Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
MARTIE de Gabriela Ursachi


Martie abundă în "ore astrale" ale lumii literare româneşti, iar resursele liberei asociaţii siderale par inepuizabile. În fond, ce pot avea în comun doi poeţi ca Ion Pillat şi Nichita Stănescu, născuţi în ultima zi a lunii, dar în veacuri diferite? Ar putea fi "ideea morţii, revelată ca moarte a celuilalt", după cum comenta Marian Papahagi o anume latură a creaţiei lui Nichita. Şi iată ce adie fulgurant între versuri cu surdină tradiţionalistă: "Ce straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ştersele portrete". Şi cine a intuit mai bine duhul roadelor, dacă nu acelaşi Ion Pillat la care "trecutul, copilăria se condensează în fructe" (G. Călinescu): "Copilăria-mi toată dă buzna la uluci/ Cînd stă la poartă coşul cu struguri şi cu nuci" sau "Prin iarnă din cămara zăvorîtă/ Se furişează cald miros de mere". Un auz bun poate descifra aici sonuri familiare, contemporane, proprii unei poete ce exultă prin acumulări şi repetiţii voluptuoase: "Fructele, tuberculii, seminţele, roadele au un miros al lor, fiecare altul, un miros adult, amoros, un miros al supravieţuirii şi al reproducerii lor" (Cele patru anotimpuri). Ana Blandiana s-a născut pe 25 martie 1942. Tot în aceeaşi zi, dar cu 115 ani în urmă (1885), vedea lumina zilei Mateiu I. Caragiale. Şi, culmea! Amîndoi sînt mînaţi de o forţă irepresibilă pe străzile oraşului ce le încîntă ochiul de citadini cu nostalgii vegetale. Astfel, Mateiu remarcă în preumblări fără scop "o casă particulară cu un etaj şi cu un subsol ridicol" şi are, instantaneu, dorinţa unei căsuţe de mahala ascunse printre smochini, lămîi, leandri şi verbină. Iar Ana Blandiana exclamă: "Puţine plăceri ating pentru mine intensitatea beatitudinii pe care mi-o dă hoinăreala, rătăcirea la întîmplare pe străzi (...). Privesc clădirile pe lîngă care trec cu atenţie amuzată, mă distrează cea mai extravagantă stucatură, mă incită cea mai nevinovată cornişă." Geografia imediată se transfigurează şi cartierul dispare treptat, cufundat în "înaltele ierburi" ca în mare. Casele vechi stimulează, paradoxal, o anume poftă de viaţă, o exuberanţă care ar putea culmina printr-un zvîc deambulatoriu la Nichita Stănescu în Viaţa mea iluminează: "Oho, alerg şi salt şi curg!" I. Negoiţescu, comentînd impresia lăsată de al doilea volum al poetului (O viziune a sentimentelor), face trimiteri la... Macedonski, născut şi el pe 14 martie 1854. "Volitivul" Macedonski influenţează, în opinia lui Călinescu, debutul lui Ion Pillat, inducînd tînărului estet impetuozităţi pe teme deja parcurse: stepa, trandafirul şi "japonezăriile" şi are în comun cu Mateiu I. Caragiale morga aristocratică (motivată la autorul Rondelurilor), goana după medalii, favoruri şi "ponturi" lucrative.


Pentru a evita uluiala produsă de atîtea legături neprimejdioase, îi vom elimina din ecuaţia scriitorilor "de martie" pe Urmuz şi pe N. Filimon, oricîte delicii s-ar irosi ratînd O plimbare cu Arhetipul sugerată, nu fără benigne maliţiozităţi polemice, de S. Damian. Şi totuşi, ce perechi arhetipale! Ariviştii Dinu Păturică şi Lică Trubadurul, desăvîrşiţii muzicieni Fuchs şi Marcian, savanţii într-o doagă Hagienuş şi Stamate... În context, eruditul Gh. Asachi, născut pe 1 martie 1788 "în ziua sfintei Dochia", apare mai degrabă în ipostaza unui ciudat personaj. Cunoscut nouă mai mult din portrete ale artistului la bătrîneţe, venerabilul italienist petrarchiza ca nimeni altul pe malurile Bahluiului. În tinereţe, la Roma, viitorul fidel şi platonic îndrăgostit de Laura sa (Bianca Milesi) dedică un sonet înaripat d-nei Blanchard, cu ocazia celui de-al doilea ei zbor în balonul aerostatic: "La pămînt, de unde zboară, de-amu nu mai vra să vie/ Că puternicul ei cuget mai înalt o tot învită."


Dar una e să fantazezi, ridicînd în transparenţă ipostaze pe care cărţile le susţin aproape întotdeauna cu generozitate, şi cu totul altceva este să pui în cuvinte, întreagă, emoţia faptului trăit. De aceea cred că ziua de 4 martie 1977 se cere comemorată undeva, în adîncul nedumeririi noastre. A.E. Baconsky, în Moartea cailor, pune sub strînsoarea zăbalei, ca însemn al constrîngerii, destinul unor oameni şi cai, porniţi în cavalcade brutal întrerupte: "N-au rămas decît umbrele celor ucişi şi cuvintele lor/ rătăcind în văzduh şi la marginea satului caii răniţi/ care mor în amurg."


E martie... După ce am trecut cu bine de primejdioasa răspîntie a - "Idelor" sale, să ne bucurăm de zilele tot mai lungi de după echinox, pentru că, oricum, după o vorbă a lui Thomas Mann "totul stă scris în aer".