Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cinema:
Made in Europa de Viorica Bucur


Cu o întârziere de trei ani, şi publicul nostru (de fapt o anumită parte a acestuia: cei 400 de cinefili bucureşteni, majoritatea tineri, care au umplut până la refuz sala cinematografului Studio) a putut vedea, graţie Festivalului de Film European - ediţia a 5-a, filmul belgian Rosetta.
La Bucureşti, ca de altfel pretutindeni unde a rulat, publicul a fost împărţit în două: unii au exclamat: "Zguduitor!". "Emoţionant" (şi superlativele au curs), alţii l-au catalogat drept "plicticos", "tembel", "enervant" etc. etc. De fapt, toate aceste remarci nu făceau decât să reproducă în mic virulentele polemici iscate la Cannes 1998 de prezentarea filmului fraţilor Luc şi Jean-Pierre Darddenne, toate centrate pe ideea de valoare în cinema şi, mai ales, genul de cinema - cinema de autor sau cinema comercial?! Cu această ocazie, David Cronenberg - preşedintele juriului ce a acordat filmului Rosetta trofeul suprem: Palme d'Or, şi Premiul de interpretare feminină debutantei Emilie Duquenne - arăta că aceste dispute l-au făcut să descopere "cât de multă lume a fost spălată pe creier de Hollywood". Într-adevăr, adepţii unui cinematograf al acţiunii şi al naraţiunii bine articulate, al dialogului abundent şi al răsturnărilor spectaculoase de situaţii - ca să nu mai vorbim de interpreţi faimoşi -, au toate motivele ca filmul să nu le placă. Un film care nu are o intrigă preexistentă şi care "se însăilează" pe măsură ce camera o urmăreşte pe eroină. Căci Luc şi Jean-Pierre Dardenne ("O singură persoană, dar cu patru ochi" - aşa cum obişnuiesc ei să se definească) nu o filmează pe Rosetta, ci - cu camera pe umăr - ei îi vânează fiecare mişcare, cel mai mic gest, expresia pe cale de a se naşte pe chip. Această fată, abia ieşită din adolescenţă, ce locuieşte împreună cu o mamă alcolică, într-o rulotă de la periferia unui oraş belgian, ştie, deja, că a avea o slujbă înseamnă a câştiga un război cu lumea înconjurătoare. Cu îndârjire, apelând la toate armele - inclusiv delaţiunea - ea trebuie să câştige zilnic, bătălia cu viaţa. Zbaterea ei e disperată - de la primul cadru, când nu vrea să părăsească fabrica de unde a fost concediată, până la ultimul, când se luptă cu neputinţa şi lacrimile, ţinând o butelie de aragaz în braţe - o face să semene cu o mică vietate încolţită -, ce aparţine, mai degrabă, de regnul animal ci, care, aproape nu mai are nimic uman. Fraţii Dardenne - cu o solidă experienţă de documentarişti, în special în cartierele defavorizate - au creat-o pe Rosetta, au imaginat-o, au modelat-o bucată cu bucată. Ea e un robot - sau un animal cu un singur reflex condiţionat - lansat în lume cu o unică misiune: să caute de lucru. "Mă numesc Rosetta. Am o slujbă. Sunt un om normal!" repetă ea în şoaptă, în singurul moment de respiro - al ei, dar şi al filmului (deci şi al spectatorului). Evident, un asemenea film şi un asemenea personaj nu pot fi degustate de cei al cărui gust cinematografic se reduce la filmul hollywoodian - "Ceea ce ne interesează este modul în care realul hrăneşte şi este scânteia ce declanşează ficţiunea şi cum ficţiunea devine o privire asupra realului" - afirmă fraţii Dardenne. Aceeaşi intenţie au avut-o şi realizatorii unei alte pelicule ce a şocat anumite obişnuinţe: Condiţia câinilor (State of Dogs, 1998), un film de debut datorat belgianului Peter Brosens (39 de ani, licenţiat în geografie şi antropologie socială şi culturală, regizor şi producător de filme documentare) şi mongolul Dorjkhandyn Turmunkh (42 de ani, licenţiat al Şcolii de Jurnalistică a Universităţii din Ulan Bator, ziarist, scenarist şi producător la TV mongolă). Filmul a făcut înconjurul lumii, a participat la 41 de festivităţi internaţionale şi a obţinut nenumărate premii. Desigur, acest lucru are importanţa lui, dar ceea ce ne interesează, mai ales, este formula filmică propusă de autori. Povestea lui Baasar - un câine vagabond acum, odinioară câine la o stână, împuşcat de un hingher şi care refuză să se întrupeze - conform credinţei - în om. Căci lumea oamenilor este lumea urii, a violenţei, a trădării, a lucrurilor efemere ce alterează adevărul şi veşnicia.
"Filmul spune o poveste mai curând simplă, dar prin stilul ei noi dorim să-i propunem spectatorului o cale spirituală, să-i atingem sufletul, să-l invităm să privească lumea în mod contemplativ" - declară cei doi autori. Dar ceea ce dă cu adevărat valoare filmului, este demersul lui documentar, această imagine a Mongoliei şi a Ulan Bator-ului ce nu au ieşit, încă, cu totul dintr-o lume patriarhală dar care sunt deja, urâţite, schilodite, poluate de o industrie neperformantă, de ritmuri şi moduri de viaţă improprii în care omul şi câinele - odinioară suflete gemene, au devenit, acum, duşmani. Acest film belgo-mongol e rod şi al colaborării a unor studiouri din cinci ţări europene: el trimite, însă, la realităţile unei anume Europe (inclusiv cele ale României) şi afirmă avantajele, la nivel de concepţie cinematografică ale multiculturalismului.
Un univers multicultural şi în Cartierul din Nord (Nordrand, coproducţie Austria-Germania-Elveţia, 1999) - film de debut datorat austriecei, de origină română, Barbara Albert (31 de ani), ziaristă şi regizoare, formată, şi ea, la şcoala documentarului şi a scurt-metrajului. Viena 1995. Jasmin, Tamara, Valentin, Senad şi Roman - cinci tineri, fiecare cu un background etnic şi social diferit, îşi întretaie, pentru o scurtă perioadă, existenţa şi visele. Aici, la periferia Vienei - la marginea Occidentului - ei îşi caută fericirea . Pentru românul Valentin (interpretat de un Tudor Chirilă cu o figură de amant latin) Viena e doar o escală pentru America mult visată, bosniaca Tamara, doreşte să se întoarcă acasă, chiar dacă războiul acolo continuă să ucidă, iar austriaca Jasmin face sex şi mănâncă ciocolată, aşteptând acea zi când prinţul din poveste, pe un cal alb, va veni... Un mozaic de trăiri, speranţe, deziluzii, - un univers unde afinităţile spirituale sunt mai puternice şi contează mai mult decât înrudirea etnică, biologică.