Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Mişcare, lumini şi proiecţii de Liana Tugearu

Cu mulţi ani în urmă, pe când eram studentă la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", numele de atunci al acestei Universităţi, am avut şansa să mă număr printre studenţii care au beneficiat de o invitaţie a Universităţii de Artă din Berlin, care ne-a deschis, vreme de o lună, porţile muzeelor şi monumentelor din aproape douăzeci de oraşe vest-germane. Una dintre cele mai puternice imagini ale acestei călătorii, păstrată în memorie ca un impact-surpriză, a fost întâlnirea cu arta plastică experimentală din acea vreme, într-o expoziţie din Köln. Expoziţia nu te invita doar să o priveşti, ci te implica pe măsură ce o parcurgeai, scăldându-te în felurite lumini intermitente sau obligându-te, pentru a putea să-ţi continui traseul, să dai la o parte şi să treci printr-un "exponat", care avea drept componentă, de exemplu, o perdea din mărgele. După rezerva faţă de neaşteptat, m-am lăsat prinsă în joc cu încântare.

Participând la sărbătorirea Zilei Internaţionale a Dansului, desfăşurată pentru prima oară în spaţiul de la etajele trei şi patru ale clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a început să funcţioneze, mai întâi firav, iar apoi tot mai consistent, Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti, mi-a revenit brusc în memoria afectivă, starea de spirit trăită cu atât de mulţi ani în urmă, la Köln. încercând să descifrez resorturile acestui salt în timp, am intuit că principalul motiv era caracterul itinerant al acestei manifestări, itineranţi nefiind artiştii, ci noi, spectatorii. în locul unui punct fix din care să priveşti un spectacol şi a unei succesiuni de lucrări pe care să le urmăreşti una după alta, am fost invitaţi să parcurgem noi tot spaţiul Centrului, unde, în fiecare colţ, după fiecare panou, se petrecea, concomitent cu celelalte desfăşurări, un experiment, o instalaţie, implicând mai multă sau mai puţină mişcare, lumini şi proiecţii. Fiecare spectator urmărea un anumit moment al desfăşurării unei lucrări şi stătea să o vadă atât cât dorea să o facă. Această ingenioasă idee a actualului director general al Centrului Naţional al Dansului, Bucureşti, Mihai Mihalcea, a permis ca întreaga manifestare să poată găzdui o bună parte dintre creatorii de dans contemporan şi, în acelaşi timp, a dinamizat participarea spectatorilor interesaţi de acest fenomen artistic.

Consemnările mele nu au cum să acopere tot ce s-a petrecut acolo - şi regret că nu am putut urmări şi spectacole din alte locuri, închinate aceluiaşi moment aniversar - dar am deplina îndreptăţire să arunc doar câteva "flash-uri" asupra spectacolului pe care l-au dat, împreună, toţi dansatorii şi coregrafii participanţi. într-unul dintre depozitele Centrului, într-un ambient de aglomerări de obiecte, specific unui atare loc, cu tobe, scări, cabluri, cutii de carton, Manuel Pelmuş static, în picioare, îşi plimba doar privirea de la un spectator la altul. Atenţie, personajul uman, devenea astfel, şi el, un obiect de inventar al acelui depozit - fapt grav care mi-a amintit, din nou, de o altă expoziţie de artă plastică din Occident, în care am văzut o păpuşă, la scară umană, aruncată cu capul în jos într-un coş de gunoi, titlul piesei fiind Societate de consum. Alături de acest spaţiu, Andreea Novac, intra cu picioarele într-o căldare sau vărsa puţină apă din căldare peste câteva pietre aşezate pe podea şi devenite ambient. Nu departe de ei, Istvan Teglas, dansator-coregraf cu o plastică expresivă, făcea o serie de mişcări, folosind şi o coardă lungă, momentul amplificându-se şi datorită reflectării umbrei sale pe un perete. Pe undeva, prin jur, Bogdana Pascal - în acest moment remarcabil realizator tv pentru dans - îşi prezenta proiecţiile de mişcare, iar Iuliana Stoicescu ne invita să luăm loc pe sofale, între perne orientale şi ne oferea, în câte un bol, salată de fructe, în timp ce urmăream secvenţele minimaliste de mişcare, gândite de ea, în acest spaţiu intim, pentru o dansatoare. Etc., etc., etc. Fiecare dintre aceste demersuri, luate separat, ar fi spus destul de puţin. împreună, însă, au reuşit să creeze o anumită atmosferă, să ne introducă într-un spaţiu al unei libertăţi şi fantezii proprii happening-ului.

