Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Centenar:
Miguel de Cervantes: de la viaţă la mit de Mariana Sipoş

Într-o conferinţă excepţională susţinută în martie 1995 la Institutul Cervantes din Bucureşti, Octavian Paler sublinia faptul că Spania a dat omenirii două din cele patru mituri fundamentale ale epocii moderne: Don Quijote şi Don Juan (alături de Hamlet şi de Faust).

Dar expoziţia comemorativă inaugurată luna trecută la Biblioteca Naţională a Spaniei care poartă chiar titlul împrumutat de noi pentru aceste însemnări – Miguel de Cervantes: de la viaţă la mit – ne îndeamnă să ne întrebăm dacă autorul lui Don Qujote de la Mancha, cartea cea mai tradusă şi mai citită (după Biblie) din toată literatura omenirii, nu a devenit el însuşi un mit. Sau dacă autorul şi celebrul său personaj nu se confundă până într-atât încât să nu mai putem vorbi de unul, fără să-l avem în minte pe celălalt.

Expoziţia este doar unul din zecile, sutele, de evenimente pe care autorităţile spaniole le-au conceput pentru a marca, în Spania şi în întreaga lume, împlinirea a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes. Comisia Naţională înfiinţată în acest scop, cu un an în urmă, prin decret regal şi sub preşedenţia de onoare a Regelui şi Reginei Spaniei, a conceput un program fabulos, structurat pe cinci planuri: activităţi culturale, proiecte de cercetare, acţiuni de promovare a lui Cervantes la nivel naţional şi internaţional, activităţi pentru dezvoltare a turismului cultural axat pe locurile emblematice legate de viaţa lui Cervantes şi a celebrului său personaj şi, de asemenea, susţinerea patrimoniului şi a moştenirii culturale lăsate de Cervantes.

A te afla în Spania în luna aprilie a acestui an înseamnă a avea privilegiul de a putea participa, măcar în parte, la evenimentele dedicate, atât de generos şi de eficient, omagierii lui Cervantes, al cărui monument impresionant se înalţă în Plaza de España din Madrid. Cervantes nu e reprezentat acolo singur, ci însoţit de celebrele sale personaje Don Quijote şi Sancho Panza, pe care le tutelează de sus, îngăduitor, ca o emblemă unică a culturii spaniole.

De la Palatul Linares (sediul Casei Americii) din centrul Madridului, unde se desfăşura simpozionul dedicat lui Mario Vargas Llosa la împlinirea vârstei de 80 de ani, până la Biblioteca Naţională a Spaniei (BNE) nu sunt decât câteva sute de metri. Între Mario Vargas Llosa şi Cervantes sunt mai bine de 400 de ani, dar poate că, în acest amar de timp, nici un alt scriitor nu a avut un cult pentru ficţiunea care ne îmbogăţeşte viaţa la fel de puternic ca acela al lui Mario Vargas Llosa, atât de asemănător cu cel al creatorului lui Don Quijote.

În expoziţia menţionată mai sus, am descoperit cea mai completă colecţie de documente legate de Cervantes şi de creaţia sa literară pe care şi-o poate închipui cineva. Am avut prilejul, în 2005, când se sărbătoreau 400 de ani de la publicarea primei părţi a romanului Don Quijote de la Mancha, să văd şi expoziţia, organizată tot la BNE, care cuprindea exemplare din 200 de ediţii ale cărţii, publicate în 400 de ani. Printre ele, un exemplar al primei ediţii (din cele 20 cîte se presupune că există în lume), păstrat la Biblioteca Naţională a Spaniei.

De data aceasta, în expoziţie se află un alt document de excepţie: certificatul de botez al lui Cervantes, păstrat la Primăria din Alcalá de Henares, despre care am aflat că a fost scos acum pentru a doua oară de acolo, în lunga lui existenţă de peste 400 de ani. (Prima oară a fost expus tot la BNE în 1892, când, cu prilejul celui de-al patrulea centenar al descoperirii Americii, a fost inaugurat sediul actual al bibliotecii.)

Expoziţia din 2016 a fost concepută de comisarul ei (José Manuel Lucía Megías, preşedintele Asociaţiei de experţi în Cervantes), în trei secţiuni alcătuite tematic sub generice care amintesc de transformarea scriitorului în mit: Un om numit Miguel de Cervantes, Un portret numit Miguel de Cervantes şi Un mit numit Miguel de Cervantes.

Câteva aspecte din expoziţie te lasă gânditor: cărţile la care a avut acces Cervantes în anii formării sale, puţinele manuscrise păstrate până azi, înfăţişarea scriitorului aşa cum apare în portretele realizate timp de aproape 400 de ani. Toate converg spre o singură concluzie, subliniată şi în prezentarea expoziţiei: Miguel Cervantes, atât de celebru şi de cunoscut în lumea întreagă, este, de fapt, un scriitor fără biografie.

Puţinele referinţe biografice reproduse identic timp de sute de ani converg mai degrabă spre legendă: copilăria în Alcalá de Henares, participarea la Bătălia de la Lepanto în care a fost rănit şi braţul stâng i-a rămas paralizat, captivitatea de cinci ani din Alger (răpit fiind de corsari în timp ce se întorcea pe mare, în Spania, după anii petrecuţi în Italia, slujbele avute pe lânga curtea regală, problemele cu justiţia şi, în fine, anii mai liniştiţi de la sfârşitul vieţii când se poate bucura de succesul publicării romanului Don Quijote de la Mancha.

Dar a fost Cervantes un om bogat încât să-şi permită să cumpere cărţi şi să aibă o bibliotecă aşa cum avea personajul său Don Quijote? A fost sărăcia lui Cervantes reală sau a fost doar un mit romantic transmis de biografii săi din secolul 18 din generaţie în generaţie? Studii relativ recente dovedesc că Cervantes nu era chiar atât de sărac, că trăia în mediul literar al epocii, că avea prieteni scriitori sau librari care îi dăruiau cărţi sau de la care le cumpăra, căci altfel cum ar fi putut descrie atât de bine cărţile care „i-au sucit” mintea nefericitului hidalgo din La Mancha?

Al doilea aspect semnificativ este numărul mic de manuscrise rămase de la Cervantes. Există copii ale cărţilor sale scrise de mână, dar niciuna de mâna lui. Se păstrează, de asemenea documente administrative, contracte de închiriere a unor locuinţe, demersuri pentru eliberarea lui din captivitatea în Alger. În comparaţie cu contemporanii săi – Lope de Vega, Calderón de la Barca, Quevedo sau Tirso de Molina – de la care există manuscrisele unor opere păstrate la BNE, de la Cervantes s-au păstrat doar unsprezece documente manuscrise, dintre care doar despre unul singur se ştie sigur că este autentic, dar el este legat de slujba lui Cervantes de comisar general pentru aprovizionarea Invincibilei Armate spaniole.

Aşa încât cu greu ne putem imagina ce fel de om a fost Cervantes. A fost tentat de o carieră militară, dar ascensiunea i-a fost întreruptă de anii grei de captivitate într-o ţară africană atât de îndepărtată, ca civilizaţie, de Spania Secolului de Aur. A aspirat să-i fie recunoscute meritele militare şi recompensat cu o slujbă pe un post vacant în noile teritorii spaniole, mai exact în Guatemala sau în Cartagena de Indias (Columbia). Visul american nu i-a fost nici lui îndeplinit. A fost acceptat însă cu funcţii birocratice la curtea regelui Filip al II-lea, care i-au permis să se apropie de cercurile literare ale vremii, unele protejate de nobili cu inclinaţii artistice, şi să poată publica cărţile care au precedat romanul Don Quijote de la Mancha.

Până în 1752 nu se ştia nici măcar unde s-a născut. Atunci s-a descoperit numele lui în registrul de botez al bisericii Santa Maria la Mayor de Alcalá de Henares, unde apare înregistrat la 9 octombrie 1547. Cum în calendarul catolic la 29 septembrie este Sfântul Mihai (Miguel), istoricii literari au considerat că aceasta ar putea fi data naşterii.

Succesul a venit târziu, când trecuse de 65 de ani. În 1612 apare prima traducerea a romanului în engleză şi Cervantes devine noul model de scriitor.

În 1616, se stinge din viaţă, în locuinţa sa din Madrid. Este înmormântat în criptele mănăstirii Trinitarias din centrul vechi al Madridului.

Cum arăta Cervantes? Nu se ştie. Cel mult se poate deduce dintr-un presupus autoportret literar inclus la începutul volumului său de Novelas ejemplares în 1613. În rest, există sute de portrete realizate în secolul 18, pentru a ilustra ediţiile succesive ale cărţilor sale, portrete în care, de cele mai multe ori, se regăsesc trăsături inspirate de descrierea personajului său Don Quijote. Primul dintre ele ilustrează ediţia romanului din 1738. Colecţia de portrete aflate în expoziţie dovedeşte triumful personajului asupra creatorului său. De la Juan de Jáuregui, presupus autor al unui portret realizat în 1600 şi până la Salvador Dali în secolul XX, fiecare artist şi-a creat un Cervantes la purtător. Un geniu devenit astfel mit.

Şi dacă despre omul Cervantes există atât de puţine mărturii concrete, pentru a înţelege cât de cât viaţa şi epoca lui Cervantes, merită vizitate câteva locuri care vorbesc despre trecerea lui pe acest pământ: casamuzeu din Alcalá de Henares, reconstruită pe locul pe care se presupune că a fost casa în care s-a născut Cervantes şi unde şi-a petrecut primii ani, şi casa-muzeu din Valladolid în care a locuit în 1605, singura care se păstrează din timpul vieţii scriitorului.

Călătorul român ajuns la Madrid, dacă tot se află în Puerta del Sol, inima turistică a Madridului, se poate abate puţin pe strada León din apropiere pentru a-şi ridica privirea spre o placă memorială pe care scrie că acolo a murit Miguel de Cervantes Saavedra în urmă cu 400 de ani.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara