Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Memorie de pictor de Val Gheorghiu

Dacă e de acceptat că vizualul - memorie a celor văzute - se poate substitui memoriei ca atare, atunci îngăduiţi-i pictorului să-şi asume aceasta cu predilecţie.

Şi, pentru că e vorba de figuri frapante ale secolului încheiat, mica listă le are în vedere doar pe cele ce au respirat, fie şi o secundă, acelaşi aer cu pictorul. Nu văzute, aşadar, pe ecrane - mici, mari - ci în acelaşi aer - respirabil, irespirabil - oricum într-o privilegiată şansă.

Pictorul recunoaşte că nu l-a văzut pe Mao, neiertîndu-şi, fireşte, neşansa ce l-ar fi plasat în galeria - fericită, nefericită - a martorilor oculari ai strigoiului cu ochi oblici.

A văzut însă altceva.

Era o seară senină, Iaşul fusese scos din endemica-i letargie şi mînat spre frumoasa lui gară veneţiană, marcată, vai, de urmările invaziei roşii, fiind ultima staţie la peronul căreia se opreau şinele late venind tocmai de la Moscova. Aşadar, piaţa din spatele gării gemea de lume, reflectoarele focalizau scena improvizată pe marile trepte din spate. Pe care urma să se arate... să se arate... Hruşciov. Vă daţi seama ce importanţă avea oprirea de cîteva minute a nou-instalatului Nikita, în drum spre Europa, via Bucureşti! Clipa infernului estic.

Şi Tito coborîse cîndva - de ce? - pe acelaşi peron. Via Moscova. Clipa infernului komintern.

Pictorul are notată vizita lui Ceauşescu la una din Bienalele de la Dalles. Somptuoasele săli, pline de lumea bună a Bucureştilor. Avînd-o în vedere, evident, şi pe cea cu epoleţi ascunşi. Lume bună şi ea. Bienalele arătau bine. Se dădea cezarului ce i se cuvenea, adică marea încăpere cu trepte din faţă, plină-ochi cu indigestele compoziţii - achiziţionate deja de tovarăşa Suzana - în care fiul iubit, împreună cu fiica iubită erau centrali. în rest, splendoarea simezelor pe care se puteau citi numele figurilor oneste ale picturii momentului. Frisonul electric fu spart de urletul de junglă al cuiva. Delicatul pictor, ajuns aici dintr-un interbelic al marii picturi, îşi greşise gestul stingerii ţigării, scrumieră fiindu-i, vai, corsajul arhiabundent al unei distinse doamne sculptoriţe. Era inconfundabilul Catul Bogdan, întrupare a candorii. îşi defectase, bietul, ceremonialul reverenţelor.

Nu l-am văzut pe Mao, dar l-am văzut pe Lenin. Pe-atunci lungit, cît era de scurt, în mausoleu. L-am văzut.
Atît cu strigoii.

L-am văzut de-aproape, hipnotizat, pe Călinescu. Era momentul Cumpătului Sinaiei, unde fugeam, obligatoriu, de un Iaşi al orgoliilor deşarte, întîlnindu-i aici pe bucureştenii autentici. Ieşise în curtea vilei şi făcea paşi rari, în proeminenţa nesănătoasă a abdomenului. Zeul terminat. Nu mult după Cumpătu, l-am revăzut pe catafalcul unui Ateneu copleşit de mulţime. Ritosului profil îi ţineau reculeasă companie două şiruri de frumoase blonde, colaboratoarele sublimului histrion, la Institutul ce avea să-i poarte numele.

L-am văzut pe Enescu.

Dacă e de imaginat aşa ceva.

E.

Făcea, în 1946, ultimul lui turneu, şi asta în patria socialismului victorios. Probabil, să-şi poaată revedea pentru ultima oară ţara. Pentru ultima oară casa-i din Dorohoi. Era într-o vecernie eternă şi, cu totul întîmplător, treceam pe fosta Carmen Sylva. Din alba casă, în costum negru, de scenă, ca şi cei din companie, ieşea Enescu, alături fiindu-i Maruca. Viitorul pictor reţinea, cromatic, fastul unic al clipei. Cum reţinuse, mereu resuscitat, momentul evocat cîndva de mama sa, născută pe moşia Eneştilor dansase cu el - domnul Georges, reîntors de la Paris - ca şi ceilalţi, de pe hărăzita moşie. Cum reţinuse şi rememorarea tatălui său, om al tribunalului din Dorohoi, în care de-acum maturul Enescu revenea adesea în recital.

L-am văzut pe regele Mihai străbătînd Iaşul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara