Reţeta succesului
Născut la Siegen (landul Nordrhein-
Westafalen) în 27 noiembrie 1967,
într-o familie de emigranţi iranieni,
scriitorul german Navid Kermani
ştie să se descurce pe piaţa ideilor
contemporane. Avînd dublă cetăţenie
şi asumîndu-şi Islamul, Kermani e exact
tipul de intelectual la care visează noul
tipar european: o îmbinare ecletică de
idei persane cu maniere occidentale,
cărora li se adaugă suficientă isteţime
pentru a nu depăşi măsura cînd se
pronunţă asupra corectitudinii politice.
Drept care Kermani critică Statul Islamic,
pe care îl consideră o „versiune Pol-Pot
a Islamului“, se entuziasmează de noua
moschee din Köln şi laudă indulgenţa
nemţilor faţă de valurile nesfîrşite de
emigranţi. Că în realitate nemţii şi-au
cam pierdut indulgenţa faţă de străini
e un detaliu infim de vreme ce politicienii
europeni aşteaptă de la intelectuali
tocmai genul de discurs pe care Kermani
îl oferă cu generozitate. Tactica aceasta
l-a preschimbat într-un răsfăţat al
premiilor culturale, iar anul trecut
Kermani a fost invitat chiar în Bundestag,
pentru a ţine o cuvîntare solemnă cu
prilejul împlinirii a 65 de ani de la intrarea
în vigoarea a Constituţiei Republicii
Federale Germania. Singurele teme
în privinţa cărora Navid Kermani sare
de pe linie şi arată atavisme incomode
sunt conflictul israelo-palestinian şi
contenciosul atomic al Iranului. Aici
Kermani îşi scoate dinţii şi încetează de
a mai fi corect politic, avertizînd Occidentul
că e pe cale să repete greşeala invaziei
din Irak. Dar punîndu-i într-o balanţă
scăpările şi în cealaltă aderările la
patternul multiculturalist, Navid Kermani
e un exemplu de succes mediatic graţie
adaptării la cerinţele epocii. Cărţile i se
citesc mai puţin, în schimb luările de
poziţie pe teme stringente stîrnesc
comentarii copioase. Probabil acesta e
viitorul intelectualului umanist, să devină
o anexă a dezideratelor la modă.
De la amfetamină la melanom
Pe 30 august scriitorul şi neurologul
britanic Oliver Sacks a murit la New
York. În vîrstă de 82 de ani, Sacks
şi-a căpătat celebritatea prin cărţile
de popularizare a medicinii, din care un
loc aparte îl ocupă bestseller-ul Bărbatul
care şi-a confundat soţia cu o pălărie.
Maniera lui Sacks stă în îmbinarea
anecdotei cu umorul interpretativ,
volumele sale citindu-se ca nişte veritabile
foiletoane. Cartea Timpul trezirii i-a fost
ecranizată într-un film avîndu-i ca
protagonişti pe Robin Williams şi Robert
de Niro. În aprilie îi apăruse în engleză
autobiografia (On the move. My life), în
paginile căreia îşi descria fără reticenţe
homosexualitatea, dependenţa de
amfetamine şi pasiunea pentru motorete
de lux. Moartea i s-a tras de la un melanom
de pe urma căruia a căpătat metastaze
hepatice.
Daniel Barenboim, interzis în Iran
Cei care sperau că recent-încheiatul
acord dintre cele 5+1 mari puteri
(SUA, Rusia, China, Franţa, Marea
Britanie, membre permanente în
Consiliul de Securitate, plus Germania)
şi Iran, pe tema programului nuclear
al Teheranului, va duce la deschiderea
Republicii Islamice către valorile
culturale occidentale, n-au trebuit
să aştepte mult până să constate
că s-au înşelat. Acordul încă n-a intrat
în vigoare – în aşteptarea aprobării
lui de către Senatul şi Congresul
Statelor Unite, unde o procedură
de respingere iniţiată de republicani
este în curs –, dar regimul de la
Teheran a dat deja o probă că acesta
nu va fi urmat de nici o liberalizare
pe plan intern.
Concret, oficiali ai regimului islamic
au anunţat că, deşi nu au nimic
împotriva unui concert susţinut la
Teheran de orchestra Operei de Stat
din Berlin (planificat înaintea vizitei
ministrului de Externe al Germaniei,
programată în octombrie), nu acceptă
ca acesta să fie dirijat de directorul
ei, celebrul Daniel Barenboim. Motivul:
Barenboim, care are trei cetăţenii,
este (şi) cetăţean israelian.
Ironia e că Daniel Barenboim este
un cunoscut opozant al guvernului
israelian, implicat în numeroase
campanii de conciliere israelianopalestiniene
şi un susţinător al agresivei
campanii BDS (Boycott, Divestment,
Sanctions), care-şi propune să izoleze
şi să delegitimeze statul Israel. În
plus, Barenboim este nu numai cetăţean
israelian şi argentinian, ci şi cetăţean
palestinian...
De unde se vede că, pentru regimul
de la Teheran, nici muzica, nici simpatia
lui Barenboim pentru cauza palestiniană
nu sunt suficiente ca să-i permită să
dirijeze un concert pentru pace şi
reconciliere în Iran. Din cauză că este
evreu şi cetăţean israelian.
Împrejurarea ar putea părea un
detaliu. Credem însă că e unul revelator
cu privire la sensul pe care Teheranul
vrea să îl dea recentului acord cu
comunitatea internaţională. Nicidecum
o acceptare a valorilor pluralismului,
toleranţei şi înţelegerii.
Studenţii sârbi, împotriva „reality show“-urilor
Serbia nu este încă în Uniunea
Europeană, dar spiritul civic al
vecinilor noştri este, câteodată,
surprinzător de avansat, în
comparaţie cu indolenţa noastră.
Astfel, organizaţia studenţească
„Sistemul valorilor” a lansat în mediul
virtual o petiţie pentru interzicerea
„reality show”-urilor televizate. Sub
genericul Vrem cultură, nu „reality
show”-uri, tinerii sârbi cer autorităţilor
din domeniul audiovizualului să
interzică programele de televiziune
de acest tip şi să asigure menţinerea
unui nivel calitativ al divertismentului.
Petiţia subliniază că tinerii nu sunt
nicidecum împotriva valorilor europene,
ci, dimpotrivă, doresc ca acestea să
fie reprezentate prin spectacole şi
emisiuni de calitate, care să înfăţişeze
valorile culturale europene şi creativitatea.
„Vrem mai multe muzee şi teatre,
nu spectacole reality show”, spun
studenţii în petiţia lansată în mediul
electronic.
Protestul a coborât şi în stradă,
în Piaţa Republicii din Belgrad (loc
tradiţional de proteste publice), unde
studenţii de la Conservatorul din
capitala Serbiei au susţinut un concert
gratuit, urmat de o manifestaţie, în
cadrul căreia au arătat că Muzeul
Naţional de Istorie este închis de mai
mulţi ani, o serie întreagă de teatre
şi edituri se confruntă cu mari dificultăţi
financiare, în timp ce piaţa mediatică
este inundată de sub-producţii lipsite
de orice nivel cultural.
Petiţia studenţească a adunat până
acum 55.000 de semnături.
P.S. La noi, editorii lansează proteste
împotriva susţinerii literaturii prin
timbrul cultural...
