Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de Filosofie:
Leibniz, ca un râu subteran în conştiinţa culturală de Alexander Baumgarten

Este foarte posibil ca, la o bună distanţă temporală de convulsionatul secol XX, viitori magiştri ai culturii române să remarce un fapt greu de văzut pentru prezentul care seamănă cu obiectul pus direct pe ochi şi de aceea invizibil: că apropierea esenţială a culturii filosofice româneşti de cea literară, alăturată unei conjuncturi a naşterii celei dintâi în interiorul romantismului literar şi filosofic a condus la adoptarea unor stiluri de scriitură filosofică, a unor metode şi mai ales a unor valorizări a reperelor fundamentale ale gândirii într-o cheie eseistică, unde apelul la forma simbolică a discursului, la aforism sau la fragment să deţină epicentrul unei biblioteci filosofice.
O asemenea trăsătură nu este nici rea, nici bună: sublinierea ei aduce, totuşi, în prim plan faptul că energia cheltuită în alcătuirea seriilor complete ale autorilor-sursă, efortul depus pentru crearea unor rafturi cu texte fundamentale care să conducă impersonal şi implicit la apariţia unor medii de dezbatere (începând de la care divergenţa să fie abia posibilă) au rămas mereu într-un plan secund. Efectul acestei stratificări este simplu de urmărit, pentru că traseul presupusului primat al autorului - creator ingenuu în raport cu comentatorul în cultura noastră filosofică este unul binecunoscut. De aici, o anumită deriziune cu care a fost privită adesea munca lentă, cu progrese prea puţin spectaculoase, asemănătoare mai degrabă cursului subteran al apelor invizibile, a traducătorilor şi editorilor acestor texte-sursă. De aici şi un raport foarte precar şi circumspect, uneori panicat, al multor medii filosofice şi chiar teologice cu problema statutului şi metodelor de ştiinţă ale acestora. Mă întreb uneori dacă nu cumva o exagerată interpretare a celebrei distincţii noiciene dintre adevăr şi exactitate ar putea ilustra, din nefericire, această stare de fapt.
Într-un asemenea context cade primul volum al Operelor lui Leibniz, manifest al unui grup de studioşi coordonat de cercetătorul Adrian Niţă, care pare să se aşeze explicit împotriva curentului şi să curgă „subteran”, (am vrea să înţelegem prin aceasta: lent şi tacit, dar constant şi abundent). Publicat în 2015 de Univers Enciclopedic-Gold, volumul poate fi pus de la prima vedere în legătură cu iniţiativa din 1972 a lui Constantin Floru şi Dan Bădărău, în colecţia îngrijită de Idell Segall, care reunea câteva opuscule metafizice şi scrisori leibniziene. Iniţiativa nu a avut o urmare, iar în aceşti 43 de ani trecuţi au apărut doar iniţiative singulare de traducere a unor texte din Leibniz, ediţii cu o calitate foarte inegală. Proiectul lui Adrian Niţă, care vizează 20 de volume şi organizează tematic opera lui Leibniz în scrieri metafizice, logico-lingvistice, ştiinţifice, de filosofie practică, corespondenţă şi indici are un aspect grandios şi impune prin seriozitatea întreprinderii. Admiraţia pe care o poate resimţi spontan cititorul în faţa unui asemenea proiect cade, la rândul ei, în faţa unei perene uimiri proprii mediului nostru cultural: de ce atât de des o persoană ia chipul unei instituţii şi îşi adună energiile pentru a suplini ceea ce demult şi constant ar trebui să fie iniţiativa instituţiilor? Întrebarea nu e retorică, ci practică.
Primul volum publicat, subintitulat Metafizica, conţine 62 de scurte scrieri, de dimensiuni diferite, între care celebra Disertaţie metafizică, meditaţiile privitor la adevăr, libertate, principiul individuaţiei şi posibilitatea existenţei naturii divine. Traduse fiecare din originalul în care fuseseră scrise, datorită prezenţei în echipa ediţiei a unor specialişti pentru toate limbile în care a scris Leibniz, textele conţin scurte note exegetice şi frapează printr-un limbaj unitar, conceptual şi clar. Cititorul este pus, în urma lecturii acestui consistent volum, în faţa unei interogaţii care poate juca rolul de pivot în înţelegerea unei întregi epoci: de ce un gânditor atât de important al modernităţii este pasionat constant să reducă structurile realului la inteligibilitatea lor, să reducă această inteligibilitate la structura matematizabilă a unui limbaj universal, să exprime această structură drept un ideal al gândirii şi o sarcină istorică? Punând astfel întrebarea, ne putem da seama cum apariţia acestui volum nu este doar un prilej de reflecţie personală, ci o foarte bună sursă pentru formarea unui mediu meditativ, coerent şi academic, asupra surselor şi sensului modernităţii filosofice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara