Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Scrisoare din Paris:
Lumea ca o pisică de Lucian Raicu

Ideea acreditată - şi simplistă - despre literatură este că reprezintă o "expresie, a autorului ei, o manifestare a punctului său de vedere, un transfer în ficţiune a credinţelor, a subiectivităţii sale. Un act necesar dictat de "personalitatea" dată, odată pentru totdeauna, altfel opera ar fi - nu-i aşa - un produs factice.

Acestei idei i se opune Georges Poulet în cartea despre Benjamin Constant şi mai în toate cărţile sale, obsedate de natura complexă la maximum a procesului de naştere a operei. Nu atât de " naturală " precât se crede - această naştere. Un autor se exprimă, dar se şi " des exprimă " scriind, se dezvăluie, dar se şi contrazice, în datele iniţiale ale proiectului său, care suferă pe tot parcursul elaborării o transformare de proporţii. În absenţa acesteia, scriitorul ar spune mereu acelaşi lucru, ar da glas din ce în ce mai palid celor câteva sărmane convingeri cu care porneşte la drum. Ideile, temele, atitudinile originare sunt puţine şi precare, important este ce " se face " cu ele, ce devin ele.

Marele scriitor este un inamic redutabil al sinelui său " autentic ", pe care-l hărţuieşte, îl răscoleşte, îi caută cusur, îi caută " ceartă ". Spun în cuvintele mele ceea ce simt că reprezintă esenţa gândirii critice a lui Georges Poulet, dar nu una ce se repetă plictisitor de la un studiu la altul, ci una care " arată " mereu altfel, în funcţie de obiect şi respectându-i cu un soi de înfiorare, de religiozitate - unicitatea, miracolul individualităţii. Ca la toţi marii critici, scenariul interpretativ - solidar în multitudinea sa de iviri, de expresii - nu se repetă, este nou şi distinct de la un caz la altul - cazurile numindu-se Proust, Gide, Claudel, Valéry, Benjamin Constant...

Revenim deci la Benjamin Constant şi la al său moment originar - menit atâtor metamorfoze. Scriitorul se cunoştea bine, era un " lucid ", nu căuta să se mistifice - el, care, totuşi, în acţiuni şi în scrieri se va mistifica într-un anume sens, opunându-se iniţialei sale naturi. La 25 de ani îşi etala dezabuzarea: " Sunt detaşat de toate, nimic nu mă interesează, sunt lipsit de legături morale, lipsit de dorinţi - şi de atâta saţietate şi dezgust sunt gata să fac prostii ". Mai târziu, evocându-şi epoca de formaţie, va nota: " Găseam că nu există ţel care să merite osteneala vreunui efort. "

Criticul nu-l contrazice, nu-i pune nici un moment loialitatea cunoaşterii de sine sub semnul dubiului - iată un ins care nu trebuie " suspectat " în afirmaţii, vrea să spună Poulet. Insul în cauză nu catadicseşte să facă vreun efort - efortul de a-şi compune o imagine. " Ceea ce apare deci la început şi în primul rând la Benjamin Constant şi ceea ce riscă să apară la el ca o stare permanentă este lipsa oricărei propensiuni de a se angaja în existenţă... Problema sa nu e a unei fiinţe care deşteptându-se la viaţă şi la conştiinţa existenţei se întreabă ce sens va da existenţei. Din primul moment, dimpotrivă, el decide că nu asta ar fi problema... Omul e lipsit de o raţiune de a fi. Existenţa sa nu are un înţeles şi nici el nu poate să-i imprime vreunul... Totul e dinainte hotârât, chiar prin condiţia de creatură muritoare a omului... Numai moartea, ea singură, dă vieţii o semnificaţie. Una în întregime negativă."

Dezinteres, indiferenţă, atonie, slăbiciune, lăsare în voie... Dar iată cum se intitulează capitolul consecutiv celui tot emblematic numit: Indiferenţă iniţială - se intitulează pur şi simplu Frénésie ! Schimbarea de registru spune multe despre " metoda critică " a lui Georges Poulet. Insistenţa pe datele iniţiale, abia ea legitimează forţa de şoc a re-elaborării acestora în altceva, un altceva cel puţin tot la fel de important ca răbdător reconstituita " indiferenţă iniţială "...

" Nimic aşadar nu poate să-l facă să iasă din starea de inerţie... Iată totuşi că se descoperă dintr-odată, activ şi pasional, interesat nu numai de obiectul preocupării sale, dar şi de tot ce vieţuieşte în preajma sa... Totul se petrece ca şi cum universul întreg s-ar trezi în el şi i-ar comunica o reînnoire a interesului pentru existenţă ".

Îi mai rămâne lui Georges Poulet să transcrie o frază a scriitorului - supus destinului şi totuşi prea inteligent ca să se resemneze cu o docilitate nedemnă de adevărata inteligenţă - iată percutanta frază:, Lumea asta seamănă - scrie Constant - cu o pisică pe care cineva a vrut s-o înece în râu şi care a revenit cum a putut, a ieşit până la urmă la suprafaţă, iar în prezent îşi face toaleta lustruindu-şi cu limba - blana ".

Iată cu ce seamănă - la o adică - " lumea asta " - o asemănare care până şi pe plictisitul, pe indiferentul iniţial - Benjamin Constant - l-a pus pe gânduri...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara