Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Meridiane de ---

Neliniştitorul André Gide

Sub acest titlu, Frank Lestringant a publicat recent la Flammarion prima parte a unei biografii a lui Gide (1869-1918). Se ştie că problema autorului lui Corydon a fost patima lui pentru băieţii tineri, într-o epocă în care homosexualitatea şi, cu atât mai mult, pederastia erau considerate păcate. Paul Claudel, prieten, de altfel, al lui Gide, şi catolic fervent, îl judeca aspru pe acesta: „Eşti mai ales victima a două lucruri : ereditatea ta protestantă care te face să cauţi doar în tine însuţi regula actelor tale şi prestigiul estetic care dă un lustru şi un interes actelor celor mai greu scuzabile”. Biograful de azi nu ocoleşte dificultatea de ordin moral, când înfăţişează tinereţea scriitorului, conştient şi mândru totodată de faptul de a fi diferit. Un recenzent din „Le Point” al biografiei îl descrie astfel pe tânărul de 20 de ani, pornind, desigur, de la cartea lui Lestringant: „Imoralist religios, dreyfusard ezitant şi antisemit stăruitor, naţionalist cosmopolit, individualist turbat devotat familiei sale şi solidar cu cei slabi, Gide se afirmă şi totodată se sustrage în dialogul lui ambiguu şi subversiv dintre viaţă şi literatură…”


PEN World Voices

Între 25 aprilie şi 1 mai, a avut loc la New York cea de a şaptea ediţie a festivalului cu acest nume, fondat în 2001 de Salman Rushdie. Au participat numeroşi scriitori din întreaga lume, între care un laureat Nobel, ca şi editori ori patroni de edituri. Festivalul face parte din manifestările PEN Clubului, înfiinţat, se ştie, în 1921, şi recunoscut de UNESCO. PEN World Voices e consacrat prin tradiţie dezbaterii unor probleme legate de libertatea scrisului şi de interdicţiile din diferite ţări. Anul acesta, în miezul dezbaterilor s-au aflat evenimentele din ţările arabe şi consecinţa lor asupra literaturii. S-a ajuns inevitabil la rolul reţelelor sociale, precum Facebook, You Tube sau Twitter, în evenimente, ceea ce i-a prilejuit lui Arnaud Noury, PDG la Hachette Livres, un atac în toată regula contra informatizării cărţii: „Să rămânem editori, a spus Noury, să nu ne transformăm în furnizori de informaţie, chiar dacă tentaţia de a-şi tăia partea leului în numérique e mare printre editori… Misiunea noastră nu e de a produce informaţie rapidă, de a adăuga zgomotului zgomot, ci de a comunica un sens şi de a inspira”. Cu alte cuvinte, să dăm Internetului ce e al Internetului şi Cărţii ce e al Cărţii.


O carte neobişnuită

Cine nu-şi aduce aminte de filmul Filiera franceză? Inspirat din aşa-numitul Război al bandelor din anii ’70-’90, filmul se baza pe întâmplări reale. Doi dintre „eroii” întâmplărilor au revenit de curând în actualitate, graţie cărţii de memorii a unuia dintre ei. E vorba de Jean-Pierre Hernandez, membru al Filierei, care îl dezvăluie în Confesiunile unui caid pe adevăratul autor al unei crime din 1987 care a fost pusă de justiţie în cârca unui nevinovat. În 2007, Curtea de Apel din Aix-en-Province l-a condamnat pe avocatul Maurice Agnelet la 20 de ani sub învinuirea de a o fi ucis pe Agnès Le Roux, fiica patronului Palatului Mediteranei din Nisa. Hernandez reproduce în carte o discuţie cu Jeannot Luchesi, care a făcut parte din Filieră, ca şi el, ocazie cu care acesta i-a mărturisit că el este autorul crimei şi nu Agnelet. I-a indicat chiar locul din apropiere de Marsilia, cunoscut sub denumirea Les Calanques, unde a aruncat în mare corpul fetei, şi garajul unde maşina, dispărută o dată cu ea şi la fel de fără urmă, a fost făcută bucăţi. Hernandez spune că a verificat a doua informaţie, care s-a dovedit valabilă. Deşi Luchesi a murit între timp şi nu mai poate confirma fapta, Hernandez e convins că mărturia lui va duce la eliberarea lui Agnelet. O întreagă campanie de presă s-a declanşat în favoarea revizuirii procesului. Justiţia nu şi-a spus deocamdată părerea.


