Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Lustraţie de Rodica Zafiu

Cuvintele politice la modă, repetate intens în dezbaterile publice, ajung foarte repede să-şi lărgească sensul şi să producă derivate. În ultimele săptămîni, familia lexicală a substantivului lustraţie şi-a impus prezenţa în limba română, într-o manieră care va lăsa probabil urme. În DEX cuvîntul nici măcar nu apare; îl găsim totuşi înregistrat de noul DOOM, care l-a preluat din uzul curent şi din cîteva dicţionare de neologisme, unde are sensul de "ritual, ceremonie de purificare din antichitatea latină". La originea echivalentelor culte de azi - fr. lustration, engl. lustration, it. lustrazione, sp. lustración etc. - stă termenul latin lustratio. După 1989, lustraţie (ca şi echivalentele sale internaţionale) a devenit un termen politic, legat de diferitele legi prin care se limita accesul la putere al celor vinovaţi de abuzuri şi represiuni în perioada regimului comunist. În română a intrat mai de mult un alt latinism cult, legat etimologic de lustraţie : lustru (din lustrum - rit de purificare practicat în Roma antică, odată la 5 ani, cu ocazia recensămîntului; prin extindere, lustru a ajuns să însemne, în stilul solemn, "perioadă de 5 ani"). E o problemă de etimologie latină dacă acest lustrum este identic, înrudit sau doar omonim cu termenul din care provin fr. lustre, it. lustro, preluate în epoca modernă şi de românescul lustru "strălucire, aspect lucios"; de la acesta din urmă s-au format derivate cu aspect popular, bine instalate în limbă: verbul a lustrui, substantivele lustruială şi lustragiu.

În presă şi în mesajele de pe Internet, atestările lui lustraţie şi ale familiei sale lexicale sînt numeroase. De la substantiv s-a refăcut uşor verbul a lustra (prin derivare regresivă convergentă cu împrumutul cult, rezultatul corespunzînd verbului latinesc lustrare). De la verb, s-a format în contextul actualelor dezbateri politice derivatul lustrabil, cu sufixul -bil: adjectivul adesea substantivizat adaugă sensului tehnic o notă ironică, pentru a caracteriza pe insul pasibil de lustrare (acţiunea defavorabilă celui vizat este văzută şi ca o aptitudine personală, în măsura în care evocă termeni ca prezidenţiabil, ministeriabil etc.): "nu va rămîne în funcţie dacă va fi găsit lustrabil " (Cotidianul, 11.04.2006); "cei lustrabili nu se încumetă să spună ceva" (ib.) "şi conservatorii au lustrabilii lor" (Evenimentul zilei = EZ, 10.04.2006); "lustrabilul Ion Iliescu avea la vremea respectivă, în rândul majorităţii populaţiei, un statut semi-divin" (blog.hotnews.ro). Ghilimelele semnalează uneori noutatea termenului, alteori chiar distanţa ironică. Accidental, s-a produs şi un derivat anormal în -bil, nu de la verb, ci de la substantivul lustraţie: "dacă numărăm lustraţiabilii din viaţa politică şi economică românească, găsim duium, bre" (forum Adevărul, 19.04.2006).

Verbul a lustra a fost folosit iniţial mai ales în construcţii pasive - "ar putea fi lustraţi, dacă legea este votată de Parlament" (Cotidianul, 11.04.2006); "cine şi cum să fie lustrat" (ib. 12.04.2006). Mai spectaculoase sînt însă utilizările active - "Ca sa lustrezi pe cineva, e nevoie de aviz"; "Vom lustra bine?" (ib., aluzie la sloganul electoral al preşedintelui) - şi chiar reflexive: "o voce anonimă de pe Internet ne invită să ne lustrăm"; "înainte de a ne lustra, să vedem dacă avem de ce" (Evenimentul, 13.04.2006). Evident, folosirile actuale ale verbului corespund unei schimbări semantice: lustrarea ca act global de purificare se concretizează, proiectîndu-se asupra fiecărui individ; prin particularizare, lustrat înseamnă astfel "eliminat din viaţa politică, prin legea lustraţiei". Mi se pare că în uzul actual a lustra tinde să se confunde cu familiarele a lucra şi chiar a luxa, asemănătoare ca formă şi sens: "senatorii îl Ťlustreazăť pe Traian Băsescu" (Realitatea românească, 30.03.2006); "alianţa se lustrează singură" (Cotidianul, 3.04.2006).

Verbul este deja folosit şi în contexte alegorice - "Legea lustraţiei va tăia poate capetele balaurului, dar corpul acestuia va găsi resurse pentru a genera alte capete, care nu vor putea fi lustrate" (EZ, 15.04.2006) - şi mai ales absurd-glumeţe: "La sindrofia cu pricina doar babele din Someşeni au rămas lustrate şi cu buzele umflate" (Bună ziua, Ardeal, 21.04.2006). În limbajul familiar, sensul verbelor este adesea instabil şi atribuit mai mult de context. Constatăm că a lustra (cu toată încărcătura sa de tensiune politică) intră uşor în tipar de imprecaţie - "Lustra-mi-aş picioarele!" (Evenimentul, 12.04.2006); "Băsescu, lustra-te-am!" (de Incognito, forum Gândul, 31.03.2006). Antifrastic este uzul de urare: "Te-am sunat să-ţi lustrez La mulţi ani!, ar fi cel mai recent banc care circulă prin parlament" (Adevărul, EZ 10.04.2006).

Jocul de cuvinte, figura etimologică sau paronimică constituie o tentaţie atît pentru jurnalişti - "În loc de lustraţie, lustruială" (titlu, în EZ 9.10 2004) - cît şi pentru cititorii care trimit comentarii: la întrebarea "Vom lustra bine?" se răspunde: "Nu d-le, vom lustrui bine, că suntem specialişti în aşa ceva" (forum Cotidianul, 12.04.2006);

Majoritatea citatelor de mai sus sînt foarte recente; e de aşteptat ca jocul să continue, printr-o profundă şi caragialescă integrare a lustraţiei în limbajul familiar: "Ce-aş mai pune eu lustraţia pe matale!" (forum Gândul, 29.03.2006).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara