Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Meridiane de ---

Nietzsche şi Voltaire

E titlul cărţii lui Guillaume Métayer, pe care o recenzează în „Le Monde des Livres” din 28 ianuarie Jean-Louis Jeannelle. O încercare, se pare, fericită de a-l privi pe scriitorul francez din secolul XVIII prin prisma gândirii mult mai moderne (încă!) a filosofului german din secolul XIX. Se pare că Nietzsche l-a citit pe înaintaşul său de foarte timpuriu. Mai multe idei ale lui Voltaire se regăsesc în Ecce homo, mai ales fiind vorba de refuzul creştinismului, iar una din sursele importante ale Naşterii tragediei se află în prefaţa la tragedia din 1748 Semiramida. În Uman, prea uman, Nietzsche citează aforismul voltairean binecunoscut: „Când populaţia se apucă să gândească, totul e pierdut”. Că secolul XXI „va fi voltairean sau nu va fi deloc”, via Nietzsche, desigur, cum afirmă Métayer, nu pare totuşi o alternativă convingătoare. Ceea ce filosoful german detesta cel mai tare, şi anume, vorba lui, monotonotheismele, pare să contrazică probabilitatea ca spiritul voltairean să caracterizeze un secol ajuns pradă, cel puţin deocamdată, fundamentalismelor de tot soiul.


Călătorie la capătul nopţii

Foarte originalul regizor de teatru polonez Krzysztof Warlikowski, prezintă, în primele luni ale acestui an, la Paris, la Clermond-Ferrand, la Liège şi la Varşovia, un spectacol intitulat „Koniec” („Sfârşitul”), care este un montaj din texte ale lui Kafka, Coetzee şi Koltès (ultimul, autor al unui scenariu de film netranspus deocamdată pe ecran). Spectacolul, bazat mai mult pe imagine decât pe cuvânt, e o călătorie întinsă pe patru ore prin visele, coşmarele şi fantasmele noastre. Tema constă în „pragurile” pe care fiecare dintre noi le trece în viaţă şi în consecinţele acestor schimbări, uneori radicale, asupra firii şi caracterului omenesc. „De-a lungul unei succesiuni de scene asemănătoare scvenţelor cinematografice, Warlikowski dă via- ţă unor sentimente care ne chinuiesc pe toţi în meseria noastră de oameni” , scrie cronicarul de specialitate al cotidianului „Le Monde” în numărul din din 3 martie.


Emigrantul Milan Kundera

Cu ocazia centenarului Editurii Gallimard, „Le Nouvel Observateur” publică o evocare a lui Milan Kundera despre primul şi ultimul său editor francez. În 1967, la Praga, apărea romanul de debut al scriitorului, Gluma. Fără a-l informa pe autor, editorul praghez a expediat un exemplar la Paris, la Gallimard. Conform regulei jocului, Claude Gallimard l-a dat spre lectură unei doamne de origine cehă, care trăia în Franţa. Doamna găseşte romanul lipsit de valoare. Noroc că Antonin Liehm, „un eminent intelectual praghez”, i-l recomandă lui Aragon, care, deşi nu-l poate citi, îi promite lui Claude Gallimard că, dacă îl tipăreşte, îi va scrie prefaţa. Nu se ştie dacă naşul ediţiei franceze este Aragon sau sunt evenimentele de la Praga, ocupată în august 1968 de sovietici. Fapt e că, în grabă şi prost tradusă, cartea apare şi se bucură de succesul unui… pamflet antisovietic. Tot în Franţa începe însă cariera la propriu vorbind literară a romanului. Claude Gallimard este, de altfel, singurul editor important care face repetate vizite la Praga în timpul ocupaţiei. În urma unei asemenea vizite, ia cu sine şi le trece clandestin graniţa două romane ale lui Kundera. La sugestia aceluiaşi, Kundera şi soţia lui emigrează. Claude Gallimard nu ştie că autorul pe care îl descoperise şi publicase era decis să nu mai scrie, făcând pe profesorul la Rennes. Kundera a fost convins în cele din urmă să revină la literatură, eseuri şi romane, şi a fost luat în custodie de Antoine Gallimard, fiul lui Claude şi nepotul lui Gaston, acela care, în vârstă de 30 de ani, a fondat în 1911 casa de editură cea mai celebră din Franţa. Kundera îl omagiază pe Antoine pentru că a „continuat această superbă tradiţ ie centenară, unică în Europa, unică în lume”, în condiţii tot mai dificile, când „literatura intră în ceaţă”. „Asta îmi întăreşte fidelitatea”, îşi încheie el evocarea.


