Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Limbi imaginare, limbi amestecate de Rodica Zafiu


Latura ludică, manieristă sau experimentală a literaturii române a produs, printre altele, cîteva interesante exemple de limbi imaginare; în acelaşi timp, istoria culturală a contactelor lingvistice multiple a favorizat plurilingvismul literar, prezenţa în texte a unui amestec (tot ludic, manierist sau experimental) al mai multor limbi, adesea în variante macaronice. Pentru lingvişti, aceste "curiozităţi literare" reprezintă un domeniu de interes firesc: prin materialul lor, construit în aşa fel încît să devină cît mai străin sau să-şi păstreze legături cu transparenţa limbii native, dar şi prin conştiinţa lingvistică pe care o pun în evidenţă: a importanţei limbii în genere, a funcţiei unora dintre nivelurile ei (fonic, sintactic, semantic), a regulilor specifice fiecărui nivel. O descriere generală a fenomenului ar presupune o sistematizare în funcţie de mai multe criterii: după cum limbilor li se atribuie sau nu un nume (glotonim) şi deci o identitate imaginară extratextuală, după cum acoperă un întreg text sau doar fragmente din el, după cum se prezintă ca limbi umane, animale (mai ales păsăreşti), magice etc.; în fine în funcţie de îndepărtarea sau apropierea de limba contextului cultural în care apar - în cazul nostru, de română. Leoparda lui V. Teodorescu îşi permitea o înstrăinare totală şi pentru că apărea cu "text bilingv", în traducere imaginară. Altminteri, era un text mai ales pentru văz, cu secvenţe grafice atipice nu numai pentru română, ci pentru orice limbă existentă (ynggggoe). Finalul dezarticulat din Bruscă vorbire a lui Nichita Stănescu, destul de straniu, era în schimb mai curînd onomatopeic, destinat auzului ("Halerib, Khaa,/ Helerib, Khii,/ Heoro, loro, oro"). Limbajul ludic cu aparenţe criptografice din Epilogul lui Negruzzi la Păcatele tinereţelor trecea fără marcare explicită, în cursul aceleiaşi fraze, de la normalitatea exprimării în română la secvenţele incomprehensibile, în care totuşi se păstrează unele instrumente gramaticale, cuvinte de legătură; astfel că finalul textului - "într-un col mai bhrăsbenios" - sună aproape familiar. Limba spargă a Ninei Cassian păstrează nu numai instrumentele gramaticale şi elementele morfologice (sufixe, desinenţe) româneşti, ci şi unele cuvinte pline; în plus, are o surprinzător de clară marcă stilistică: fiind o limbă populară, identificabilă ca atare prin cuprinderea în forme de versificaţie şi specii poetice tipice (strigături, oraţii), prin fonetisme şi chiar prin asemănările cu cuvinte populare reale ("S-a crupit ţelea-n bizarcă"; "Scorţopeşte-te un pic" etc.). Formula descîntecului a produs la Geo Bogza cuvinte nefamiliare ("rota dria vau/ simo selmo valen"), iar la G. Magheru succesiuni de termeni neologici reali, analogici sau derivaţi ("Esburi/ Fantasmagorii/ Hipnezie/ Carambolante/ Hecatombante"). Formulele din jocurile de copii au fost folosite de Emil Botta - la care strigătul "Pumnareta, Pumna, Pi" se transformă în formula-dezastru "Rapiţa, Papiţa, Not" -, sau de Ion Gheorghe în Zoosophia ("oprica/ poprica/ boc/ ţangăr/ mangăr/ clanţ"). Onomastica imaginară are efecte similare creaţiei de secvenţe în limbi inexistente, mai ales cînd e cuprinsă în lungi enumerări (la Ion Stratan, în volumul Cinci cîntece pentru eroii civilizatori, numele "pentru puii nenăscuţi ai unei pisici de jad": "Amina Aeda Aema Anada Area/ Beuna Beana Bieta Bonua Buota/ Leima Leada" etc.). Celebrele secvenţe din Ion Barbu (In memoriam) oferă trei ipostaze esenţializate ale limbii imaginare, evocînd onomatopeele păsăreşti ("cir-li-lai"), limba stranie ("vir-o con-go-eo-lig") şi refrenul muzical ("lir-liu-gean"). Onomatopee animalice şi păsăreşti combinate cu formule magice apăreau deja în Imnul dracilor al lui I. Heliade Rădulescu ("Bîrrr pac, papă Satan, Cronc, cron, ga! meu, chiţi-chiţi, meau!"). într-o poezie a lui Şerban Foarţă e însă inclusă chiar o "înjurătură" - "pe limba păsărilor colibri": "o-rí-o tó-to-bríx i-máx ri-máx/ gal papagal sămînţă de limáx/ broscolopendră-n pufuri de cocò" (Şapte unisonete). Refrenele muzicale - variaţii ale combinaţiilor banale de silabe sonore ("tra-la, la-la") sau ale numelor vechi ale notelor muzicale ("pa-vu-ga-di-ke-zo-ni-pa") - se înrudesc şi ele cu limbile imaginare; ele apar în Hora de băieţi a lui Arghezi (unde se trece de la onomatopee animalică şi de la bîlbîială subumană la melodie), în texte de Al.O. Teodoreanu (Cîntece de ospiciu), Cezar Ivănescu, G. Călinescu, Horia Furtună, Mircea Cărtărescu ş.a. Impresia de limbă imaginară o pot produce şi înstrăinările pur grafice, precum cele (extreme) din volumul lui Caius Dobrescu, Deadevă. Amestecul mai multor limbi, care are o istorie chiar mai bogată, începînd de pe la Occisio Gregorii... Şi ajungînd pînă la experimentele postmoderne recente, merită o discuţie specială.