Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Meridiane de ---

Artiştii plastici povestesc...

La Centre Pompidou din Paris, 47 de plasticieni francezi şi indieni „povestesc”, pe 2000 de metri pătraţi, India. Exponatele de tot felul încearcă să dea o imagine cât se poate de diversă a marii ţări asiatice. Punctele de plecare sunt deopotrivă de diverse, de la realităţi cotidiene absolut banale la mitologia şi filosofia indiană. Iniţiatorul expoziţiei, Alain Seban, care este directorul Centrului Pompidou, e un recidivist în materie: el a mai organizat astfel de duplexuri artistice, Paris/New York, Paris/Berlin, Paris/Moscova. Într-o declaraţie făcută hebdomadarului „Le Point” de la sfârşitul lui mai, când a avut loc vernisajul expoziţiei, deschise până în 19 septembrie, Seban spune că e interesat de dialogul dintre culturile lumii şi de atragerea unor categorii noi de public. Exponatele sunt împărţite pe clase tematice, cum ar fi politica, artizanatul, căminul, identitatea, religia sau mediul. Există în ele o Indie reală şi o Indie visată. Nu toţi artiştii francezi care expun au fost în India. Pe de altă parte, există artişti indieni care au studiat în Franţa şi au fost influenţaţi de mari pictori francezi. Se scontează pe o mare afluenţă de vizitatori în lunile care urmează.


Autoficţiuni periculoase

Se ştie că termenul de autofic- ţiune a fost creat de eseistul francez Serge Doubrovsky în 1977 şi se aplică romanelor mascat autobiografice. Foarte la modă de la o vreme, astfel de romane au dus literatura, cel puţin în Franţa, în sala tribunalului. Motivul constă în aceea că multe dintre personaje au modele reale, uşor transfigurate, cu nume modificate, şi, încă, modele dintre cele mai cunoscute în lumea literaturii, filmului, teatrului, politicii ş.a.m.d. Celebrul Claude Lanzmann, realizatorul filmului Shoah, s-a văzut bunăoară în rolul de amant al naratoarei romanului Ultima femeie din viaţa lui al Christinei Fizscher. Romanul povesteşte, de altfel, o situaţie reală. Lanzmann e lesne de recunoscut în personaj. O seamă de lucruri din viaţa lui (amant al Simonei de Beauvoir, între altele) erau demult ştiute în mediile artistice şi ştiinţifice. Lanzmann a refuzat orice comentariu, în schimb alţii, care şi-au văzut şi ei descrise comportamentele sexuale la fel de crud, au reacţionat. Patrick Modiano a publicat un comunicat vehement de protest. Frumoasa actriţă Agathe Borne, care a avut o idilă cu Patrick Poivre d’Arvor, încheiată în 2008, l-a dat în judecată, cerându-i despăgubiri, pentru indiscreţiile din romanul acestuia, intitulat Fragmente ale unei femei pierdute. După afacerea cu plagiatul din biografia despre Hemingway, altă belea pe capul fostului prezentator de la TF1!


Naivităţi

Primăvara arabă a demontat teza naivă, ca să nu-i spunem pe numele adevărat, că islamismul exclude în principiu valorile universale ale democraţiei. S-a văzut la Cairo, la Tunis, la Tripoli şi în alte părţi că arabii simt şi gândesc la fel ca europenii când e vorba despre libertate, drepturile omului, egalitatea femeilor cu bărbaţii şi alte asemenea, ceea ce i-a deosebit de europeni fiind interzicerea de-a lungul timpului de către regimurile fundamentaliste a exercitării acestor drepturi. O carte recentă a unui oarecare B.R. Myers, intitulată Rasa celor puri sau cum se văd nord-coreenii pe ei înşişi, alimentează o dată în plus prejudecăţi precum cele la care ne-am referit. Myers e de părere că în Coreea de Nord nu există nici comunism, nici paternalism chinez de tip confucianist, ci naţionalism rasist. Acesta ar consta în încredinţarea nord-coreenilor că ei ar ilustra singura rasă pură de pe glob, ceea ce i-ar face impenetrabili la oferta de pace a americanilor, pe care îi urăsc din tot sufletul ca pe nişte duşmani veşnici. Aşadar, nu liderii politici menţin în izolare de tot mapamondul regimul de la Phenian, ci nord-coreenii înşişi s-ar complace în această stare din pricina părerii despre propria puritate rasială. Imaginea despre ei înşişi le-ar fi fost sugerată de propaganda japoneză din timpul ocupaţiei de la începutul secolului XX. Ca să vezi! Nefericiţii de nord-coreeni se scaldă în ideologia japoneză de acum un veac şi n-au habar de mult mai recenta ideologie sovieto-chineză, ceea ce i-ar face imuni la orice nevoie de libertate şi le-ar da o rezistenţă la foame supranaturală. În ce-i priveşte, liderii profită de adâncile convingeri ale poporului ca să-l ţină în întuneric şi să-l exploateze, legitimându-se astfel pe vecie. De ce nu i-o fi întrebat domnul Myers pe rarii scăpaţi din infernul purităţii rasiale ce părere au despre ei înşişi?


Homosexualul Federico García Lorca

Un irlandez, Ian Gibson, a publicat de curând în Spania o carte despre Federico García Lorca şi lumea gay. Comentând-o în „Le Nouvel Observateur” din 1-8 iunie, Dominique Fernandez se întreabă dacă are vreun rost a redeschide dosarul homosexualităţii marelui poet spaniol şi, încă, într- un studiu compact şi academic de 456 de pagini. Răspunsul, confirmat doar parţial de studiul hispanistului irlandez, este că nu viaţa lui Lorca este în discuţie, ci opera sa. Cea mai bună piesă a scriitorului, Publicul, singura gay pe faţă, nu se joacă mai niciodată, nici în Spania, nici altundeva. Sonetele unei iubiri obscure, comparabile cu ale lui Shakespeare, au fost tipărite la o jumătate de secol după moartea autorului. Şi, în definitiv, metaforele obscure ale lui Lorca nu pot fi oare explicate prin dorinţa poetului de a nu-şi divulga homosexualitatea într-o ţară şi într-o epocă macho? Fernandez reproduce o scrisoare a lui Lorca de la 20 de ani, în care tânărul recurge ingenios la simboluri pentru a-şi mărturisi înclinaţiile sexuale: „Sunt un biet băiat pătimaş şi tăcut, care, aproape la fel ca minunatul Verlaine, ascunde în el un crin aşa-zicând imposibil de stropit şi oferă ochilor nărozi ai celor care îl privesc un trandafir roşu aprins cu o nuanţă sexuală de bujor primăvăratic, care n-are nimic cu adevărul inimii sale”. Precizează Fernandez: „Crinul, emblema lui Oscar Wilde, opus trandafirului, simbol al dragostei feminine”.


Homer în actualitate

Nu, nu e vorba despre filmul cu Brad Pitt în rolul lui Ahile, care a făcut săli pline, în pofida mediocrităţii lui, ci de primele patru (din şapte) volume ale serialului de benzi desenate ale americanului Eric Shanower consacrate ciclului troian, şi nu doar „Iliadei”, ci şi tuturor legendelor implicate în realitatea faimosului război, fie şi nemenţionate în epopee, de exemplu, sacrificarea de către Agamemnon a fiicei lui, Ifigenia, ca să obţină favoarea vânturilor mării sau asasinarea lui Agamemnon însuşi, la întoarcere, ca urmare a blestemului Atrizilor. Autorul a cercetat cu atenţie toate studiile despre epocă şi literatura în care aceasta se reflectă. Serialul a fost considerat de critică drept cel mai valoros al deceniului şi a primit Eisner Awards, echivalentul Oscarului pentru benzile desenate.


Numai politicienii plagiază?

Revista noastră a scris despre plagiatul care a dus la demisia lui Karl-Theodor zu Guttenberg, ministrul Apărării din Germania. Descoperitorii lui s-au constituit într-o grupare de vânători de plagiate ale politicienilor germani, numită VroniPlag. E vorba de intelectuali cu pregătiri academice diferite, apropiaţi ca vârstă, în jur de 40 de ani, care nu se cunosc între ei, dar au un scop comun şi îşi împărtăşesc rezultatele anchetelor. După plagiatul ministrului, au mai dezvăluit alte trei, ale unor politicieni, şi unul, al fiicei unui politician. Pe lista lor de căutare, ceea ce nu înseamnă nici măcar bănuială, figurează până şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, sau Josef Ackermann, patronul Deutsche Bank. În Germania, titlul de doctor reprezintă o distincţie pe cât de importantă, pe atât de răspândită, şi asta, dintotdeauna. Aşa că se poate înţelege virulenţa campaniei purtate de VroniPlag contra impostorilor. Partea proastă este că nu-i caută la fals decât pe oamenii politici. Lumea universitară ar oferi probabil un număr de impostori la fel de mare, deşi, poate, numele lor n-ar avea aceeaşi rezonanţă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara