Întîmplări potrivnice
Pe 17 octombrie, în Sala Regală
a Primăriei din Frankfurt, a avut
loc decernarea Premiului Cărţii
Germane, al cărui laureat a
fost în acest an Bodo Kirchhoff, un
romancier născut la Hamburg în 1948.
Spre deosebire de celelalţi ani,
cînd romanele s-au aflat în graţiile
juriului, acum distincţia a fost acordată
unei nuvele, Widerfahrnis, (Întîmplări
potrivnice), ai cărei protagonişti, doi
nemţi din Nord, pornesc într-o călătorie
spre Sud, în virtutea unui imbold de
peregrinare pe care îl regăsim, ca un
laitmotiv, la mai toate generaţiile
germane, de n-ar fi să amintim decît
drumurile pe care Nietzsche şi Goethe
le-au făcut pe tărîmurile italiene, sub
imperiul unei atracţii ce ţine de un
tipar de-a dreptul ancestral. În cuvîntul
de mulţumire, Bodo Kirchhoff a declarat
că: „este cu mult mai fericit decît lasă
să se vadă pe chipul lui”, scriitorul
fiind un introvertit cu temperament
septentrional, tăcut pe dinafară şi
dogoritor pe dinăuntru. Distincţia nu
a stîrnit rumori sau reacţii de contestare,
întrucît Kirchhoff e recunoscut ca un
artist al cuvîntului căruia nimeni
nu-i contestă harul. Spre deosebire
de cazul recent al unui cîntăreţ
pop, a cărui legătură cu literatura e
atît de firavă că îţi trebuie mult umor
să-l aşezi în rîndul scriitorilor, Kirchhoff
e un nume consacrat. Dacă i se poate
reproşa ceva sunt declaraţiile intempestive
pe care le-a făcut în urmă cu
cîţiva ani, cînd, într-un interviu apărut
în revista der Spiegel din 2010, a
mărturisit că la vîrsta de 12 ani, pe
cînd era elev la Internatul Evanghelic
din Bodensee, a fost abuzat sexual
de către cantorul instituţiei. Mulţi
l-au învinuit atunci de o dublă culpă:
că pune umărul la campania de
calomniere a Bisericii Lutherane şi
că vrea să-şi sporească notorietatea
pe seama unei ruşini infantile. Dar
anii au trecut, zarva mediatică s-a
stins, iar Kirchhoff a rămas cu nimbul
intact la unui scriitor adevărat. Spre
deosebire de cîntăreţul pop, al că-
rui nume ne e jenă să-l trecem în
rîndul literaţilor.
Varujan Vosganian, laureat al Marelui Premiu Angelus 2016
Sâmbătă seară, la Teatrul Muzical
Capitol din Wroclaw, s-a desfăşurat
Gala de acordare a Premiului
Literar al Europei Centrale Angelus.
Toate cele trei premii decernate în
cadrul ceremoniei, Marele Premiu
Angelus, Premiul Cititorilor „Natalia
Gorbanevskaia” şi Premiul pentru
Cea Mai Bună Traducere i-au revenit
Cărţii şoaptelor, romanul lui Varujan
Vosganian.
Acesta a fost tradus în poloneză
de Joanna Kornas-Warwas şi publicat
la Editura Ksiazkowe Klimaty, în 2015.
Scriitorul şi traducătoarea au fost
premiaţi de primarul oraşuluil Wroclaw,
Rafal Dutkiewicz, şi de preşedintele
juriului, prof. Mykola Riabczuk.
În finala din 2016 a prestigiosului
premiu au intrat şapte scriitori: Varujan
Vosganian (România), Cristian
Teodorescu (România), Maciej Hen
(Polonia), Anna Janko (Polonia), Kristina
Sabaliauskaité (Lituania), Alvydas
Šlepikas (Lituania) şi Vladimir Nekliajev
(Belarus).
Rilke pe ritm de dans
La Tîrgul de Carte de la Frankfurt
(19-23 octombrie 2016), ţara
invitată de onoare în acest an
este Olanda, ai cărei reprezentanţi,
în semn de solidaritate cu rudele
din Belgia, nu vor veni singuri, ci
însoţiţi de artiştii din Flandra, drept
care Tîrgul va găzdui două ţări, chiar
dacă Flandra nu are rang de stat.
Mirarea organizatorilor este însă
alta: cea mai mare parte din membrii
delegaţiei nu sînt scriitori, ci artişti
din lumea spectacolului. Motiv pentru
care teatrele din Frankfurt îşi vor
deschide porţile pentru regizori,
coregrafi şi dansatori flamanzi şi
olandezi. Cei mai bine cotaţi sînt
Anne Teresa de Keermaeker, o actriţă
polivalentă al cărei talent îl va
preschimba pe Rilke în pretextul
unei încîntătoare demonstraţii
coregrafice, dovadă dansul şi cîntecul
cu care va însufleţi versurile poetului.
Pe locul doi în preferinţele cunoscă-
torilor este regizorul de teatru Jetse
Batelaan, ale cărui puneri în scenă
au delectat în anii trecuţi publicul
german. Cum va decurge propriuzis
Tîrgul de Carte, veţi afla din
numerele viitoare.
Casa în care s-a născut
Adolf Hitler va fi demolată
Autorităţile austriece şi-au anunţat
intenţia de a demola casa din
Brunnau-an-Inn, în care s-a născut
Adolf Hitler.
Până aici, nimic neobişnuit.
Recrudescenţa extremei drepte şi a
antisemitismului, în Europa, cere
măsuri dureroase, pentru a preveni
posibilele derapaje. Casa natală a
fostului Führer, ca şi alte relicve
ale epocii naziste, riscă să devină un
sanctuar al noii extreme drepte şi,
în consecinţă, măsura demolării este
logică.
Problemele încep de aici încolo.
Autorităţile locale nu se înţeleg cu
cele centrale în privinţa demolării,
argumentând că în faţa casei se
află un monument al victimelor
nazismului, iar demolarea imobilului,
aflat chiar în centrul localităţii, va
afecta turismul, care reprezintă o
importantă sursă de venituri. Sunt –
în absenţa unei legi comprehensive
de denazificare – şi considerente
privind proprietatea clădirii, legislaţia
austriacă nepermiţând confiscările
de imobile şi măsurile abuzive.
Întrebarea e, însă, alta. De ce abia
acum? De ce a trebuit să treacă 71
de ani de la sinuciderea lui Hitler şi
înfrângerea nazismului, pentru ca
această sinistră relicvă a nazismului
să fie demolată? De ce nimeni nu a
ridicat, până acum, problema acestui
imobil care, fără să aibă vreo valoare
istorică sau arhitecturală, a rămas în
picioare, ca o tristă ruină a moralei
strivite de Războiul Rece (în numele
căruia denazificarea a fost abandonată,
iar foştii nazişti şi rămăşiţele lumii
lor au fost exoneraţi de răspunderi)?
Aşteptăm cu interes evoluţia acestei
dezbateri, care traduce, de fapt, criza
în care se află acum Europa, sfâşiată
între corectitudinea politică stângistă
şi brutalitatea unei extreme drepte
care ameninţă valorile liberale ale
Bătrânului Continent.
