Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

 
Marele Zid Chinezesc şi Noul An Românesc de ---

Marele Zid Chinezesc. Sau, cum îl numesc chinezii înşişi, Zidul lung de 10.000 de li. Cel mai lung zid de pe planetă. Primele sale porţiuni sunt fortificaţii ce datează din secolul VII î.Hr. În timpul domniei sale, primul împărat al Chinei din dinastia Qin (221-210 î.Hr.) porunceşte să fie legate între ele fortificaţiile deja existente şi astfel este înălţat Zidul, pe o lungime de 5.000 de kilometri. Rostul Zidului, să ajute la apărarea Chinei, împotriva atacurilor popoarelor nomade din Nord. În timpul Împăratului Han (220-206 î.Hr.), Zidul este prelungit până la lungimea de 21.196 de kilometri. Apoi, secole la rând, el este permanent întărit, restaurat, extins. Până târziu, în timpul dinastiei Ming (1368-1644), când zidul cunoaşte importante lucrări de consolidare şi de extindere, tot din raţiuni de apărare, în faţa invaziei triburilor mongole. Marele Zid se întinde pe câmpii, coboară în văi adânci şi se caţără pe culmile munţilor. Este înalt de 12 metri şi lat de 6,5 metri. E făcut din straturi de pământ şi piatră, iar ca mortar s-a folosit piatră de calcar arsă amestecată cu amidonul din orez. Are, de-a lungul său, zeci de mii de forturi şi turnuri de apărare. Este pavat cu piatră şi serveşte ca şosea strategică şi drum comercial. Se spune despre el că se vede de pe Lună. Ceea ce este doar o legendă, nu se verifică în realitate. Însă această hiperbolă e menită să sublinieze adevărul: important, Marele Zid Chinezesc reprezintă, după volum, cea mai mare construcţie de pe pământ. Clădită, dacă punem cap la cap toate perioadele facerii lui, în aproape două milenii. Uluitor. Dar ce m-a găsit, acum, la început de an, când toţi oamenii în jur îşi fac urări şi când, la noi, s-a instalat noul guvern, un guvern care vine cu uriaşe ambiţii şi promisiuni, ce m-a găsit, zic, să vorbesc tocmai despre Marele Zid Chinezesc?! Pare ceva atât de îndepărtat de subiectele zilei, arzătoare! Doar pare. De fapt, amintesc de Marele Zid ca de o pildă. Căci, între altele, ce înseamnă Zidul? Formidabilă voinţă şi formidabilă capacitate de a construi. Oamenii aceia şi-au stabilit un ţel înalt, au întocmit un plan şi s-au ţinut de ele neclintiţi vreme nu de un mandat, nu de două, nu de un veac, ci timp de două mii de ani. Au dispărut regi, s-au întronat alţi regi, dar toţi şi-au asumat Zidul, l-au dus mai departe. Aşa se clădesc proiectele măreţe, cu consecvenţă, mai presus de durata unei trecătoare vieţi omeneşti. Acum, când facem urări de An Nou şi de Guvern nou, ar trebui să ne fie şi nouă de învăţătură lecţia asta exemplară a Marelui Zid. Să nu mai ţinem privirea fixată în pământ, ci s-o ridicăm spre cer. Adică, să hotărâm proiectele vitale pentru ţară, să ne facem bine planul şi să respectăm planul, să întrupăm cu coerenţă şi determinare ce ne-am propus, să ducem lucrurile la bun sfârşit, indiferent ce partid se află la putere. Vai, cât de profitabil ar fi dacă ne-am regăsi coeziunea, solidaritatea naţională şi dorinţa de a construi ceva pentru ţară, lepădându-ne de această sfâşiere măruntă de azi şi de această dezbinare care des-zideşte. Să ieşim odată din mitul Ce azi se zidea mâine se dărâma. Să ne alegem, cu luciditate şi vizionari, un alt mit fondator, sub pecetea căruia să ne aşezăm. (G.C.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara