Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Meridiane de ---


Lectura promiscuă

În „The New Yorker”, Mark O’ Connell scrie despre lectura promiscuă – cărţile pe care le începem, ne plac, dar nu le terminăm, pentru că ne grăbim să începem altele, la fel de atrăgătoare. Această apucătură se datorează, în mare parte, „acelei situaţii cât se poate de contemporane, tulburarea degenerativă de atenţie care afectează cam pe toată lumea care dispune de conexiune la Internet”, apreciază autorul. Nu că promiscuitatea (livrescă) ar fi o problemă: dacă ne-am impune să ne dezbărăm de ea, probabil că am citi mai puţin. Şi ne-am îndrăgosti ceva mai rar de unele cărţi. Pe de altă parte, aceia dintre noi care o întreţin se pot trezi atraşi mai degrabă de cărţi fragmentare – O’ Connell aminteşte de Cartea neliniştirii a lui Pessoa, de Minima moralia a lui Adorno şi de Tratat de descompunere de Cioran. „Am de gând să mă ocup cândva de promiscuitatea aceasta”, mai scrie autorul, „dar sunt momente când nu pare să fie o mare nenorocire”. Ca bonus, articolul e ilustrat de Ralph Steadman, graficianul cunoscut pentru ilustraţiile făcute la cărţile lui Hunter S. Thompson.


Despre critică, de bine

Tot în „The New Yorker”, Manifestul unui critic, de Daniel Mendelsohn, aminteşte de o funcţie importantă, deşi frecvent ignorată a criticii: aceea de-a educa. Recenziile, cronicile, eseurile nu sunt doar „răfuieli” ale unor posibili scriitori rataţi, cum le place multor scriitori să creadă, ci au meritul de-a educa, cu condiţia ca autorii lor să-şi fi făcut temele. „Nu-mi trecea prin cap că ei [criticii] încercau să mă convingă să văd cutare spectacol sau să cumpăr o carte sau alta (...) sau că-şi bat joc de mine sau că mă iau de sus. Mă gândeam la ei în primul rând ca la nişte profesori şi, ca toţi profesorii buni, ei predau prin puterea exemplului; exemplul pe care-l dădeau, săptămânal, era de-a recrea în pagină felul în care ajunseseră la judecăţile lor”. O pledoarie animată şi bine argumentată asupra unei funcţii critice pe care, uneori, pare că şi criticii înşişi au uitat-o.



Bust fără domiciliu

Directorul postului BBC, Mark Thompson, a refuzat aşezarea unui bust al scriitorului George Orwell în sediul instituţiei din Londra, motivînd că autorul Fermei animalelor a fost „prea de stînga”. În consecinţă, statuia făcută de sculptorul Martin Jennings, în valoare de 60 000 de lire sterline, trebuie să-şi găsească un alt loc de amplasare. Decizia lui Thompson nu a fost inspirată de conţinutul celor două cărţi care i-au adus lui Orwell notorietatea mondială, ci de detaliul biografic că în anii ‘41-‘43 Orwell, angajat al postului BBC, şi-a exprimat convingeri stînjenitor de socialiste într-o perioada cînd britanicilor nu le stătea mintea la aşa ceva. Dar adevăratul motiv se pare că e altul: născut în India, Orwell s-a declarat ostil politicii coloniale britanice în regiune, lucru pe care englezii nu sunt dispuşi să i-l treacă cu vederea nici acum.