Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Meridiane de ---

Cine cumpără FNAC?

Cel mai mare distribuitor de carte din Franţa va fi scos la vânzare în curând, deşi continuă a avea 20 de milioane de clienţi în magazinele din şase ţări şi 750.000 de vizitatori zilnic pe internet, crescându-şi cifra de afaceri în ultimii ani cu 5,6 procente şi rentabilitatea cu un procent. Creat în 1954, aparţine în momentul de faţă grupului PPR, al cărui proprietar este François-Henri Pinault, şi din care au mai făcut parte câteva dintre marile reţele de distribuţie din Franţa, cum ar fi Printemps, Surcouf, Conforama şi altele, vândute toate. Pinault şi-a reorientat interesul dinspre distribuţia de consum spre produsele de lux cum ar fi parfumurile şi celelalte scoase pe piaţă de Gucci, o firmă aflată tot în proprietatea lui. Dintre distribuitorii de produse de consum, FNAC este ultimul pe lista vânzărilor. Se ştie de ceva vreme că Pinault i-a pus gând rău, dar abia numirea unui nou director, al treilea în trei ani, un finanţist cunoscut, fost consilier al actualului prim-ministru, şi om de televiziune, a indicat limpede că timpul nu mai are răbdare cu celebrul lanţ de librării. Pinault s-a instalat în fotoliul de preşedinte al consiliului de administraţie al PPR în 2005, după 43 de ani petrecuţi în întreprinderea creată de tatăl său în 1963, care a avut iniţial ca obiect de activitate comerţul cu lemne, ajunsă, când a preluat-o tânărul Pinault, a şaptea avere a Franţei. Cine va cumpăra FNAC nu se ştie deocamdată. Foarte probabil o firmă americană. Motivele pentru care Pinault preferă cărţilor parfumurile ar putea fi legat de pasiunea lui pentru femei frumoase, precum actriţa de la Hollywood Salma Hayek, împreună cu care s-a fotografiat în zilele preluării de la tatăl său a preşedinţiei grupului de firme PPR. 


Nu toate iubirile sfârşesc prost

Alain Besançon a tipărit de curând o carte intitulată Cinci personaje în căutarea iubirii. Cele cinci sunt deopotrivă de celebre: Ulise, Regele David, Tristan, Julie a lui Rousseau şi Frédéric Moreau al lui Flaubert. Prima observaţie a eseistului se referă la faptul că iubirea se secularizează, ca şi alte sentimente umane, pe măsura trecerii timpului. Doar în cazul primelor trei personaje, divinul joacă un rol însemnat în iubire. O caracteristică, de asemenea, comună doar ultimelor două este aceea că toate se încheie rău. S-ar putea crede că, fără protecţia zeilor, iubirea n-are nicio şansă. Poate nu întâmplător subtitlul cărţii este Iubire şi religie. Dacă religie nu e, iubire nu e.


O nouă expoziţie a Gabrielei Melinescu

Gabriela Melinescu, căreia i-a apărut în noiembrie 2010 un nou roman scris în suedeză, Mamma som Gud („Mama ca Dumnezeu”) – premiat deja de Academia suedeză cu stipendiul instituit în amintirea scriitoarei Lena Vendelfelt, în valoare de 60.000 de coroane –, expune luna aceasta, într-o galerie deschisă recent în capitala Suediei, colecţia Solitära bilder („Imagini solitare”), cuprinsă din gravuri, desene à la plume, picturi pe pânză şi lemne pictate. La „Galleri örhänget” („Galeria Cercelul”) pot fi vizionate lucrări ale scriitorilor cunoscuţi care se îndeletnicesc şi cu arta plastică şi care au publicat recent o nouă carte. Iniţiatorul acestor expoziţii, până acum în număr de şase, este cunoscutul poet, eseist şi editor Jonas Ellerström, autorul textului de catalog, din care cităm:
„În toamna târzie a anului 1938, pictorul Roland Penrose şi fotograful Lee Miller au călătorit prin Balcani şi în România, întâlnind prieteni artişti ca Victor Brauner şi Constantin Brâncuşi, şi au fost copleşiţi de natura românească şi de cultura populară a satelor, părându-li-se că ajunseseră într-un loc promis, un paradis unde fantezia şi nu sănătoasa raţiune conducea viaţa de toate zilele.
Aceeaşi senzaţie o am şi eu când ating o sferă de logică a visului care acţionează direct asupra privitorului în faţa imaginilor Gabrielei Melinescu. La o fereastră văd un peisaj cu o biserică şi la picioarele ei se odihneşte o fiinţă care e jumătate motan, jumatate om. Peste împrejurimi nu străluceşte luna, ci ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Frontiera dintre realitate şi fantezie este dizolvată şi transformări misterioase au loc. Un lup întoarce foile unei cărţi cu degetele sale subţiri, dintr-o fustă cu nişte cute bogate priveşte un cap de pasăre.
Animale şi oameni îşi schimbă înfăţişările unindu-se şi formând hibride extraordinar de ciudate.
Acestea toate ieşind dintr-o poveste populară stând foarte aproape de romane artistice şi de subtile imagini. Acestea pot să fie lumea lui Isaac Bashevis Singer sau lumea lui Marc Chagall. (...)
Unul din volumele de poezii ale Gabrielei Melinescu, cel mai puternic, poartă titlul Lumină spre lumină. Aici şi acum citesc eu fraza «lumină spre lumină» nu ca pe expresia unui contrast ci ca pe o imagine a mişcării. Din lumină către o altă lumină mai clară – şi sunetul întunecat ca o necesitate a profunzimii”.


