Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi:
Melodrame suspendate de Ioan Holban



Scriu cu o destul de mare întîrziere despre ultima carte de proză a suceveanului Ion Beldeanu, O dimineată pentru fiecare (Editura Cuvîntul Nostru, 1998). Comentînd altădată poezia sa, observam faptul că literatura lui Ion Beldeanu cultivă si explorează motivul literar al provinciei, în cea mai bună (si în cea mai productivă!) descendentă bacoviană. Prozele din cartea publicată în acest an confirmă: oameni obisnuiti, tipologii comune - albe -, nimic senzational decît, poate, omenescul lor (Doi plopi), tot ce pare "ciudat" se topeste imediat în banalitate, în cenusiu, în amorf, într-o pastă pe care încearcă s-o testeze un ochi expert ce stie să identifice proza, fictiunea, acolo unde pare a nu fi nimic (Înserare cu pesti); deseori, scenariul e astfel: "Păi să-ti spun eu, care stau în centru, ce mi se întîmplă, nu mai departe de duminică. Răsfoiam ziarele si abia atipisem cînd aud, asa, venind hăt de undeva, niste sunete ciudate; încă nu-mi dădeam seama ce-i, sunetele parcă se legau totusi între ele, si mă trezesc într-o cîntare săltăreată care crestea în intensitate. Cînd mă uit pe geam, ce să văd? O nuntă! Ei bine, prin mijlocul străzii se pendula o coloană de nuntasi zurbagii": peisaj (prea bine) cunoscut, "ciudătenii" care dispar, se neantizează în kitsch-ul (atît de semnificativ, însă!) al unei banale petreceri, dintre cele care fac deliciul oricărui gură-cască de pe strada principală, de lîngă Casa Căsătoriilor. Ion Beldeanu exploatează cu subtilitate contrastul "de cuplu" (Carolina si Anghel din Schimb de locuintă, cei doi din Melodrame suspendate), orice tensiune sfîrsind în comportamente si tipologii specifice unor situatii si medii provinciale (adică: banale, repetitive, dar nu mai putin greu de înteles, cu nebănuite - rămase în sugestie - resurse "fictionale"): "Nici nu vă dati seama cît de apăsătoare si monotonă poate fi existenta într-un tîrg de provincie!", spune un personaj, fixînd si drama, dar si fericirea omului bacovian care întrezăreste o fantă repede însă închisă - o carte care nu se închide, ci i se trîntesc, nervos, copertile.

Orasul mohorît, monoton, unde "nu-ti rămîne altceva de făcut decît să măsori trotuarul ori să te asezi la o masă si să ceri o bere", posibila poezie a vietii, pierdută si ea (În asteptarea lui Vartolomeu, Fotografii particulare), peisajul cu b\trîni solitari, vegetînd pe cîte o bancă (Stiloul si foile albe), completează un tablou pictat în tonuri, încă o dată, bacoviene. Chiar si prozele care par a iesi din acest registru (Despre Blond numai de bine, Si trenul încetini, Pana) - cu oameni banali care capătă personalitate prin afisarea violentei si cu imaginea unei lumi amortite care dă semne că poate exploda, arătînd sub aparenta rutinei un cazan care clocoteste - nu fac decît să confirme regula "jocului" unei morti anuntate în desertul de cenusă.

Autorul ne avertizează asupra faptului că aceste proze au fost scrise între 1983 si 1985, la Suceava. Trebuie să-l credem, fie si pentru bunul (amarnicul!) motiv că textele sale radiografiază trecutul nostru nu prea îndepărtat, realul explorat aici făcînd parte din istoria noastră recentă: e chiar viata-viată de aici si de atunci (nu si de acum? ne întreabă malitios, printre rînduri, autorul). Ion Beldeanu este cel mai autentic bacovian din literatura noastră de azi. Iar "bacovianismul" său nu e pastisă si nici semn de epigonism, ci model productiv, insulă de originalitate în peisajul niciodată mohorît, mereu animat, al literaturii contemporane.