Adrian Radu. The Palace of Art. An Anthology of Victorian Writing. Parallel Texts. Edited by Lidia Vianu.Contemporary Literature Press/ Editura mttlc.ro. The University of Bucharest, 2015. (The Online Publishing House of the University of Bucharest). Regina Victoria, în vremea căreia Imperiul Britanic a cunoscut acel punct de cotitură cu ecouri până în zilele noastre (prosperitate, popularitate a monarhiei, egalitate între sexe, progres tehnologic, accesibilitate a educaţiei), nu era ceea ce am numi astăzi o femeie prea arătoasă.

Carlyle o descrie ca pe o „poor little queen… of extremely small stature”. Dar avea o sumedenie de talente: picta minunat şi a ţinut un jurnal interesant toată viaţa. Şi soţul ei, prinţul Albert, era un pasionat de arte, ştiinţe, negoţ, iar cei nouă copii pe care i-au avut împreună – şi care s-au căsătorit la rândul lor cu alte vlăstare regale europene – au marcat multiplu, dacă se poate spune aşa, politica Europei. Să ne gândim doar că un al doilea război franco-german a fost evitat în 1875, datorită epistolei pe care regina Victoria i-a scris-o împăratului german, care îi devenise cuscru, şi că tot datorită ei britanicii au susţinut forţele otomane în echilibru cu cele ruseşti. De altfel, simpatia pentru Orient i-a fost întărită Victoriei prin faptul că în 1877 a devenit împărăteasa Indiei, prima femeie care a purtat acest titlu. În vremea ei s-a conturat rolul monarhiei constituţionale (cu nepartizanatul politic intern), iar numeroasele călătorii pe care le-a făcut (în 1842, cu trenul: pentru prima oară făcea acest lucru un cap încoronat!) i-au dat şi ele o deschidere considerabilă.

La Editura online pentru literatură contemporană a Universităţii Bucureşti, condusă de binecunoscuta anglistă şi scriitoare Lidia Vianu, a apărut o antologie de literatură victoriană care îşi propune depăşirea criteriilor educaţionale. Adrian Radu, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a compus dintr-o selecţie de fragmente un tablou al epocii (după o primă ediţie la Editura Napoca Star în 2012), la care Editura mttlc.ro. a adăugat câteva traduceri în română, ”acolo unde fuseseră publicate de-a-lungul timpului”. Astfel ediţia a devenit un proiect de cercetare a începuturilor istoriei anglisticii româneşti, cu o considerabilă contribuţie din partea masteranzilor doamnei profesor Lidia Vianu: Miruna Voican (care e şi redactorul cărţii), Andrei Bârsan, Ana-Maria Văduva ş.a. Au fost selectate traduceri semnate de C. Antoniade, Cristina Micuşan, Sorin Alexandrescu, Profira, Valeria şi Teodora Sadoveanu, Vera Călin, Costache Popa, Constanţa Tănăsescu, Paul B. Marian, Dumitru Mazilu, Yvonne Stahl, Andrei Bantaş, Mihai Rădulescu, Eugen B. Marian, Constantin Vonghizas, Leon Leviţchi, Tudor Dorin, Dana Crivăţ, Liliana Pamfil-Teodoreanu, Catinca Ralea, Eugenia Cincea. Nume care ar fi meritat să fie pomenite în cuprins sau pe o pagină separată.

Ca în privinţa oricărei antologii, se poate discuta dacă e vorba de cele mai fericite alegeri în privinţa fragmentelor, şi nici aceste traduceri dinainte de 1990 nu par a fi fost preluate după criterii prea clare. În poezie, cel puţin, proiectul încremeneş te în anii ’80, cu doar Leon Leviţchi şi Tudor Dorin (care nu sunt ei înşişi poeţi), deşi s-ar fi găsit, cu o investigare mai aprofundată, şi alţii. Nici în proză (cu excepţ ia fragmentelor din Thackeray) nu sunt selectate decât traduceri foarte depărtate în timp. Oricum, acest ansamblu (parţial) bilingv pare a fi destinat mai puţin angliş tilor, cât tinerilor în general, sau pur şi simplu doritorilor de a avea o mai bună cunoaştere a victorianismului. Antologia pare a-şi fi propus să se rezume la câteva din accentele esenţiale ale epocii: non-ficţiunea, poezia, mişcarea prerafaelită, estetismul şi decadenţ a, romanul. Găsim celebrul idealism eroic al lui Carlyle (On Heroes, Hero-Worship and the Heroic in History), scrieri despre artă şi arhitectură ale lui John Ruskin (de pildă, comentarea vestitului apus de soare care i-a conferit lui Turner o „etichetă” de nedezlipit), umorul de un sentimentalism reprimat şi descrierile realiste ale lui Dickens din Oliver Twist, Hard Times, Great Expectations, Bleak House, pagini din Vanity Fair, din proza surorilor Bronte, George Eliot şi Elisabeth Gaskell, poeme de Tennyson, Robert (dar nu şi Elisabeth Barrett) Browning, Matthew Arnold, Dante Gabriel (dar nu şi Christina) Rosetti, Swinburne, fragmente din romanele mult traduse la noi de Thomas Hardy şi poeme de Gerard Manley Hopkins.