Falsificatorul dezinteresat

Mark Landis, 55 de ani, este un falsificator de tablouri dezinteresat. De peste trei decenii oferă colecţionarilor de artă din SUA falsuri. Picturi şi desene. Gratis. Mai mulţi colecţionari au depus plângeri, dar falsificatorul n-a fost niciodată supărat de justiţie, dat fiind că reprezintă un caz atipic, neprevăzut de lege: nu pretinde bani şi nici nu obligă pe nimeni să-i accepte donaţiile. În plus, pare a fi un ofertant de bună credinţă, în sensul că nu se poate dovedi că este autorul falsurilor. Copiile sunt artistic perfecte. Falsul a fost, când a fost, şi uneori după ani, descoperit ca urmare a unor inevitabile imperfecţiuni tehnice. Supuse la ultraviolete, de exemplu, picturile s-au arătat mai strălucitoare decât era normal, ceea ce i-a determinat pe experţi să creadă că Landis folosise produse chimice recente. Grijuliu, falsificatorul copiază de obicei opere pe care le atribuie unor artişti contemporani, dispăruţi de câtăva vreme, în aşa fel încât vechimea lor să nu creeze suspiciuni şi nici familiile să nu poată ridica pretenţii. Landis a fost în prima tinereţe negustor de artă. Mama falsificatorului a lăsat o colecţie impozantă, care, se pare, i-a furnizat acestuia o parte din originale. Falsificatorul îşi schimbă frecvent adresa şi numărul de telefon, dar nu se ascunde cu adevărat, socotindu-se, probabil, doar pe jumătate vulnerabil. El lasă să se înţeleagă că mama lui ştia de falsuri, dar nu l-a dat niciodată de gol.


Fuga în Egipt

Nu e vorba de exodul biblic, ci de un roman cu acest titlu, recent apărut, al cunoscutului scriitor francez Michel Chaillou. Romanul e povestea, în mare măsură autobiografică, a unui ţigan care cutreieră lumea împreună cu o foarte tânără franţuzoaică, îndrăgostită mai degrabă de ideea de aventură decât de partenerul ei de călătorie. Acţiunea se petrece în 1905, pe când se mai credea că ţiganii provin din Egipt. Tânăra e străbunica autorului iar ţiganul, străbunicul lui. Chaillou şi-a descoperit originea relativ de curând. El mărturiseşte în carte că a fost surprins, citindu-l pe Bertrand Poirot-Delpech, celebrul cronicar literar al zarului „Le Monde” de acum câteva decenii, să constate că îl numeşte, pe tânărul scriitor care era, Heathcliff, ca pe eroul romanului „La răscruce de vânturi”, ţigan acesta, cules de pe o stradă din Liverpool de către un pastor anglican, pe când nu era decât un copil vagabond. „Ce ciudate sunt aceste rădăcini care revin în viaţa noastră, scrie Chaillou. Romanul Fuga în Egipt este o cale spre mine însumi”. Am citat dintro recenzie din „Le Monde des Livres” . Mai e o ciudăţenie: ce succes paradoxal au asupra vieţii literare franceze idiosincraziile lui Sarkozy! După ce au readus în actualitate romanul La Princesse de Clèves, ca urmare a unei declaraţii a preşedintelui, cum că nu l-a putut citi niciodată, iată, expulzarea ţiganilor a crescut interesul scriitorilor pentru etnia cu pricina. Să nu uităm nici faptul că la Bac-ul francez de anul acesta, la proba de română, pe care au putut-o alege elevii, subiectul a fost romanul Şatra al lui Zaharia Stancu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara