Distopie neagră
În Germania, literatura prezentului
capătă tot mai mult un accent
apocaliptic, dovadă romanele apărute
în ultima vreme, a căror atmosferă
evocă, mai mult sau mai puţin sugestiv,
sfîrşitul lumii. Exemplele în vogă sînt
Winters Garten (Grădina de iarnă)
de Valerie Fritsch şi Eigentlich müssten
wir tanzen (De fapt trebuia să dansăm)
de Heinz Helles. Criticii au găsit chiar
un nume pentru acest gen romanesc
cu tentă macabră: distopie neagră.
Ultima apariţie a genului e semnată
de scriitoarea Karen Duves şi poartă,
lapidar, titlul Macht (Putere), fiind
publicat de Editura Galiani din Berlin.
Autoarea nu este defel o anonimă,
în 2014 publicînd eseul Warum die
Sache schiefgeht (De ce lucrurile
merg prost), o diatribă la adresa
politicii europene, în care, potrivit
autoarei, psihopaţii şi egoiştii ne
împing spre un viitor dezastruos.
Acelaşi aer domneşte în romanul
Putere, a cărui acţiune se petrece
în 2031, într-un timp în care planeta
se află pe marginea prăpastiei. Secetele,
furtunile de nisip, inundaţiile şi
incendiile se ţin lanţ, iar Germania
e condusă de un guvern feminist şi
pe deasupra ecologist, al cărui cancelar
e Olaf Scholz, actualul primar al
Hamburgului, un politician recunoscut
pentru vederile radicale de stînga.
Răspunzători pentru catastrofa ecologică
sînt, în primul rînd, bărbaţii şi, în
al doilea rînd, mîncătorii de carne.
Nu-i nici o glumă, e chiar adevărul
ficţiunii din volum. Mesajul e străveziu,
semănînd cu un pamflet antimasculin
turnat în formă romanescă. Pentru
ca lucrurile se fie şi mai clare,
protagonistul, Sebastian Bürger, e
un psihopat cu înclinaţii sadice: îşi
sechestrează soţia, fost ministru al
Mediului, în pivniţa casei şi o maltratează
spre a răzbuna bărbaţii de umilinţele
la care au fost supuşi de guvernul
feminist. Se înţelege, guvernul e
tolerat la putere pentru simplul
fapt că, sfîrşitul lumii fiind inevitabil,
nici un bărbat nu-şi asumă răspunderea
conducerii. Cu o alură tezistă evidentă,
romanul se bucură totuşi de succes,
nemţii trecînd printr-o perioadă cînd
ficţiunile sumbre se bucură de mare
căutare.
O descoperire arheologică neaşteptată
Un şcolar din Israel, în vârstă de
numai 7 ani, a descoperit, în timp
ce se afla într-o excursie pe
muntele Tel Rehovot, o statuetă
canaaneană veche de cca 3400 de
ani.
Ori Greenhut, din Tel Teomim,
se afla într-o vilegiatură cu câţiva
prieteni, conduşi de tatăl unuia dintre
ei, pe Tel Rehovot, munte din nordul
Israelului cunoscut pentru tezaurele
arheologice descoperite aici de-a
lungul timpului. În timp ce urca pe
munte, copilul a dat peste o piatră,
care s-a mişcat, dând la iveală o statuetă
acoperită cu noroi. Ridicând-o
şi curăţând-o, Ori a constatat că este
intactă şi pare foarte veche.
Acasă, părinţii săi au studiat
statueta şi au înţeles că este vorba
de o descoperire arheologică de mare
valoare. Anunţată, Autoritatea
Arheologică a Israelului a preluat
statueta şi a constatat că este o
reprezentare a zeiţei fertilităţii Ashtoreh,
al cărei cult printre popoarele canaanene
este atestat de Sfânta Scriptură.
Conform profesorului Amihai Mazar,
de la Universitatea Ebraică din Ierusalim,
statueta, numită Teraphim, datează
din secolele 15-13 î.C. şi provine din
localitatea antică Rehov, care se afla
sub autoritatea faraonilor egipteni.
Micul arheolog Ori Greenhut a
primit, la şcoală, vizita specialiştilor
de la Autoritatea Arheologică Israeliană,
care i-au înmânat un certificat de
apreciere a comportamentului său
civic şi le-au explicat elevilor semnificaţiile
statuetei.
Charlotte Brontë la National Gallery
National Gallery din Londra marchează
aniversarea a 200 de ani de la
naşterea scriitoarei Charlotte
Brontë, printr-o amplă expoziţie
conţinând obiecte care i-au aparţinut,
desene şi manuscrise.
Expoziţia,care va fi deschisă până
în 14 august, se concentrează asupra
vieţii private a autoarei romanului
Jane Eyre (1847). Sunt expuse
manuscrise şi documente de epocă,
scrisori, fragmente din jurnalul intim
al scriitoarei, precum şi desenele ei,
mai puţin cunoscute până acum.
Charlotte, cea mai mare dintre
cele trei surori Brontë, a trăit între
1816 şi 1855 şi a ilustrat, prin opera
ei, momentul de vârf al romanului
englezesc. Ca şi surorile sale mai
mici, a început prin a publica poezie
sub pseudonim, pentru a trece
apoi la roman. Primele două romane
le-a publicat sub pseudonimul Currer
Bell, apoi a trecut la numele său
adevărat. A murit tânără, din cauza
unei tuberculoze.
Expoziţia de la National Gallery
readuce în atenţia publicului o personalitate
artistică tipică pentru prima
jumătate a secolului al XIX-lea, prin
incursiunea în viaţa sa privată, aşa
cum o dezvăluie obiectele scriitoarei,
desenele pe care le făcea în timpul
liber, corespondenţa şi jurnalul său
intim. Vizitatorul va avea, astfel,
posibilitatea să compare viaţa cotidiană
a artistei cu universul romanelor sale,
care surprind atât de bine dezvoltarea
capitalismului englez şi transformarea
socială prin care trece Marea Britanie,
în urma industrializării şi a dezvoltării
imperiului colonial.
