Învăţământul coregrafic românesc coboară până în deceniul al treilea al secolului trecut, dar cel oficializat, de stat, a ajuns şi el la o vârstă respectabilă, sărbătorind în acest an împlinirea a 65 de ani. Evenimentul a fost sărbătorit de Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” printr-o Gală de Balet, desfăşurată pe scena Operei Naţionale Bucureşti.
Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”din Bucureşti a acumulat o istorie, aducând la lumina rampei, de-a lungul anilor, generaţii de balerini şi balerine, dar şi de dansatori de dans modern şi contemporan, pe scene româneşti, dar şi străine, câţiva continuându-şi carierea în calitate de pedagogi sau de coregrafi, în ţară sau în străinătate. Această triplă oglindă – dansator, pedagog, coregraf – a fost fericit pusă în valoare de structura recitalului aniversar, conceput de una dintre cele mai strălucite interprete pornită din această şcoală, Simona Şomăcescu. Fără a epuiza toate numele importante pentru istoria acestei Şcoli, recitalul a pus în valoare, alături de elevii care vor duce mai departe această minunată artă, şi pe câţiva dintre cei care i-au format. Vioi, recitalul nu a fost, ca în alţi ani, o înşiruire de pas de deux-uri, ci momentele de dans clasic, dar şi modern, au alternat cu interviuri sau scurte prezentări făcute de foştii lor elevi unora dintre pedagogi: Ana Carianopol, Alinta Vretos, Anca Mândrescu şi Marilis Karda – elevi şi profesori, cele două elemente de nedespărţit în desfăşurarea procesului de învăţământ coregrafic. De fapt, Gala a cuprins o arie mai largă decât cea bucureşteană, incluzând şi Liceul de Coregrafie din Cluj, prin preluarea a două momente coregrafice create de unul dintre absolvenţii acestei şcoli, din 1991, astăzi coregraf de talie internaţională, Edward Clug. Printre meritele evenimentului constituit de această Gală de balet se înscrie şi programul său de sală, care de fapt nu este un simplu program, ci un document valoros în sine, prin amplele informaţii pe care le cuprinde despre întreaga istorie a Şcolii de Coregrafie din Bucureşti, de negăsit niciunde în altă parte. Cred că s-a lucrat mult la alcătuirea acestui document. De asemenea, el cuprinde şi o consemnare succintă a biografiei celei al cărei nume, binemeritat, îl poartă astăzi Şcoala, Floria Capsali, care se bucură totuşi de o biografie, scrisă de soţul ei, dansatorul, coregraful şi pedagogul Mitiţă Dumitrescu. Acest program, atât de cuprinzător în informaţie, consemnând şi materiile de specialitate şi de cultură generală din programa şcolară, ne dă posibilitatea de a vedea care este structura învăţământului coregrafic, cu bune şi cu rele. Dintre ultimele, pentru introducerea cărora ar trebui să se lupte conducerea Şcolii, este lipsa cursurilor din domeniul istoriei altor arte, căci dansul s-a interferat continuu cu teatrul, muzică şi artele plastice. În schimb, ies la iveală din respectivul document pe lângă studiile practice de specialitate şi de istoria dansului, şi numeroasele stagii de perfecţionare făcute de-a lungul anilor cu profesori de talie internaţională, cât şi participarea elevilor la spectacolele Operei Naţionale Bucureşti, din 1949 până în 2014, precum şi premiile naţionale şi internaţionale primite de elevii Şcolii, Liceul însuşi primind de două ori, în 2010 şi 2013, un certificat de Şcoală Europeană. De altfel, chiar cu ocazia aniversării a 65 de ani de existenţă, tot pe scenă, doamna Anca Niţescu, directoarea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, a primit o diplomă de excelenţă, înmânată de reprezentantul Ministerului Educaţiei. Această recunoaştere este deosebit de importantă, dat fiind contextul, am putea spune chiar dramatic, în care supravieţuieşte Şcoala, ameninţată cu pierderea autonomiei şi pierderea clădirii. Normal, după recunoaşterea valorii sale, prin acordarea acestei diplome, Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” trebuie să i se atribuie şi clădirea necesară desfăşurării în condiţii fireşti a formării micilor viitori dansatori, care, pe frig şi zăpadă, şi-au îmbrăcat peste haine tutu-urile şi au ieşit în stradă să-şi apere Şcoala, în această iarnă.
Legat de desfăşurarea pur coregrafică a spectacolului, o deschidere sugestivă a pus în valoare studiul specific al elevilor şcolii, de la clasa a V-a până în clasa a XII-a, pe Simfonia clasică a lui Serghei Profiev, ca o suită de exerci- ţii, de la cele mai simple la cele mai dificile. Unul dintre celebrele pas de deux uri, cel din Flăcările Parisului, pe muzică de Boris Asafiev, în coregrafia lui Vasily Vainonen, a pus în evidenţă, între altele, legătura dintre Şcoală şi instituţia care beneficiază de zeci de ani de şirul de promoţii ieşite din acest Liceu, partenerul elevei clasei a X-a Francesca Velicu, fiind balerinul Operei Cristian Preda, un profesionist cu o tehnică clasică limpede. Blind Tango, un solo din spectacolul Tango creat de Edward Clug pe muzică de Hugo Diaz, spectacol aflat şi în repertoriul Operei bucureştene, a fost remarcabil interpretat de elevul clasei a X-a, Ionuţ Diniţă, bun interptret şi al pieselor clasice, dar excelent dansator pe această linie modernă. Desigur că unii elevi sunt încă cruzi şi profesorii lor mai au încă de lucrat cu ei, precum cu Mihai Costache din clasa a IX-a, care a interptretat o variaţie casică din Giselle, pe muzică de Adolphe Charles Adam, în coregrafia lui Jean Coralli. Tot o piesă clasică, dar care preluată de Simona Şomăcescu a luat o uşoară coloratură neoclasică modernă, a fost un pas de deux din Satanella, pe muzică de Cesare Pugni, în varianta coregrafică a lui Marius Petipa. Ambii înterpreţi au fost foarte buni, Teodora Karpatti, din clasa a XI-a, secondată de Ionuţ Diniţă, de care am mai vorbit. Am mai atras atenţia că la Muzeul Naţional de Artă al României se păstrează o piesă de mare valoare, cu personaje din acest balet, Sigiliul lui Paolo Taglioni, primul coregraf care a montat Satanella.
Dansurile populare româneşti, înterpretate de elevii claselor IX – XI, în coregrafii ale profesorului Iacob Macrea, au pus şi ele deplin în valoare virtuţile specifice genului, combinând dansul cu cântecul şi cu bătăile ritmice cu beţe, cât şi dansurile de ansamblu cu cele solistice.Nu au lipsit din spectacol nici dansurile de caracter, reprezentate de Gopak-ul din baletul Taras Bulba pe muzica lui V. Soloviev Sedoy, în coregrafia lui Rostislav Zakharov, interptretate cu toată spectaculozitatea specifică de Ionuţ Diniţă şi de Cristian Gidoi din clasa a XII-a. Profesorul Traian Vlaş i-a pregătit pe Diana Gal din clasa a XII-a şi pe Ionuţ Diniţă pentru celebrul pas de deux din Don Quijote de Ludwig Minkus, în coregrafia lui Marius Petipa. Unul dintre elementele specifice şi extrem de necesare unei bune desfăşurări a variaţiilor clasice este plié-ul, acea flexiune care unge mişcările, şi asupra căreia este necesar să insiste şi Diana Gal. Interpretele claselor IX -XI au evoluat apoi adecvat şi în maniera modernă creată de Diana Claudia Mateescu pe piesa Canon, ca şi Francesca Baciu în alt fragment din spectacolul Tango, al lui Edward Clug, partenerul ei, Cristian Gidoi, fiind necesar să mai lucreze în acest stil. În fine, în pas de deux-ul din Esmeralda, pe muzica lui Cezare Pugni, Greta Niţă din clasa a XII-a a dovedit că are o foarte elegantă linie clasică, ce o recomandă ca o viitoare bună primă balerină. De altfel, între momentul Galei şi cel actual, ea a intrat în Baletul Opere bucureştene. Partener i-a fost Vlad Mărculescu, actualmente balerin la Opera de Stat din Budapesta. În fine, spectacolul s-a incheiat tot cu o defilare a elevilor, concepută de Simona Şomăcescu, care i-a pus din nou în valoare, ca mişcare, pe micii dansatori, deşi muzica Boleroului de Maurice Ravel nu a fost cea mai potrivită alegere.
Inteligent pusă în valoare de ultima sa Gală, activitatea Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” a constituit o bucurie pentru toţi spectatorii recitalului şi un argument de netrecut cu vederea pentru cei datori să susţină învăţământul coregrafic românesc.
