Din nou, despre glorificarea
crimei în lumea islamică
Asasinarea scriitorului creştin
iordanian Nahed Hattar, chiar
pe treptele Tribunalului din
Amman unde urma să fie judecat
pentru „ofensă adusă Islamului”,
a făcut înconjurul presei mondiale.
Ea ilustrează gradul înalt de
radicalizare a cercurilor islamiste din
întreaga lume (chiar şi din state
moderate, ca Iordania) şi intoleranţa
lor crescândă faţă de libertatea de
expresie. Amănuntul că Hattar era
creştin subliniază şi condiţia extrem
de precară în care se află creştinismul
în Orientul Mijlociu, în urma ascensiunii
ISIS şi a distrugerii unor comunităţi
întregi din Irak şi Siria.
Ce nu a mai scris presa internaţională
– dar a făcut-o cotidianul Jerusalem
Post din 26 septembrie a.c. – este că,
departe de a stârni indignare la Amman,
asasinarea scriitorului acuzat de „ofense
la adresa Islamului” a fost întâmpinată
cu mari manifestaţii de bucurie (!), în
aproape toate oraşele iordaniene. Ceea
ce arată că, departe de a fi un fenomen
marginal, extremismul şi violenţa sunt
adânc înrădăcinate în lumea islamică
şi nu au legătură nici cu colonialismul
(care s-a încheiat demult), nici cu
„imperialismul american” (Hattar era
iordanian get-beget). Ci cu carenţele
unui sistem social-politic nedemocratic,
în care supremaţia legii, statul de
drept şi libertatea sunt concepte încă
puţin cunoscute.
Interesant este şi faptul că aceeaşi
lume islamică, în care asasinarea
unui om înainte de a fi judecat este
aplaudată de o largă majoritate,
pretinde, din partea Europei, toleranţă.
Peste tot, pe Bătrânul Continent sau
în Statele Unite, societăţile islamice
publică anual zeci de pamflete
anti-creştine şi anti-democratice, în
deplină libertate, şi protestează
vehement, în numele toleranţei (pe
care ele nu o practică!), atunci
când activităţile lor tangente cu
terorismul intră în vizorul legii. Dublul
standard, această regretabilă invenţie
a corectitudinii politice, serveşte
de minune nu democraţiei, ci
extremismului...
Manuscrise ebraice
de pe Drumul Mătăsii
Biblioteca Naţională a Israelului
de la Ierusalim a achiziţionat,
recent, o adevărată comoară
de documente provenind
din Afganistan şi Persia din
secolele XI-XV. Supranumit
A doua Geniza afgană, setul
de aproximativ 250 de manuscrise,
redactate în iudeo-persană, aramaică,
arabă şi farsi, a fost descoperit cu
câţiva ani în urmă, într-o peşteră din
apropierea oraşului Bamyan din
centrul Afganistanului.
Documentele, de excepţională
însemnătate istorică, aruncă o lumină
aparte asupra vieţii cotidiene din
regiunea de mijloc a Drumului Mătăsii,
înainte şi după Marea Invazie Mongolă
din 1241. Ele dezvăluie existenţa
unor prospere comunităţi evreieşti
în Asia Centrală, precum şi legăturile
dintre acestea şi comunităţile musulmane.
Cele mai multe sunt redactate de
negustori evrei şi musulmani, în
perioada care precede distrugerea
Asiei Centrale de către nepotul lui
Ginghis-Han, între anii 1258-1260.
Dr. Yoel Finkelman, curatorul
colecţiei de la Biblioteca Naţională a
Israelului, a subliniat raritatea acestor
manuscrise, care oferă date inestimabile
privind existenţa de zi cu zi a unor
comunităţi, până acum, necunoscute
cercetătorilor. Ele conţin texte şi
documente juridice, teologice şi
istorice, precum şi transcrieri de
versete biblice. Multe dintre ele provin
de la o influentă familie de negustori
evrei, Abu Nasr, care a trăit în centrul
Afganistanului, în secolul al XI-lea.
Documentele, aflate în diferite
stadii de degradare din cauza condiţiilor
improprii în care au fost stocate,
urmează un proces minuţios de
restaurare, după care vor fi digitalizate,
devenind astfel accesibile cercetătorilor
din întreaga lume.
Premiul Frank Schirrmacher
Proaspăt luareat al premiului
elveţian Frank Schirrmacher,
Michel Houellebecq şi-a rostit
cuvîntul de mulţumire într-o
dispoziţie rebelă, arborînd
o ţinută incriminatoare, de
parcă distincţia, în loc să-i
recunoască meritele, mai degrabă
i le-ar fi contestat. În alocuţiune,
Houellebecq a mărturisit că se simte
mizerabil în pielea de scriitor, mai
cu seamă în urma calomniilor la
care a fost supus după publicarea
romanului Supunere. Mai mult,
francezul a tunat şi fulgerat împotriva
presei occidentale, pe care o consideră
o sirenă a minciunii propagandistice,
cum nu a cruţat stînga franceză pe
care a asemuit-o cu un Leviathan
muribund, care, chiar şi în clipa
morţii, continuă să lovească pe
oricine nu-i împărtăşeşte aberaţiile.
Tonul excesiv al scriitorului nu a
mirat pe nimeni, Houellebecq fiind
prea bine cunoscut pentru arta
de a se declara victimă chiar în
momentul cînd e în plină vogă.
Cuvîntul de laudatio pentru Houellebecq
a fost rostit de scriitoarea germană
Necla Kelek, ale cărei origini turceşti
s-au vădit în critica pe care, fără
legătură cu ceremonia de decernare
a premiului, a făcut-o teatrului
german, pe care l-a învinuit de
opacitate faţă de dramele emigranţilor.
Nici accentul acesta nu a mirat pe
nimeni, întrucît obiceiul de a-i
vitupera pe nemţi cu orice prilej a
devenit o banală uzanţă fără consecinţe
concrete. Premiul, menit a întreţine
memoria eseistului elveţian Frank
Schirrmacher (1959-2014), e acordat
anual de Universitatea din Zürich,
oraşul de decernare fiind, pe rînd,
Ascona, Berlin şi, fireşte, oraşul
elveţian. Valoarea premiului este
de 20 000 de franci elveţieni,
anul trecut laureatul fiind Hans
Magnus Enzensberger.
Premiul Cărţii Germane
În mod surprinzător, lista scurtă
a autorilor nominalizaţi pentru
Premiul anual al Cărţii Germane
(deutscher Buchpreis) e dominată
de bărbaţi, o singură femeie, Eva
Schmidt cu romanul Un an lung
(Ein langes Jahr), fiind prezentă
printre favoriţi. Gurile rele spun că
membrii juriului s-au săturat de
comentarii maliţioase privind ingerinţa
ideologiei în exercitarea actului critic,
drept care au ales finaliştii după criterii drastice. Rezultatul e că austriacul
Reinhard Kaiser-Mühlecker, cu romanul
Suflet străin, pădure întunecată
(Fremde Seele, dunkler Wald), concurează
alături de André Kubiczek, cu Schiţa
unei veri (Skizze eines Sommers),
de Bodo Kirchhoff cu volumul Întîmplări
potrivnice (Widerfahrnis), şi de Philipp
Winkler, cu intraductibilul Hool.
Dar numele cel mai des invocat în
privinţa cîştigătorului e cel al lui Thomas
Melle, cu volumul Lumea în cîrcă (Die
Welt im Rücken). Cum premiul se
va acorda pe 17 octombrie, nu vom mai avea mult de aşteptat.