Dacă e vorba doar de fragmente relevante din cei mai cunoscuţi clasici victorieni şi dacă e urmărită descrierea „stării Angliei”, a industrializării, problemelor sociale, crizei spirituale etc., poate că nu era nevoie de atâtea pagini din Hard Times şi, în loc, câteva fragmente din Little Dorrit (cu clima poluată a Londrei, nevoia de aer curat, lipsa de spitale pentru copii) ar fi întregit imaginea unui Dickens preocupat de Londra dintr-un punct de vedere european, ilustrând şi marele trend al vremii – încrederea în ştiinţă. Dacă s-a dorit sublinierea unei epoci a ordinii şi raţiunii, în care contrastul libertateconstrângere stârnea tulburări cu atât mai puternice, sigur că sunt relevante fragmentele dinLa răscruce de vânturi – dar de ce nu şi-ar găsi loc şi câteva citate din John Stuart Mill? Nu neapărat pagini filozofice, fiindcă nu aceasta e ţinta unei antologii născute la Catedra de engleză, dar de exemplu What is Poetry de John Stuart Mill ar da greutate întregului ansamblu. Nu că nu aş preţui „energia nezăgăzuită” din Wuthering Heights de Emily Bronte (într-adevăr, unul dintre cele mai ”provocatoare romane ale epocii.”). Ba chiar voi cita un fragment – pentru frumoasa traducere a Henriettei Yvonne Stahl, la fel de vie ca orice traducere a zilelor noastre:

My love for Heathcliff resembles the eternal rocks beneath—a source of little visible delight, but necessary. Nelly, I am Heathcliff! He’s always, always in my mind—not as a pleasure, any more than I am always a pleasure to myself, but as my own being. So, don’t talk of our separation again.’ (Wuthering Heights 71-3)

Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Nelly, eu sunt Heathcliff! El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă. Aşa că nu mai vorbi despre despărţirea noastră . [Traducere de Henriette Yvonne Stahl, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1962]

Însă, într-o antologie, prea multe fragmente dintr-o singură operă – (chiar dacă toate ar fi interesante şi bine traduse) în detrimentul altora, care lipsesc – dau o senzaţie de comoditate. În poezie, de pildă, vorbind de recultivarea formei şi a metricii, de atenţia dată monologului dramatic (considerat o invenţie victoriană), de sensurile multe şi exprimate indirect, de mişcarea prerafaelită ca reacţie la utilitarism, în locul prea multelor pagini din Tennyson şi Robert Browning n-ar fi fost de omis Christina Rossetti (cu stranietatea Târgului cu spiriduşi, Goblin Market) sau Lewis Carroll. Există acum traduceri excelente din Lewis Carroll, ca şi din Gerard Manley Hopkins (Hopkins e prezent în antologie, dar nu prin poemele care i-au făcut faima, şi nu prin traduceri).

În timp, poate că se va contura o nouă ediţie, care să se refere la cât mai multe nuanţe ale victorianismului clasic, dar şi la literatura victoriană târzie (dacă tot a fost inclus, şi atât de amplu citat, Thomas Hardy!). O antologie care să nu-l ignore măcar pe Oscar Wilde, dacă nu şi pe „colonialii” Kipling şi Conrad, atât de specifici pentru lumea Împărătesei Indiei. Şi n-ar merita oare, la rândul lor, unii autori „populari” precum Shaw, Doyle, Wallace sau Stevenson, care ne-au fixat în memorie multe din clişeele britanice ale vremii, o pomenire măcar restrânsă în rândul autorilor frecventabili? Dacă tot e vorba de un proiect cu ambiţii mai mari decât simplificarea accesului la lecturile pentru examene. Edi- ţiile online se refac probabil mai uşor, nu putem decât să sperăm că deja implicaţii cercetători îşi vor continua şi aprofunda căutările.