Dar o mare surpriză plăcută a fost să-l întâlnim, în cadrul acestei manifestări, pe cel mai înverşunat contestatar al tinerilor creatori de dans contemporan şi a modului cum a fost conceput Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti, pe coregraful Sergiu Anghel, împreună cu compania sa Orion. El a captat cea mai mare parte din public, cu piesa sa de nuanţă suprarealistă, cu proiecţia unui film rusesc ştiinţific, din 1940, cu obiecte insolit asociate şi cu multă mişcare. Ziua Internaţională a Dansului a avut, în acest fel, şi calitatea de a aduce pace între diferitele generaţii de creatori de dans contemporan. Deci se poate convieţui şi astfel.

O altă surpriză, de astă dată de ordin internaţional, a fost aceea a implicării unei persoane regale în sărbătorirea Zilei Internaţionale a Dansului (zi stabilită pe 29 aprilie), aceea a regelui Cambogiei, cu un nume foarte lung, Majestatea Sa Preah Bat Samdech Preah Boromneath Norodom Sihamoni, care este autorul, din anul 2006, al mesajului acestei Zile. Redăm doar un fragment: "Dansul solicită o maximă dăruire din partea corpului, a minţii şi a sufletului. Numai cei cu adevărat legaţi de dans pot urma calea sa solicitantă. O disciplină atât de ascetică modelează atât caracterul cât şi corpul, iar recompensele unei asemenea devoţiuni sunt însutite. Nici un fel de libertate nu poate egala sentimentul stăpânirii corpului de către spirit". Acest pasaj mi-a amintit (se pare că am intrat în zodia amintirilor), de un minunat cuvânt înainte, pe care Jean Louis Barrault l-a scris pe cartea lui Agnes de Mille, L^ame de la Danse: "Să dansezi înseamnă să lupţi contra a tot ce reţine, a tot ce înfundă, a tot ce apasă şi îngreunează. Este să descoperi, cu corpul tău, esenţa, sufletul vieţii. Este să intri în comuniune fizică cu libertatea. Este prin urmare să practici o Arta Sacră".

Mai spicuim şi câteva date din biografia acestei persoane regale, care a dat mesajul Zilei dansului din acest an, deoarece este pentru prima oară, după aproape trei sute şi cincizeci de ani, când un rege se implică atât de mult în soarta acestei arte, după Ludovic al XIV-lea, care a dansat el însuşi şi a creat în 1661 prima Academie Regală de Dans - dansul clasic fiind, pe bună dreptate, socotit fiul legitim al acestui rege. Deci, revenind la regele Cambodgiei, el a urmat cursuri de dans, muzică şi teatru la Conservatorul Naţional din Praga, absolvit cu Premiul I la dans clasic, în 1971, iar în 1975 şi-a luat diploma în înalte Studii de Artă (dans, muzică şi teatru), la Academia de Artă din Praga, cu teza "Concepţia şi Managementul Şcolilor de Artă din Cambodgia". între 1981 şi 2000 a fost profesor de dans clasic şi pedagogie artistică la Conservatorul "Marius Petipa", la Conservatorul "Gabriel Fauré" şi la Conservatorul "W. A. Mozart" din Paris. între 1984 şi 1988 a fost preşedintele Asociaţiei de Dans Khmer din Franţa şi director general şi artistic al grupului de balet "Deva". A făcut două filme de balet: Vise şi Cele patru elemente, iar între 1993 şi 2004 a fost ambasadorul Regatului Cambogiei la UNESCO, din 2004 fiind şi membru al înaltului Consiliu al Francofoniei.

Şi, deşi din 14 octombrie 2004 a fost ales rege al Cambodgiei, urmând tatălui său, care s-a retras din domnie, mesajul dat în acest an, care în fraza finală se adresează direct şi dansatorilor Baletului Regal din Cambodgia, dovedeşte nu numai ataşamentul constant al acestui monarh pentru arta dansului, dar şi grija sa concretă pentru formele lui instituţionale. Şi mai este o componentă a mesajului său din acest an, care a lipsit, cel mai adesea, în mesajele din anii precedenţi - componenta spirituală: "Pentru noi, dansul, în cea mai elaborată formă a sa, este un mijloc de a ne apropia de zei. Astfel, dansul devine o rugăciune. Devine un ritual, indispensabil bunului mers al lumii". Deci dansul aşa se vede de la o înălţime "regală", reapropiindu-se de funcţia sa de ritual, din dansurile arhaice ale omenirii de pretutindeni.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara