Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea Românească:
Meniu de probleme de Daniel Cristea-Enache

O carte care ar fi meritat o receptare bună și ar fi putut suscita dezbateri veritabile este Euro-Falia de Armand Goșu. Autorul reunește între două coperți texte publicate în „22” (majoritatea) și pe portalul Contributors, unul în colaborare cu Octavian Manea (Anexarea Crimeei modifică balanța de putere la Marea Neagră), mai multe ilustrate de Dan Perjovschi, cu capacitatea acestuia de insolitare artistică. Lectura este deopotrivă pasionantă și instructivă, Goșu având, pe lângă excelenta documentare cu care își blindează analizele, un talent al desfășurării narațiunii istoriografice și geo-politice. Într-un spațiu mediatic, cum este cel actual, dominat de impostură profesională și conspiraționism aducător de rating, voci precum cea a doctorului în istoria Rusiei (cu o teză susținută la Moscova) care predă la Universitatea bucureșteană „istoria diplomatică a Imperiului Rus și a U.R.S.S. și evoluțiile politico-diplomatice din fostul spațiu sovietic” (am citat din prezentarea sa biobibliografică) se lasă acoperite de „zgomot”, dar și descoperite cu ușurință. Cu o tematică atât de complicată și, uneori, de tulbure, în care agendele unor interese politice și economice divergente încețoșează perspectiva și distorsionează faptele, analistul e, în primul rând, un cercetător avizat și atent.
Prima secțiune și cea mai consistentă din carte e dedicată dosarului ucrainean, acesta privind mai puțin problema drepturilor minorității românești din Ucraina. (Goșu o abordează în două- trei texte, deplângând însă reducerea relației bilaterale Ucraina-România la acest punct, ce riscă să devină unic.) Focalizarea este pe evoluția spectaculoasă și, adeseori, dramatică a vecinului nostru de la Est, de la momentul protestelor reprimate brutal împotriva președintelui Viktor Ianukovici (primul text din carte e din decembrie 2013) la cel al desemnării lui Vladimir Groissman ca premier, președinte fiind Poroșenko (ultimul text din secțiunea „ucraineană” este din aprilie 2016). Într-un interval foarte redus, s-au întâmplat atâtea lucruri la Răsărit de noi, încât e nevoie, indiscutabil, nu numai de profesionalism, ci și de pasiunea cercetării și a descâlcirii tuturor firelor împletite în evenimente politice recente, dacă nu chiar „fierbinți”. Câteva dintre titlurile articolelor semnate de Goșu în timp real, pe chiar durata „turbulențelor” din spațiul post-sovietic, sunt edificatoare: Kiev: drumul spre Moscova blocat cu cocteiluri Molotov, Revoluția Maidanului, Odesa: vinerea neagră, Donețk: lupte decisive pe frontul de Est, Criza din Ucraina și Grupul de la Vișegrad, Axa franco-germană la examen în fața lui Putin. Par a fi titluri din tradiția marii prese tipărite și a gazetarilor emblematici; dar ele sunt de aici și de acum, ieșite extrem de firesc dintr-un „meniu de probleme” care ne privește în cel mai înalt grad.
Paginile abundă în date și nume, cifre și ordine de mărime, rezumate de biografii și de problematici, excursuri istorice și analize economice. Goșu caută argumente și probe pentru fiecare afirmație din cele pe care le face, consultând și comparând versiunile oferite de surse credibile. Întrucât războiul de tip nou este unul „hibrid” ori „asimetric”, cercetătorul pune sub lupă noua structură. Valeri Vasilievici Gherasimov, comandant al Statului-Major General, a prezentat la finele lui ianuarie 2013, la Academia de Științe Militare din Moscova, un referat despre „tendințele principale” și „sarcinile actuale ale științei militare”. În noul tip de război, rezumă Goșu expunerea lui Gherasimov, „distincția dintre oamenii în uniformă și cei aflați sub acoperire se estompează, iar în primele etape ale conflictului, crește rolul «civililor» în atingerea obiectivelor. În noul tip de conflict, măsurile politice, economice, de intelligence și umanitare prevalează asupra celor militare clasice. Noile tehnologii ale informațiilor permit paralizarea în scurt timp a organelor administrației locale. (...) Abia în etapa finală se trece la utilizarea deschisă a trupelor, dar sub acoperirea activității de menținere a păcii și de reglementare a crizei. Crește rolul grupurilor mobile, constituite din arme diferite, care îndeplinesc și misiuni de spionaj-cercetare. Acțiunile militare devin tot mai dinamice. Dispar pauzele tactice și operative, de care s-ar putea folosi adversarul. Ciocnirile frontale între mari grupări de armate, altădată decisive strategic și operațional, sunt de domeniul trecutului.” (p. 94). Și iată concluzia autorului, după ce a urmărit și a analizat încă de pe vremea lui Ianukovici situația din Ucraina. Ea pare haotică, impredictibilă, „aleatorie”, dar nu și pentru observatorul hipercompetent: „Dacă Rusia și-ar retrage militarii sub acoperire de pe teatrele de operațiuni, dacă șiar lua înapoi tancurile T64 și echipamentele anti-aeriene sofisticate, dacă nu i-ar mai aproviziona pe insurgenți cu echipament militar, muniț ie și bani, conflictul s-ar încheia în 24 de ore.” (p. 95).
Desfăcând, în componentele lui, mecanismul complex al revizionismului rusesc din epoca Putin, Goșu nu face eroarea de a idealiza tabăra ori taberele opuse. Politica ucraineană a baletului între UE și Rusia, cu scopul încasării unor „dividende” politice de către o elită locală, dividende obținute și de la Vest, și de la Est, este sancționată în mai multe rânduri de analistul obiectiv. Acesta nu e deloc impresionat de pretențiile „modernizatoare” ale oligarhilor ucraineni (ca să nu mai vorbim de cele ale oligarhului basarabean Plahotniuc, „eroul” negativ al secțiunii a doua din carte): interesele strategice ale Rusiei și interesele economice ale oligarhilor ucraineni, deși sunt opozabile, sunt tot interese. Corecții „punctuale” și ironii primesc în Euro-Falia și „eurobirocrații” de la Bruxelles, incapabili de a sesiza amploarea și gravitatea fenomenelor ce se petrec în Europa de Est și Centrală, oferindu-i prin pasivitate ambalată procedural lui Putin oportunități de „proiectare” a forței rusești în varii puncte.
În schimb, sancțiunile economice impuse Rusiei sunt un instrument bun, în opinia autorului, de limitare a tendinței unui stat oricum puternic de a deveni (pe spinarea altora) și mai proeminent. Observând subtilitatea politicilor rusești în reconfigurarea establishment-ului vest-european, Goșu nu se face că nu sesizează discursul dublu occidental, preluat de țări din Grupul de la Vișegrad: „Trei din patru, Cehia, Slovacia și Ungaria, au urmat modelul Germaniei în politica față de Rusia și au pus argumentele economice deasupra intereselor strategice. Cooperarea cu Moscova s-a extins până la domenii sensibile, care afectează securitatea energetică și sporesc dependenț a acestor țări de livrările din Rusia.” (p. 128). Și totuși, cu toate că pe termen scurt și mediu Putin este marele câștigător (inclusiv implicarea Rusiei pe frontul sau mai bine zis pe fronturile din Siria o dovedește), pe termen mai lung autorul îi anunță și îi documentează falimentul. Situația economică a Rusiei, țară ce va fi prinsă „între două mari blocuri geopolitice” – China, în Est, Occident, S.U.A. și UE, în Vest –, îi va determina tot mai mult cursul politic, iar exercițiile de imagine „imperială” sau „sovietică” prin anexare de teritorii precum Peninsula Crimeea vor fi tot mai costisitoare, la figurat, dar și la propriu. În fine, ca să închid cercul, celor care susțin, laolaltă cu Vladimir Putin, că Peninsula Crimeea este dintotdeauna „pământ rusesc”, Goșu le oferă o bogată lecție de istorie în textul Crimeea: de la Hoarda de Aur la Republică Autonomă. La începutul secolului 16, bunăoară, „Hanatul Crimeei a pornit un lung șir de războaie împotriva Marelui Cnezat al Moscovei, Regatului Poloniei, Marelui Ducat al Lituaniei. Tătarii crimeeni au fost spaima vecinilor timp de secole. În 1571, o oaste comandată de Devlet-han a ars Moscova până la temelii, numai Kremlinul scăpând de furia tătarilor (...) Înfrângerea pe Prut a lui Petru cel Mare (1711) a amânat cu mai bine de o jumătate de veac ofensiva Rusiei în direcția Mării Negre.” (p. 48).
Doldora de fapte și date analizate cu competență „multi-vectorială”, Euro-Falia pune în fața cititorului o oglindă în care spațiul exsovietic se vede așa cum este, iar nu cum îl prezintă „păreriștii” și „maeștrii” televiziunilor noastre.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara