Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Literatura răului de Cristian Măgura


Gnosticismul şi-a pus întrebarea de unde vine răul? În spatele acestei curiozităţi era dorinţa de a face din cunoaşterea răului o ştiinţă la care se poate ajunge prin mijloace dialectice, speculative. Prin Variaţiuni pe tema răului, Lucian-Claudiu Amoran nu cade în această ispită pentru că povestirile sale sunt mai mult nişte deschideri de diafragmă fotografică spre viaţă, fără pretenţii hermeneutice (poate şi din cauza formaţiei de jurnalist).

Cu acest ultim volum de povestiri, tânărul scriitor face cel de-al treilea pas de la debutul său literar din paginile revistei Flacăra, cu nuvela Un principiu sfânt (1994). Între timp, a experimentat construcţii epice mai elaborate prin romanele Deriva (1997) şi În gol (1999).

Cele 18 "variaţiuni" sunt de fapt nişte incursiuni într-o existenţă care este zugrăvită în culori terne. Viaţa nu are un sens, nu poate fi înţeleasă, căci pilonii ei de bază, binele şi răul, frumosul şi urâtul, minciuna şi adevărul sunt "noţiuni golite de semnificaţie" (Eternul triumf al binelui). Destinul nu poate fi ales, ci el te alege, te trăieşte, te violentează în ceea ce crezi că ai mai scump: libertatea. Iar dacă o ai totuşi, singura ei putere, ca în povestirea fantastică Biruitorul destinului, este aceea de a alege când şi cum să mori.

Cele mai întâlnite "variaţiuni ale răului" sunt cele care au în centru tema morţii - fie naturală, fie ca expresie a voinţei, sinucidere ori crimă - şi a despărţirii (dar şi aceasta poate fi considerată o metaforă a morţii). Lucian-Claudiu Amoran pare şi nu prea pare că este moralist. În unele povestiri, cum ar fi de pildă O plajă prea îngustă sau Triumful raţiunii, absurdul crimei este prezentat într-o manieră care aminteşte de Străinul lui Camus, fără judecăţi de valoare, fără sentinţe morale. În alte cazuri, vocea naratorului intervine în realizarea portretului moral, iar personajele pierd din autonomie, cum este cazul povestirilor Ce oameni!... Ce lume!... sau Bolnavii.

Răul este un etern atribut al lumii şi este "literaturizat" ca o agresiune asupra materiei în ultima povestire, În cimitir. Defunctul este îmbrăcat într-un mod grotesc: costum bleumarin, pantofi galbeni cu picăţele, cu un număr mai mare, cu catarame şi tot felul de brizbrizuri populare, modelul pe care-l urâse cel mai mult în viaţă. Cosciugul ieftin şi prost lucrat era prea îngust şi prea scund, suficient să "zdrelească nasul cadavrului într-un mod dezgustător". Tragicul existenţei este deci mai mult o experienţă a limitelor, a imposibilităţii transcenderii lor. Nu întâmplător am adus vorba de gnosticism; prilejul îl oferă tot autorul în povestirea filosofico-teologică Eternul triumf al binelui.

Din păcate, în urma lecturii, subiectele nu prea se reţin, cu atât mai puţin personajele. Rămâne în schimb o atmosferă aproape kafkiană care are rolul de a problematiza la nivel individual "tema răului". Întâmplările narate sunt suficient de îngroşate pentru a părea neveridice, totuşi "hiperbola" se înţelege şi se acceptă în măsura în care este folosită de un moralist.