Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Eveniment:
Literatura tinerilor la prima ediție de Reporter

Între 14 și 16 septembrie a avut loc, la Casa de Creație a Scriitorilor „Zaharia Stancu” de la Neptun, prima ediție a proiectului Literatura tinerilor organizat de Uniunea Scriitorilor din România, dedicat tinerilor autori din toate genurile literare care nu sunt încă membri ai săi.
Conceptul proiectului, finanțat din fonduri proprii ale USR, a prevăzut o etapă de selecție a participanților, care s-a desfășurat la nivelul celor douăzeci de filiale ale Uniunii, urmată de concursul propriu-zis, în cadrul căruia scriitorii în formare au citit din creațiile proprii în fața unui juriu de poeți și critici consacrați. De asemenea, tinerii au participat la conferințe susținute de critici literari de prestigiu și la recitaluri ale unora din cei mai buni poeți de azi.
Prima zi a început, la orele după-amiezii, cu lecturi ale unui grup de șapte tineri autori, nominalizați de Nicolae Manolescu, președintele USR și al juriului, din totalul de șaisprezece participanți la competiție, după un algoritm pe care câțiva concurenți s-au străduit să-l descifreze. În cuvântul de deschidere, ca și pe parcursul celor două zile ale proiectului, Nicolae Manolescu i-a încurajat pe tineri să citească, înainte de a scrie, prezentându-le, totodată, pe scurt, activitatea Uniunii Scriitorilor, una din cele mai puternice și reprezentative instituții de acest fel din Europa.
La această primă rundă de lecturi au participat Marcel Vișa (propus de Filiala Alba-Hunedoara) cu poeme, Alina Mazilu (propusă de Filiala Timișoara) de asemenea cu poezie, Victor Cubleșan (propus de Filiala Cluj) cu o cronică literară, Florina Lircă Moldovan (propusă de Filiala Târgu-Mureș) cu un fragment de eseu despre opera lui Cornel Regman, Cătălin Stanciu (propus de Filiala Brașov) cu poezie, Andrei Zbîrnea cu poezie, deși propus de Filiala București – Critică, Eseistică și Istorie Literară și Diana Andreea Ilie (propusă de Filiala București – Proză) cu un fragment de roman.
Seara a continuat cu o conferință susținută de criticul Răzvan Voncu, dedicată temelor poeziei lui Nichita Stănescu, punctată de versuri reprezentative ale poetului. Apoi, Adrian Popescu și Nicolae Prelipceanu au citit din poemele lor, cel dintâi prefațându-și lectura cu un mic exercițiu comparatist, pe tema zmeurei ca motiv poetic.
A doua zi s-a scurs după același tipic, cu lecturi ale concurenților, conferința susținută de criticul Mircea Mihăieș, înainte de prânz, urmate, după-amiază de recitalurile lui Ioan Es. Pop și Gabriel Chifu, apoi de jurizare și de festivitatea de premiere. Au citit din creațiile lor poetice Daniel Sascău (propus de Filiala Bacău), Savu Popa (propus de Filiala Sibiu), Alexandru Mărchidan (propus de Filiala Pitești), Anastasia Palii (propusă de Filiala Chișinău), Gabriel Alexandru Gociu (propus de Filiala Dobrogea), Bogdan Cărăușu (propus de Filiala Iași), Flavia Adam (propusă de Filiala București – Poezie), și Vlad Moldovan (propus de Filiala Arad), iar Gabriel Nedelea (propus de Filiala Craiova) a citit un fragment de studiu despre Urmuz.
Mircea Mihăieș a captivat, preț de o oră, audiența cu o conferință despre succes și scandal în literatură, ilustrată cu cazul romanului Ulysses, al lui Joyce.
Au urmat două recitaluri de excepție, ale poeților Ioan Es. Pop și Gabriel Chifu, acesta din urmă alegând o formulă riscantă, a unor poeme citite în premieră, care a avut, însă, succesul meritat.
Juriul format din Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Daniel Cristea- Enache, Mircea Mihăieș, Ioan Es. Pop, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Simona Vasilache și Răzvan Voncu a stabilit, după deliberări, acordarea a trei premii ex-aequo în bani, care au mers la Alina Mazilu, Savu Popa și Marcel Vișa și a unui premiu constând din recomandarea unui volum spre publicare la o editură de prestigiu, care i-a revenit lui Daniel Sascău.
Sunt de menționat, pe lângă programul dens al celor două zile ale proiectului, nenumăratele discuții informale,între tinerii concurenți și poeții și criticii participanți, închegând un fructuos și plăcut dialog între generații.
România literară va publica în numerele viitoare o selecție din textele tinerilor participanți la reuniunea de la Neptun. (Rep.)

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara