Fugari şi străini
Literatura e tot mai des impregnată
de ideologie, şi de vină nu sînt
atît autorii, cît aerul epocii: o
inflaţie de teme sociale ce
predispun la contaminare. Şi
nici critica literară nu scapă
neatinsă. De exemplu, reacţia
de care a avut parte volumul scriitoarei
germane Jenny Erpenbeck, apărut
de curînd la editura müncheneză
„Albrecht Knaus Verlag”, al cărui
titlu, rupt parcă dintr-un exerciţiu
de conjugare a verbului „a pleca”,
sună chiar aşa: Gehen, ging, gegangen
(a pleca, plecase, a plecat). Numai că
subiectul romanului nu priveşte
gramatica, ci starea emigranţilor din
Germania. Protagonistul este un
profesor ieşit la pensie, căruia răgazul
de care dispune îi inspiră hotărîrea
de a afla ce se întîmplă în mintea
străinilor veniţi puhoi în capitala
Germaniei. Drept care profesorul se
duce în Alexanderplatz, locul predilect
de întîlnire al azilanţilor, şi intră în
vorbă cu ei. Urmarea e un şir de
poveşti privind biografia cîtorva dintre
fugarii plecaţi din Siria sau Africa.
În ciuda tonului prietenos, ba chiar
agreabil cu care profesorul îi descrie
pe azilanţi, critica nu a cruţat-o pe
Jenny Erpenbeck, învinuind-o de
prejudecăţi retrograde, ca de pildă
aroganţa autohtonă cu care îi judecă
pe aceşti dezmoşteniţi ai sorţii. E
drept, cîteva din cuvintele de care
face uz Erpenbeck înlesnesc asociaţiile
maliţioase, de pildă Fremdling (venetic)
sau Schwarzhäutige (ins cu piele
neagră), dar a-i reproşa unui autor
că foloseşte un vocabular cu conotaţii
încinse e semn de obtuzitate critică.
Un autor poate folosi ce cuvinte vrea
el, cu condiţia ca rezultatul să fie
artistic. Pînă la urmă chiar cuvîntul
Flüchtingen (fugari), cuvîntul generic
folosit pentru a desemna valul de
emigranţi, nu e deloc neutru. E vorba
de nişte fiinţe aflate pe picior de fugă,
prigonite din propria ţară şi cerşind
la propriu bunăvoinţa unor ţări străine.
E vorba de nişte „plecaţi” aflaţi într-o
permanentă plecare, dar nişte plecaţi
pe care nemţii îi resimt ca pe o povară
de foarte proastă calitate umană. Iar
cînd o scriitoare încearcă să surprindă
cîteva din nuanţele acestei poveri, e
învinuită de gîndire postcolonială,
retrogradă şi ne-europeană. Şi atunci
de ce să ne mirăm că britanicii au
ieşit din UE?
Pictorii şi somnul
Una din întrebările recente
din Huffington Post este de ce
artiştii au considerat somnul
un subiect atât de atrăgător.
Printre exemplele la care se
opreşte autoarea articolului se
numără Henri Rousseau, cu al
său Ţigan dormind, Botticelli, cu Marte
şi Venus (cel dintâi dormind), Giorgione,
cu Venus dormind, sau Van Gogh, cu
Odihnă după muncă. Artişti din toate
vremurile şi din toate şcolile. Deşi s-ar
spune că somnul este plictisitor, pictorii
îl găsesc interesant. Fireşte că există
somn şi somn. Uneori somn înseamnă
vulnerabilitate, ca în pictura lui Botticelli,
unde zeiţa iubirii îl domină pe adormitul
zeu al războiului. Alteori înseamnă
erotism şi putere asupra propriului
corp, pe-atât de inaccesibil pe cât e
de expus. Inocenţă, oboseală, sau
paralelă a morţii sunt alte semnificaţii
posibile ale somnului. Ceea ce, în
definitiv, îi intrigă pe artişti, conchide
analiza din Huffington Post, este că,
deşi toată lumea doarme, nu sunt două
somnuri la fel. Somnul particularizează,
şi acea singurătate de neatins a omului
adormit e provocatoare pentru pictori,
de câteva secole încoace.
Poeţi români în presa elveţiană
Numărul pe luna iunie (nr. 186)
al revistei elveţiene de literatură
„Orte”, care apare la Schwellbrunn
încă din 1974, dedică 43 de
pagini poeziei de limbă română.
Într-un grupaj intitulat
Rumänische Raritäten, publică
Ana Blandiana, Ion Cocora, Vasile
Muste, Ioan Moldovan, Constantin
Rupa, Vasile Igna, Matei Hutopila,
Grigore Chiper, Ilie Tudor Zegrea,
Lucian Perţa şi Daniela Raţiu. Selecţia
textelor, traducerea în limba germană,
notele bio-bibliografice şi mare parte
din ilustraţiile fotografice au fost
asigurate de Andreas Saurer, redactor
de politică externă la „Berner Zeitung”.
Într-o scurtă introducere la această
selecţie de poezie contemporană
românească, Andreas Saurer arată
că toţi aceşti autori „i-au deschis nişte
uşi către România. Şi ochiul pentru
poezie. La fel am vrut şi eu să deschid
pentru ei în Orte o fereastră către
ţările vorbitoare de limbă germană
şi către Elveţia”.
Radu Cernătescu
Laureatul Premiului Transatlantyk la Cracovia
Vineri seară, în aula Universităţii
Jagiellone de la Cracovia, a
avut loc decernarea Premiului
Transatlantyk, acordat anual
unuia dintre cei mai remarcabili
popularizatori ai literaturii
polone în străinătate. Scopul
premiului, fondat de Institutul
Cărţii din Polonia, este acela de
a omagia o persoană cu rezultate
marcante în domeniul promovării
literaturii polone în lume – traducător,
editor, critic sau animator al vieţii
culturale.
Laureatul celei de-a XII-a ediţii a
Premiului Transatlantyk este prof.
Constantin Geambaşu, autorul a zeci
de traduceri din literatura polonă
în limba română şi formatorul a
numeroase generaţii de studenţi ai
Polonisticii bucureştene. Este prima
dată când premiul este luat de un
român. Truda profesorului Constantin
Geambaşu, rezultatele din domeniul
traducerilor au fost remarcate de
Colegiul Premiului, format în acest
an din: Laurence Dyèvre, Ksenia
Starosielska, Elzbieta Tabakowska,
Jerzy Jarzêbski şi Karol Lesman,
prezidat de Dariusz Jaworski, directorul
Institutului Cărţii din Polonia.
Premiul, constând în suma de
10 000 de euro şi o statuetă,
realizată de artistul Lukasz Kieferling,
a fost înmânat de d-nul Dariusz
Jaworski.
La ceremonie au luat parte oficialităţi
poloneze, traducători, scriitori, critici
şi istorici literari, jurnalişti, cadre
didactice şi studenţi ai Catedrei de
Limba şi Literatura Română a Universităţii
Jagiellone.
În încheierea ceremoniei, d-na
Sabra Daici, directorul Institutului
Cultural Român de la Varşovia şi fostă
studentă a prof. Constantin Geambaşu
la Facultatea de Limba Polonă a
Universităţii din Bucureşti, a transmis
public scrisoarea de felicitare a
E.S. Ovidiu Dranga, Ambasadorul
României în Republica Polonă,
mulţumindu-i profesorului, în numele
instituţiilor româneşti din Polonia,
pentru munca de o viaţă pe tărâmul
traducerilor şi al relaţiilor culturale
şi academice româno-polone.
Absolvent al Facultăţii de Filologie
Polonă a Universităţii din Varşovia,
Constantin Geambaşu a străbătut
toate treptele carierei universitare,
ajungând profesor în anul 2003.
Personalitate distinctă a slavisticii
româneşti, s-a remarcat, mai ales după
anul 1990, prin publicarea de studii
consacrate literaturii şi culturii polone,
de la an la an extinzându-şi preocupările
şi domeniile: literatură comparată,
imagologie, teoria şi practica traducerii,
stilistică şi lexicologie. Din anul 2005
a devenit preşedinte al Asociaţiei
Slaviştilor din România, calitate
care i-a permis să organizeze sesiuni
şi conferinţe internaţionale de nivel
european. A stabilit legături cu centre
universitare din ţară şi din străinătate,
contribuind în mare măsură la promovarea
programelor universitare Ceepus,
Erasmus, Socrates. A transpus în
româneşte un număr impresionant
de texte din literatura polonă clasică
şi contemporană şi a consolidat receptarea
acesteia în spaţiul românesc.