Cât costă cultura

Într-un interviu acordat revistei „Le Nouvel Observateur”, Olivier Poivre d’Arvor, fratele fostului prezentator de pe TV1 şi autor al unei cărţi despre „capitularea culturală” a Franţei în faţa SUA, face câteva precizări interesante referitoare, între altele, la costurile actului cultural în viziunea bugetară a Uniunii Europene, pe care o găseşte inferioară viziunii de peste ocean: „Dacă Europa ne decepţionează în mare măsură, este şi pentru că nu are un program cultural. Bruxelles apără ideea culturilor naţionale şi a principiului subsidiarităţii care exclude intervenţia comunitară. Programul cultural al UE prevede 400 de milioane de euro pe 7 ani şi pentru 34 de ţări, adică mai puţin decât costurile de producţie ale filmului Avatar. O vacă europeană este de o mie de ori mai subvenţionată decât un creator european. Aşadar acest creator nu (mai) există cum nu există, propriu vorbind, un obiect cultural european.” Şi încă: „Pentru prima dată în istorie, am devenit simpli consumatori de servicii culturale (oferite pe tavă de alţii – n.n.). Ca să redevenim actori, trebuie să acceptăm, fără nici un tabu, apropierea culturii de educaţie, cercetare şi dezvoltare, economie şi industrie. Statul să garanteze, cu ambiţie reînnoită, mijloacele necesare creaţiei. Cultura trebuie replasată, ca parte egală, în centrul proiectului social”.


Alexandru Ecovoiu bine primit pe piaţa de carte spaniolă

Relativ recent, a apărut la prestigioasa editură spaniolă Pre-Textos romanul Saludos de Alexandru Ecovoiu. Într-un comunicat de presă, cunoscutul om de litere şi editor Manuel Ramirez scrie: „(...) Ne aflăm, fără nici o îndoială în faţa unuia dintre marii autori europeni din a doua jumătate secolului XX şi primii ai secolului XXI. (...) Este o carte magnifică pe care dorim să o prezentăm.”
Romanul a apărut, în urmă cu cîţiva ani, şi în limbile germană, franceză, sârbă.
Anterior, la Editura AdamaRamada din Madrid, a fost publicat volumul Cei trei copii-Mozart al aceluiaşi autor. Cu acest prilej, El País scria: „Ecovoiu este absolut fantastic”, iar revista Cronica literaria din Argentina menţiona, referitor la această carte: „(...) inovaţie, surpriză, miracolul estetic al unei naraţiuni autentice.” Proze din acest volum au fost publicate şi de importante reviste literare din Spania, Columbia, Mexic, Olanda, fiind prezente în antologii din ţară şi din străinătate. Cartea are şi o ediţie în limba germană.
Cele două carţi au fost excelent traduse în spaniolă de cunoscutul traducător de literatură română Joaquín Garrigós şi se află în marile librării, difuzarea fiind făcută şi în spaţiul hispanic american.


Gabriela Melinescu – succes de presă în Suedia

Scriitoarea Gabriela Melinescu a publicat recent în Suedia un nou roman, Mama ca Dumnezeu, foarte bine primit de presa suedeză. Reproducem în continuare două opinii din numeroasele cronici de întâmpinare. Astfel, cronicarul din „Dagens Nyheter” scrie următoarele: „Pe Gabriela Melinescu n-o uităm niciodată – ea are o privire vie şi o voce de povestitoare puternică şi originală, şi aparţine acelei categorii de autori care scriu pe un ton înalt, clar. Din 1975 ea a publicat paisprezece cărţi în limba suedeză, în genuri diferite: romane, poeme şi jurnale de scriitor care i-au adus admiraţie şi premii literare. Recent i s-a decernat premiul Academiei Suedeze, în amintirea scriitoarei Lena Vendelfelt (60 de mii de coroane) pentru că apără prin scrisul său valorile omeneşti într-o limbă plină de prospeţime – şi marele stipendiu în amintirea lui Albert Bonnier (fondatorul Editurii Bonnier) în valoare de 100.000 de coroane, pentru scrierea unei opere de valoare literară profundă. Ea e o scriitoare care a trăit patruzeci de ani în exil descriind această experienţă cu un stil inconfundabil. Este o scriitoare de mare preţ”.
La fel de elogios se pronunţă şi cotidianul „Svenska Dagbladet”: „Mama ca Dumnezeu e o autobiografie lirică despre mama şi cele două bunici formând împreună un fel de treime dumnezeiască. Este vorba despre viaţă şi moarte şi tot ce există dincolo de ele. ”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara