Este un loc... un cartier situat în partea de răsărit a Londrei care, tradus în româneşte, înseamnă Sfârşit de milă, unde altădată opreau diligenţele să-şi adape ori să-şi schimbe caii...

Aici, în cartierul acesta foarte modest, m-am simţit eu ca acasă, nu departe de ROMAN ROAD, de drumul roman, tăiat de legiunile lui Cesar şi unde azi se ţin săptămânal târguri în aer liber pe câţiva kilometri distanţă...

Am mers pe acest ROMAN ROAD câţiva kilometri buni, încercându-l ca pe o autostradă nouă abia recent dată în circulaţie, cu o senzaţie ca în copilărie când eram convins că, dacă mergeam pe un drum până la capătul lui, aveam să ajung la marginea cerului. Unde puteam să cad... în gol, direct în cer – Dumnezeu să fi avut grijă de mine!...

Dacă nu în cer – aş fi ajuns – fiind vorba de Cesar şi de romani – pe drumul săpat de Traian în stâncile Oltului, ori pe la Adamclisi, călcând pe aceeaşi piatră tăiată la fel...

La Roma, în definitiv, pe Via Sacra, căutând locul pe care Pisălogul Cetăţii îl agăţase pe Horaţiu, în satira celebră... Ibam forte Via Sacra, sicut meus est mos...

Mergeam din întâmplare pe Via Sacra cum mi-e obiceiul.

Astfel, îmi imaginam eu, că înotând prin cenuşă... care este zăpada imperiilor şi a drumurilor eterne...

La Mile End – puţin poet – avusesem viziunea aceasta...

*

La sud, în bucla mare pe care o face Tamisa se află docurile Indiei de Vest, unde se întindea teritoriul faimos supranumit „Insula câinilor”, decorul gata ridicat al filmelor de aventuri.

„Răzbunătorii” au trecut pe aici, într-o noapte, în goana maşinii... Străzile sunt strâmte. Cotite. Cu ziduri înalte de cărămidă. Fără ferestre. Mergi şi mergi prin ele cum ai merge printr-un burlan.

Şi nu ştiu cărui „câine” i-a venit într-o zi ideea să facă din insula asta o republică separată de Londra – vreun urmaş, cine ştie, al lui Jack Cade.

Sigur este că ideea a prins foarte repede, căpătând un nou prilej de izolare, aplaudat numaidecât de englezi (noi ne izolăm din ce în ce mai mult – butada unui intelectual englez – ca să găsim sensul adevărat al unităţii)... Şi în dreptul hanului City Arms, Braţele Oraşului, a şi fost înălţată o barieră ca la toate graniţele unde se poate citi „de aici începe Republica câinilor”...

A fost o zi plină de speranţe pe harta globului pământesc... Apăruse un alt stat cu parlamentul de-o zi la hanul mic şi alb unde mănânci cei mai buni şi mai ieftini cârnaţi, bei bere şi asculţi poveşti de pe toate meridianele lumii.

Credeam că munca docherilor e cea mai grea muncă. Uitasem de gunoieri. Pentru că noi socotim că vine cineva zi de zi să strângă ce trebuie strâns şi totul să fie în ordine.

Trebuie să vezi o grevă a gunoierilor ca să-ţi dai seama de proporţiile acestei meserii umile.

Fiecare societate are gunoiul propriei sale capacităţi de a produce. Puterea ei de muncă. De a fabrica tot mai multe obiecte şi mărfuri. Presupunând că totul nu va fi stopat de nici o criză.

Dar dacă în viitor se va crea o nouă mitologie – şi vom avea o grevă din care fac parte titanii cu şorţuri de piele, o rasă nouă de titani, care luptă pe viaţă şi pe moarte contra deşeurilor noastre pe care le producem, încercând să stopăm avalanşele apocaliptice de resturi ale seminţiei omeneşti, atunci... atunci se va înţelege mai bine ce ar trebui să se înţeleagă de pe acum... cât timp nu va fi prea târziu... să se mai înţeleagă...