Divinitatea şi Darwin
Dacă în SUA, o ştim de mult, de la
filmul celebru cu Spencer Tracy,
Planeta maimuţelor, bătălia dintre
creaţionişti şi darwinişti continuă
să împartă lumea (politică, intelectuală)
în două tabere ireconciliabile, nu
ne aşteptam ca în Franţa, primul stat
autodeclarat laic prin Constituţie,
moştenitor al filosofiei Luminilor şi
al spiritului Revoluţiei de la 1789, să
aibă din ce în ce mai mult curs o bătălie
asemănătoare. O anchetă dintr-o
publicaţie apărută în februarie dezvăluie
înclinarea tot mai mare a interesului
tinerilor, elevi, îndeosebi, spre explicarea
religioasă a originii vieţii şi a omului,
fapt care pune şcoala într-o mare
dificultate. Statisticile realizate cu
acest prilej de revista franceză
arată că procentul partizanilor
creaţionismului este foarte ridicat
printre musulmani, dar deloc neglijabil
printre catolicii militanţi. Nu surprinde
faptul că 71,8% dintre cei dintâi cred
într-o origine dumnezeiască a speciilor,
ci faptul că un catolic din doi este
de aceeaşi părere. Noroc cu ateii, care
pariază 100% pe darwinism. Şi noroc
că ei reprezintă 36,8% din respondenţi,
faţă de doar 30,4% catolici şi 25,5%
musulmani! Asta reduce semnificativ
greutatea socială a creaţioniştilor.
Dar nu rămâne mai puţin o preocupare
foarte serioasă a şcolii, dascălii de
biologie, mai ales, fiind confruntaţi
cu elevi recalcitranţi, care rezistă la
orice argument ştiinţific. Ancheta nu
ridică nemijlocit problema predării
religiei în şcoală. Avem şi noi această
problemă. Deocamdată, la noi, limitată
la pofta cu care preoţii-profesori fac
propagandă ortodoxiei contra celorlalte
culte. Deşi comportarea unora după
tragedia de la Colectiv i-a arătat capabili
de a o explica prin intervenţia Satanei.
De aici şi până la a-l contesta pe
Darwin nu mai e decât un pas. Dacă
şcoala va da curs acestui trend religios,
generaţiile viitoare vor gândi ca Gigi
Becali, convins că diavolul e în
stare să-şi vâre coada până şi în textele
sfinte!
Când scriitorii îşi dau cu părerea în politică
Cunoscutul romancier american,
tradus şi la noi, Russel Banks,
cunoscut pentru vederile lui politice
de stânga-stânga, susţinător aprig
al alegerii lui Obama cu opt ani în
urmă, dar contestându-l la fel de
aprig de la o vreme, îşi face o mea
culpa dramatică într-un recent interviu.
E convins că, indiferent cine, democrat
sau republican, va deveni preşedinte
la toamnă, el personal îl va regreta
pe Obama. Interesante sunt argumentele
lui în aprecierea mandatului actualului
preşedinte american şi, în primul
rând, susţine Banks, monstruoasa
opoziţie pe care au făcut-o adversarii,
republicani sau democraţi, tuturor
reformelor lui. Această opoziţie devine
în ochii lui Banks cauza principală
a nereuşitelor lui Obama, pentru care
el şi alţii l-au criticat. Simpla enumerare
de către Banks a reformelor, unele
puse în practică, altele, nu, ale lui
Obama este halucinantă şi ne dă
măsura catastrofei pe care o va provoca
Trump sau alt candidat republican
care, şi dacă, va ajunge preşedinte.
Onestitate scriitorului care măsoară
în termeni de realitate politică meritele
unui politician ar putea constitui
un bun exemplu şi pentru contestatarii
de profesie de la noi.
