Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Meridiane de ---


Eu, negrul

François Forestier, cronicarul de cinema la revistei „Le Nouvel Observateur”, mărturiseşte într-un număr recent al revistei franceze că, între două cronici proprii, scrie cărţile altora. Da, pe-ale altora. Politicieni, sportivi, gangsteri şi alţii care au avut, sau şi-au închipuit că au, o viaţă de povestit. Mărturisirea jurnalistului e legată de relansarea discuţiei despre negri, aceia care i-au ajutat sau au scris în locul unor scriitori, mulţi, celebri, ca Dumas, cu ocazia dezvăluirii plagiatului lui Patrick-Poivre d’Arvor. R.L. a publicat câteva note pe temă. Cititorii noştri au putut afla că negrul nu mai e un personaj ţinut secret şi compromiţător. Negrul folosit de Chirac pentru cele două volume ale memoriilor sale a fost făcut public cu ocazia lansării cărţii, anul trecut, ca şi o parte a condiţiilor contractuale. De când au devenit colaboratori onorabili ai autorilor, negrii au fost rebotezaţi metişi. De vreme ce meseria lor nu mai are legături cu economia neagră, ci cu aceea gri… Forestier se întreabă, cu umor, când va găsi timp să-şi scrie propriile cărţi. „Pentru viitoarea mea carte, spune el, voi fi silit să-mi iau un negru, unul ca mine. Mă gândesc că a fi negrul tău însuţi e ideal”.


Trecutul nu iartă

Se împlineşte o jumătate de secol de la moartea lui Louis- Ferdinand Céline (1894-1961). Propus pentru comemorare în cadrul celebrărilor naţionale din 2011, împreună cu Liszt, Pompidou, Schumann, Boileau, Gautier şi alţii, a fost retras de pe listă, în ultimul moment, „după o matură reflecţie”, cum a declarat ministrul francez al Culturii. Protestul a venit de la Serge Klarsfeld. În motivaţia sa, ministrul evocă trecutul marelui romancier: „Acest scriitor genial, al cărui aport la literatură nu e contestat de nimeni, şi-a pus pana în serviciul ideologiei respingătoare a antisemitismului... Ţinând cont de ce semnificaţie are celebrarea naţională, nu-l putem celebra pe Louis-Ferdinand Céline.” Unii nu se joacă atunci când e vorba de a nu uita şi de a nu ierta, chiar şi celor mai mari, trecutul. Singura problemă este că unitatea de măsură diferă de la trecut la trecut.


J.D. Salinger second hand

În 1951, J.D.Salinger publica cel mai citit roman din istoria literaturii americane: The Catcher in the Rye, tradus în română sub titlul De veghe-n lanul de secară. E povestea unui adolescent, Caulfield, care, fugind dintr-un orfelinat, ia trenul şi ajunge la New York, unde vagabondează zile în şir. Salinger a murit în ianuarie 2010. Cu pu- ţin timp înainte, un scriitor suedez necunoscut a publicat un roman intitulat Coming through the Rye, reluând, într-un fel, odiseea newyorkeză a lui Caulfield. Eroul se numeşte de data asta Mr C, are 76 de ani şi a fugit dintr-un azil. El e produsul imaginaţiei unui romancier pe nume Salinger, care, după ce se hotărăşte să-l învieze pe cel mai celebru personaj al său, se ţine după el ca să-l omoare. Vagabondajul lui Mr C seamănă ca două picături de apă cu acela al lui Caulfield. Furt, au declarat avocaţii lui Salinger. Parodie, au retorcat cei ai lui Fredrik Colting, suedezul. În SUA, romanul n-a putut fi tipărit. A fost, în schimb, în Suedia şi în Anglia. Succes împărţit.


Berlusconi împotriva lui Saviano…

… sau politica împotriva literaturii: cunoscutul scriitor italian Roberto Saviano a rupt legăturile cu Editura Mondadori, care a refuzat să-i publice o carte de monologuri politice de pe RAI 3, în pofida imensului lor succes din toamna trecută. Refuzul nu e întâmplător. Editura la care Saviano şi-a publicat toate cărţile (Gomorra s-a vândut în două milioane de exemplare numai în Italia) e proprietatea grupului Mediaset, care face parte din imperiul de presă şi comunicare al lui Berlusconi. Monologurile politice ale lui Saviano, fără a-l ataca direct pe patron, pun în discuţie situaţia din ţară, abuzurile puterii, curajul justiţiei care urmăreşte pedepsirea preşedintelui de consiliu şi altele menite să-i displacă acestuia. Scriitorul a fost atacat de însăşi fiica lui Berlusconi, care dirijează Mediaset. Editorul a căzut la mijloc. A profitat rivalul lui principal, Feltrinelli, care l-a preluat imediat pe Saviano ca pe unul de-ai casei. Veni via con me va vedea lumina tiparului pe 2 martie. E sigur că Mondadori va pierde milioane. Dar ce era să facă? Cu mogulii nu te poţi pune, iar independenţ a e o rara avis. Nu susţinea Lenin că scriitorul e la mâna sacului cu bani al patronului? Primul revoluţionar al lumii a avut şi el dreptate o dată!


Cum se „repară“ un plagiat

Cititorii noştri ştiu de plagiatul lui Patrick- Poivre d’Arvor după biografia lui Hemingway a americanului Peter Griffin. Cartea francezului trebuia să fie în librării pe 19 ianuarie, dar dezvă luirea plagiatului în „L’Express”, după ce jurnaliştii primiseră exemplare cu dedicaţie, l-a determinat pe autor s-o retragă, pretinzând că editura a difuzat o formă a ei de lucru. Cartea a apărut în cele din urmă pe 27 ianuarie. Deosebirea dintre forma, să-i zicem, definitivă şi aceea anterioară constă în suprimarea unui număr de pagini. Aţi ghicit: acelea luate mot-à-mot din Griffin. Ele se referă îndeosebi la tinereţea lui Hemingway. Şi altele au suferit reduceri semnificative. Autorul a reuşit să transforme plagiatul într-o compilaţie. Nu e limpede de ce n-a făcut-o de la început. Să fie de vină graba? Să fi existat vreun negrişor care nu şi-a terminat treaba? Astăzi nimeni nu mai plagiază pur şi simplu, din cauza motoarelor de căutare din programele de computer. În schimb, compilaţia e la modă. Nu s-a descoperit încă mijlocul de a o da în vileag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara