regretatul scriitor israelian de limbă
română Aharon Appelfeld (plecat dintre
noi în ziua de 4 ianuarie) a fost întrebat,
la un moment dat, care a fost cea mai fericită
perioadă a vieţii sale.
Fără să ezite, a ales cei 16 ani petrecuţi în
Ierusalim, de la 14 şi până la 30 de ani. A admis,
totuşi, că orele cele mai plăcute le-a petrecut în
cafenele. Acolo găsea inspiraţie şi linişte,
refugiu. O cafenea este un loc de observaţie, diferit
de camera de lucru singuratică.
Atracţia pentru cafenele vine din copilărie,
din Cernăuţi, oraşul în care s-a născut. Cei care
frecventau cafenelele oraşului aveau locuri fixe,
bine păzite de chelneri. Cafenelele erau liniştite,
un fel de biblioteci, mai toţi stând scufundaţi în
lectura de ziare sau cărţi. Se şoptea, se stătea ore
în jurul unei mese de şah, de parcă soarta jocului
era soarta omenirii.
Scriitorul a părăsit oraşul natal ca să se
stabilească în Ierusalim, iar acolo (este vorba de
anii ‘50-’60) a regăsit cafeneleleliniştite, fără muzică,
pline cu arome europene. Frecventa Cafe Rehavia,
Cafe Atara, în strada Ben Yehuda, cafe Vienna,
Cafe Hermon, în strada Keren Kayemet. Nici unul
dintre stabilimente nu mai există azi.
Îşi scria nuvelele şi romanele direct în cafenea.
Erau locuri de contemplare, porţi ale imaginaţiei.
Cafeneaua nu este un loc sentimental, ea este
căutată de cei cu locuinţe mici, sufocante, neplăcute,
care vor o oră de relaxare. Să poţi vorbi în limba
natală. Să citeşti un ziar civilizat, pe când sorbi
ceva rece, vara, sau o ciocolată fierbinte, iarna.
***
Prima cafenea în care ne duce Aharon, în
Memorii, este Cafe Peter, aflatăîn Colonia Germană.
Era student,închiriase o cameră în cartierul Rehavia,
dar lua mesele şi studia la cafenea. Scria mult,
căutând o direcţie, un stil. Limba sa maternă era
germana. Bunicii vorbeau idiş. Autorităţile ţării
natale erau române, deci oficial foloseau româna.
Intelighenţia locală prefera franceza, prin urmare,
Aharon învaţă şi franceză. După Primul RăzboiMondial
sosesc ruşii, iar Aharon învaţă limba rusă. Ajuns
în Israel, aceste limbi se evaporă: ebraica le ia locul.
Dorea să fie israelian şi să arate ca un israelian.
Dar accentul său străin rămâne prezent, în ciuda
eforturilor. Timiditatea nu-i dispare, vorbeşte
bâlbâit. Ce nu realizează în viaţă, încearcă să
facă în scris. Are eşecuri în poezie, după care se
pune pe scris proză, cu aceeaşi lipsă de succes.
La Cafe Peter întâlneşte emigranţi din
Transilvania, Ungaria, Bulgaria, Bucovina, care
vorbeau germana, în special. Totul acolo, de la
gustul mâncării şi până la pauzele dintre fraze, era
ca acasă. Era atât de încântat de stabiliment, că
fugea acolo oricând avea o oră liberă.
Într-o seară de toamnă în cafenea, un
emigrant povestea despre anii petrecuţi în lagărul
de muncă forţată.Toată energia vitală şi-a pierdut-o
în lagăr, dar speranţa în eliberare l-a ţinut în viaţă.
Acum e liber, însă insomniaşi amintirile îl torturează
cu o persistentă intensitate. Vocea lui rezervată
l-a şocat pe autor. Nimeni nu a scos o vorbă.
***
Scrie prima sa carte: Fum, publicată în 1962.
Critica e amestecată, cu laude, dar şi voci rezervate.
Aharon ştie că are în faţă un drum lung de făcut.
Un amic, Leib Rochman, scriitor în idiş, îl
învaţă dragostea pentru Talmud, Zohar şi
studiul ebraicii.
***
Şi în Rehavia se vorbea limba germană. Cartierul
parcă nu aparţinea mediului israelian. Casele îngrijite
şi limba germană vorbită în cartier te fac să crezi
că eşti la Dresda sau Berlin. La Cafe Rehavia puteai
gusta o cafea şi o felie de ştrudel, care avea gustul
ştrudelului servit la Vienna. Conversaţia şi atmosfera
liniştită erau decupate din orăşelele Carpaţilor, unde
autorul călătorea în fiecare vară.Aharon era încă un
student sărac care visa să devină scriitor. Rehavia
era conectată cu clădirea Terra Sancta,care găzduia
universitatea. Acolo Aharon îl vede pentru prima
oară pe marele Ghershom Scholem. Un om numai
ochi şi urechi, scrie Aharon.Aveau loc întâlniri literare
în apartamentele private din Rehavia. Aharon se
înscrie la un grup având tema Kafka. Din primul
moment sunt disensiuni: Este Kafka un scriitor evreu
axat pe probleme personalesau un autor universal?
Personajul din Procesul, acuzat şi hărţuit, târât dintr-o
judecătorie în alta, cine este, dacă nu însuşi evreul
persecutat? Doi jurişti la pensie participă la discuţii,
un judecător şi un industriaş. Concluzia la care se
ajunge este că a fi evreu atrage catastrofa asupra
ta.
Propietăreasa apartamentului închiriat lui
Aharon este şocată de faptul că tânărul învaţă idiş.
Toate nenorocirile noastre vin de la acest idiş,
declară femeia indignată. Aharon observă că
spre finele anilor ‘50 câteva perechi părăsesc Rehavia,
ca să se repatrieze în Germania. Erau oameni
sensibili, educaţi, care apreciau muzica şi cultura.
Pentru majoritatea dintre ei, ebraismul erao povară.
Dar Aharon rămâne şi se întăreşte. Erau ani de
studii şi de serviciu militar, pragul dintre copilmatur
era depăşit.
***
Criticul Lea Goldberg a comentatscrisul lui
Appelfeld. Era profesoara lui la universitate, iar
opinia ei este crucială pentru tânărul autor. „Nu-i
lua în seamă, spune Lea, tonul lor vine de la lipsa
de înţelegere şi vulgaritate“. Goldbergscrie o piesă
despre Holocaust, dar realizează că nu a pătruns
în inima problemei. Îi mărturiseşte lui Aharon:
„Doar Dante, geniul tuturor timpurilor, ar fi reuşit
să scrie despre acest iad“.
***
Pe când şedea la Cafe Peter, Aharon primeşte
vizita poetului Yehoshua Tan-Pai, cu 15 ani mai
în vârstă, influenţat în scris de Natan Alterman.
Pomele lui sunt de o tristeţe adâncă, pură.
Cei doi decid să iasă la o plimbare în doi, în
Mea Shearim, cartierul ultra-religioşilor. Amicii
îşi descoperă afecţiunea pentru evreii din generaţiile
trecute. Aharon este atras de Ierusalimul modern
şi mai puţin de cel istoric, care emană profeţii şi
viziuni. Proza are nevoie de un teren solid, ea cere
obiecte definite şi un spaţiu de referinţă. Revelaţia
şi profeţia nu sunt posibile în proză. Pe când
Bibliaeste bazată pe fapte: ea subliniază slăbiciunile
omului făcut din carne şi oase. Tan-Pai nu este
de acord. „Într-o zi,poezia profeţilor îţi va fi aproape
de inimă ca şi proza Bibliei“.
***
În 1960, Aharon se în soară. Frecventa acum
Cafe Atara, plină-ochi cu oameni. La etaj exista,
însă, un colţ liniştit cu privirea spre stradă, suficient
imaginaţiei autorului. După ore de scris ieşea la
plimbare pe strada Agrippas, hoinărind un ceas,
două.
Plimbarea era o extensie a scrisului. În mers,
revizuia fraze, probleme ale naraţiunii, rezolvând
conflicte sau retuşând situaţii. O poveste trebuie
să fie cursivă cu orice preţ. Aharon învăţa
de la Kafka,prozator foarte atent la realismul
situaţiei, deşi proza sa e plină de mister.
La Cafe Atara, Aharon îi întâlneşte pe Shai
Agnon, Arie Lipcrapz, Hazaz, Tan-Pai, el
fiind cel mai tânăr. Ascultă în tăcere cum
cuvintele îl îmbată, chiar şi fără păhărelul
de coniac.
Din vorbele lui Agnon picura ironia.
Critica ipocriţii, impostorii, rabinii necinstiţi,
fără să ridiculizeze, însă, credinţa Iudaică.
Aharon se simte, sub influenţa prozei scurte
a lui Agnon, puternic atras de nuvelistică.
O poveste scurtă cere concizie, eficienţă,
seriozitate în construcţie. Scrie Ca
pupila ochiului, pentru care este felicitat de Ghershom
Sholem. Mai are în plan o nuvelă despre saga unei
familii de evrei din Carpaţi, o amintire a locurilor
natale şi a casei bunicilor. Renunţă,când realizează
că literatura nu este o retrăire a trecutului. Critica
îl impulsionează şi ea: „De ce nu scrii despre aici
şi acum?“.
***
O singură cafenea i se şterge din memorie:
Cafe Vienna, din strada Jaffa.
Era o cafenea mare, elegantă, puternic luminată,
lucru care deranja scrisului. Aharon observă acolo o
tânără cu o dicţie clară, care articula perfect ebraica.
Aharon cere tinerei cu talent oratoric să
citească fragmente dintr-o nuvelă a sa. Drept
răspuns, aceasta prepară o listă de comentarii:
lipsă de idei, limbaj anemic, caractere fade. Era
clar că îşi făcuse lecţiile. Aharon o ascultă, vocea ei
era sigură, logică şi argumentele corecte. A atins
esenţa deficienţelor nuvelei. Aharon nu înţelege
cum de nu găseşte nimic apreciativ.Un autor caută
ajutor, cheia cu care să îmbunătăţească scrisul sau,
cum să fie util şi deschis cititorilor.Rănit de atitudinea
tinerei docte, renunţă la Cafe Vienna.
***
În 1972, Aharon capătăPremiul Brenner
pentru lucrarea Ca pupila ochiului. Un grup
de amici, critici şi scriitori decidsă sărbătorească
evenimentul în casa lui Arie Lipcrapz. Cei mai
mulţi lăudaseră cărţile lui anterioare, dar Haim
Hazaz s-a ridicat ca un leu contra criticilor:
„Numai un surd nu aude melodia lui Aharon. El
scrie o unică poveste, chiar dacă e plasată în Alaska
sau este vorba de un evreu rătăcitor care îşi cercetează
soarta. Încetaţi să-l deviaţi de la drumul său. Acesta
este drumul“. Aharon, mişcat, a lăcrimat.
***
Aharon sta, de regulă, în Cafe Atara. Se
întâlneau acolo pictori, jurnalişti, profesori. Mai
rar, poposea la Cafe Rondo, în Parcul
Independenţei, sau la Cafe Nava, tot în
strada Jaffa.
Apare Agnon, stupefiat: „Tu scrii
în Cafe Atara, pe când toţi se holbează la
tine? Nu te deranjează scandalul,
vorbăria?“ Mulţi autori îşi terorizează
familia pentru că face gălăgie. Dar Aharon
avea respect pentru cei carenu-şi impuneau
toanele asupra celor din jur. Scrisul,
pentru el, este o bătălie dată de tine, cu
sinea ta, ce este în jur nu te priveşte.
***
Dar Aharon ştia un alt adevăr:
în scris, eşti pus la încercare mereu, iar
şi iar. Dacă ai finisat o pagină şi a ieşit fluidă, e
un miracol.
A finalizat nuvela Badenheim 1939 şi a
predat-o editurii. Curând, un cititor l-a agresat
în cafenea: „Îţi învinuieşti personajele (cei trimişi
la exterminare) că au fost orbi, că au fost nebuni.
Va veni o zi în care vei da socoteală“.
Era inutil să polemizeze. Uneori, ideologia
şi ura te împiedicăsă scrii literatură. Cine suntem?
cine eşti? eşti cu mine, Appelfeld, sau contra mea?
***
Am băut multe cafele, citind despre Aharon
şi calea sa prin arta scrisului. Drumul său lung, din
Bucovina şi până la Premiul Israel pentru literatură.
Literatura care nu exprimă dragoste, devotament,
identificare, nu este artă. „Arta cere o atitudine de
religiozitate, disciplină şi reverenţă către subiect“,
spune el . Dacă alegi anarhia şiarbitrarul ca subiect,ele
vor distruge literatura pe dinăuntru.
Dar când Appelfeld spune atitudine religioasă,
el înţelege că în fiecare persoană, peisaj sau natură
moartă se ascunde o nobilă frumuseţe.
Adrian Grauenfels
