Războiul prin lentilă
La Editura Suhrkamp din Berlin a
apărut în 2015 romanul Im Frühling
sterben (Să mori primăvara),
semnat de scriitorul german Ralf
Rothmann. Romanul înfăţişează
destinul a doi tineri de 17 ani, din
Germania de Nord, care sunt înrolaţi
silit în 1945, în ultimele luni ale
conflagraţiei mondiale. Unul (Walter
Urban) are o soartă mai blîndă, ajungînd
şofer într-o unitate de logistică, pe
cînd celălalt (Friedrich Caroli) nimereşte
pe front. Nesuportînd cruzimea
încleştării, Friedrich dezertează, este
prins şi condamnat la moarte de un
tribunal militar. Jocul stupid al
împrejurărilor îl aduce pe Walter în
plutonul de execuţie destinat lui
Friedrich, ca într-o tragedie absurdă
în care toate personajele sfîrşesc rău.
Romanul surprinde ultimul an de
război în Ungaria, unde ofiţerii nu-şi
mai pot motiva soldaţii să atace decît
ameninţîndu-i din spate cu grenadele.
Cronicile de care a avut parte romanul
pun accentul pe descrierea în detaliu
a atrocităţilor de pe front, ochiul lui
Ralf Rothmann împingînd pînă la
pragul suportabilităţii acuitatea
observaţiei. Romanul a fost considerat
o „mecanică a morţii” ce se desfăşoară
fără clemenţă peste capetele protagoniş
tilor, la impresia macabră
contribuind talentul lui Rolf Rothmann,
pe care critica îl consideră un scriitor
ce stăpîneşte cu adevărat limba
germană.
Interviuri atomice
La Editura Hanser Berlin (Berlin,
2015) publicistul german Klaus
Scherer a publicat un volum de
interviuri intitulat Nagasaki. Der
Mythos der entscheidenden Bombe
(Nagasaki. Mitul bombei decisive),
prilejuit de împlinirea a 70 de ani de
la detonarea celor două încărcături
atomice asupra Japoniei. Interviurile
sînt luate cu precădere supravieţuitorilor
de la Hiroshima şi Nagasaki, publicistul
urmărind să dea greutate unei interpretări
bizare: cu sau fără bombe, Japonia
se afla sub iminenţa capitulării,
diplomaţii din jurul împăratului Hirohito
purtînd deja tratative cu puterile
aliate. Dar, cum constată critica de
întîmpinare din Germania, Klaus
Scherer s-a lăsat furat de elanul
demonstraţiei, omiţînd cu bună ştiinţă
o serie de indicii care dovedesc tocmai
contrariul: că Japonia nu avea nici
o intenţie de capitulare şi că doar
trauma provocată de ivirea unei arme
devastatoare i-a obligat pe militarii
niponi să accepte că prelungirea
războiului ar fi fost nimicitoare pentru
ţară. Dar, dacă ignorăm fronda implicită
din titlu, volumul poate fi citit ca
un tulburător testimoniu despre
suferinţa umană în cursul celui de-
Al Doilea Război Mondial.