Cultură şi subcultură

Scrie romanciera franceză Danièle Sallenave în La vie éclaircie (O viaţă limpezită), o carte de interviuri de la Gallimard, recent apărută: „Poporul a fost desproprietărit de cultura lui, devenită ilegitimă prin progresul tehnicii şi, paradoxal, prin obligativitatea şcolii… În acelaşi timp, nu i s-a permis cu adevărat accesul la cultura universală, rămasă privilegiul elitei… Arta a decăzut în cultură, cultura în cultural şi culturalul în divertismentul de consum mediatizat… Passolini este cel care a identificat cele trei forme ale decăderii moderne: televiziunea ca unic tip de cultură populară, sfârşitul culturii grave şi austere a ţăranului şi hipersexualizarea, încă din prima tinereţe, a unei întregi generaţii”. Autoarea (născută în 1940) se referă la generaţia ei. Nu şi la ce se întâmplă astăzi, când locul televiziunii l-a luat internetul, despre cultura tradiţională ţărănească nu se mai vorbeşte decât la muzeu sau la UNESCO, iar sexualitatea a devenit la fel de banală în realitate ca şi on-line.


Corala Teologică „Iosif Naniescu“ din Iaşi în Portugalia (9-13 decembrie 2010)

Este al cincilea an în care Institutul Cultural Român din Lisabona organizează, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o suită de concerte de colinde şi muzică sacră. În anii precedenţi, publicul lusitan, numărînd cîteva sute de oameni, s-a delectat cu muzica adusă în extremitatea vestică a continentului de corala „Gh. Şoima” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu (2009), de corala „Arhanghelii” a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului (2008) sau „Psalmodia Transylvanica” a Facultăţii de Teologie de la Universitatea Babeş- Bolyai din Cluj (2007), anul acesta portughezii au fost colindaţi de corala „Iosif Naniescu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Primul eveniment de acest fel a fost, în iarna lui 2006, chiar înainte de inaugurarea oficială, concertul de muzică psaltică a grupului Theotokos din Bucureşti, prezentat în cadrul proiectului „Romania in Advent”, derulat în 2005 şi 2006 de ICR, în mai multe capitale şi oraşe europene.
„Dacă în iarna lui 2007 am fost prezenţi şi în nordul Portugaliei, la Porto, în 2009 şi 2010 am susţinut concerte în Catedrala São Sebastião din Setúbal, iar în acest an am antamat o colaborare şi cu Dioceza Catolică din Santarém unde, recent, s-a înfiinţat o Parohie Ortodoxă română. Ca şi în anii precedenţi, ICR Lisabona s-a bucurat de sprijinul entuziast al vechilor parteneri, cum ar fi bătrâna Catedrală Patriahală din Lisabona (unul din cele mai vechi monumente de artă religioasă, a cărei construcţie datează din anul 1150) şi Basilica da Estrela (monument reprezentativ de arhitectură religioasă neo-clasică, datând din sec. al XVIII-lea, constituind unul din simbolurile arhitectonice ale capitalei portugheze)”, se mai spune în comunicatul de presă emis de ICR Lisabona. În continuare, organizatorii amintesc „sprijinul constant şi susţinut al Bisericii Ortodoxe Române din Portugalia, care s-a implicat cu multă dăruire, încă de la demararea acestui temerar proiect lusoromân, în urmă cu cinci ani” şi mai ales ajutorul dat de pastorul comunităţii ortodoxe româneşti din capitala portugheză, Pr. Marius Viorel Pop. „Ca în fiecare an, colindătorii români au fost însoţiţi şi de un înalt ierarh, de data aceasta, P.S. Macarie Drăgoi, Episcop pentru Europa de Nord, ne-a făcut cinstea şi bucuria de a participa la acest eveniment de înaltă ţinută culturală şi profundă trăire duhovnicească. ICR a avut onoarea de a primi, în spaţiile sale, vizita P.S. Macarie şi a tinerilor şi talentaţilor colindători, care au putut admira frumoasele icoane ale Expoziţiei artistului plastic Călin Horia Vădan, intitulată Icoana – lumina sufletului, aflată în ultima etapă a periplului lusitan 2010”, se mai arată în comunicat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara