Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Lecţia de deschidere de Solomon Marcus


O frumoasă tradiţie, căreia i s-a pus capăt sub comunism, dar care nu a fost reluată după 1989, este aceea a lecţiilor de deschidere în învăţământul universitar. La 8 februarie 1942, deci în plină stare de război şi parcă în pofida acesteia, profesorul Dan Barbilian îşi ţinea, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, lecţia de deschidere consacrată problemelor generale ale axiomaticii. A fost o adevărată piatră de hotar, marcând trecerea de la ştiinţa clasică la cea modernă. Una dintre consecinţele acestei lecţii a fost o corespondenţă, pe tot parcursul anului 1942, între Dan Barbilian şi Simion Stoilow, un memorabil schimb de idei, care arată cu câtă incandescenţă îşi pot trăi căutările oamenii de ştiinţă autentici. (Am reprodus o parte a scrisorilor lui Barbilian către Stoilow în cartea "Simion Stoilow", publicată în colaborare cu Cabiria Andreian Cazacu, la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983). De numele lui Stoilow se leagă o altă lecţie de deschidere care a rămas în istoria ştiinţei şi învăţământului nostru universitar, aceea ţinută la 26 aprilie 1923 la Universitatea din Cernăuţi: "Privire generală asupra dezvoltării şi metodelor marilor teorii ale analizei matematice" (reprodusă şi ea în volumul menţionat). Stoilow avertiza asupra faptului că universitatea nu se poate limita la pregătirea unor practicieni de diferite specialităţi, perspectiva ei trebuie să fie mai amplă, să includă formarea unor oameni de cultură care se dedică cercetării şi creaţiei intelectuale, într-un orizont fără margini. Multe dintre minţile cele mai înzestrate ale intelectualităţii româneşti se orientau atunci spre Cernăuţi, a cărui Universitate atinsese, sub regimul imperial, un nivel foarte ridicat şi acest nivel trebuia menţinut.

în numărul 6, anul IX, iunie 1942, Revista Fundaţiilor Regale publica lecţia de deschidere la cursul de analiză superioară şi logică matematică ţinută de profesorul Grigore C. Moisil la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, cu titlul: "Tendinţa nouă în ştiinţele matematice". Trecerea de la cantitate la structură în evoluţia matematicii este urmărită în toate consecinţele ei filosofice şi culturale.

Am mai prins câte ceva din atmosfera acestor lecţii de deschidere în anii care au urmat imediat celui de al doilea război mondial. Cum aş putea uita lecţia de deschidere a lui Barbilian "Evariste Galois şi ideea de grup", din 1945, cu paralela dintre Galois şi Rimbaud? Dar pe aceea a profesorului Miron Nicolescu, din 1945, cu recomandarea imperativă: "Faceţi tabula rasa din tot ceea ce aţi învăţat în şcoală!". Exemplele ar putea continua iar colegii mei de generaţie de la drept, litere, filosofie, istorie, fizică, chimie, biologie etc. au desigur amintirile lor de acest fel.

Cu schimbările intervenite începând cu anul 1948, lecţiile de deschidere deveneau tot mai inoportune. Mai întâi, nu mai exista libertatea de gândire şi exprimare necesară lor, apoi nici "bugetul de timp" nu prea mai permitea "irosirea" unei ore, totul fiind calculat în raport cu o programă bătută-n cuie. Am rămas cu "festivitatea de deschidere a anului universitar", manifestare deobicei puternic politizată şi nu lipsită uneori de accente demagogice, obicei care nu a dispărut complet nici după 1989.

Ce este o lecţie de deschidere? Are desigur toate trăsăturile unei conferinţe, dar nu orice conferinţă este o lecţie de deschidere. Cunoaştem acel tip de profesor care transformă orice lecţie într-o conferinţă, după cum suntem familiarizaţi şi cu genul de profesor care nu-şi scoate ochii din hârtii sau care, chiar vorbind liber, reproduce fără schimbări semnificative cursul scris şi multiplicat. Studenţii din anul întâi apreciază cursul la care se pot lua notiţe bune, dar puţini sunt cei care ştiu să noteze idei, nu cuvinte. Unii profesori monologhează, alţii intră în dialog cu sala; unii fac şi glume, alţii preferă o stare de permanentă gravitate. Dincolo de această bogată tipologie a profesorilor, lecţia de deschidere este necesară. O bună lecţie de deschidere pretinde, desigur, o cultură mult mai vastă decât materia propriu-zisă care va fi predată. Ea creează cadrul general al cursului care demarează, contextul său cultural şi istoric, discută semnificaţia generală a obiectului său, presupoziţiile pe care le adoptă, legătura cu alte domenii ale culturii, cu alte cursuri, anterioare, concomitente sau ulterioare, dând în acelaşi timp o indicaţie asupra stării actuale a domeniului; anticipează tipul de dificultăţi pe care le comportă, natura şi direcţia eforturilor pe care le reclamă. O condiţie esenţială a unei lecţii de deschidere este capacitatea profesorului de a se situa nu în poziţia de observator extern al domeniului, ci în aceea de cercetător pasionat, care trăieşte intens problematica sa, viaţa internă a disciplinei sale, dar şi metabolismul ei cu lumea. Lecţia de deschidere este ca o carte de vizită a celui care o ţine, ea trebuie să trezească în rândul auditoriului curiozitatea de a merge la bibliotecă, pe urmele lucrărilor sale, iar acum luarea de cunoştinţă s-ar putea produce mult mai rapid şi mai eficace dacă profesorul ar anunţa de la început o adresă electronică şi o alta pe internet. în această ordine de idei, păstrarea echilibrului dintre informaţia de tip clasic, cu trimitere la bibliotecă, şi aceea de tip electronic este importantă. Dispreţul unor universitari faţă de noile modalităţi electronice, dispreţ afişat cu superioară ironie, chiar la unele emisiuni de radio şi televiziune, nu este perceput favorabil de noile generaţii; dar nici comoditatea unor pasionaţi ai electronicii care refuză să mai ia în considerare sursele bibliografice care nu au statut "on line" nu este o manifestare de intelectual adevărat, de cercetător autentic, setos de adevăr. Internetul este de dată recentă şi nu-i putem pretinde să cuprindă întreaga zestre culturală a omenirii. Un om de cultură al primului deceniu al mileniului al treilea trebuie să fie cu un ochi la biblioteca tradiţională şi cu celălalt la calculator.

Lecţia de deschidere a începutului de mileniu trei poate desigur beneficia de articularea mijloacelor verbale şi a celor vizuale, dar nu pentru a intimida auditoriul cu planşe supraaglomerate, păstrate în atenţia privitorilor nu mai mult de trei sau patru secunde, ci pentru o reală împletire a cuvântului cu imaginea. Dialogul socratic poate şi el să fie folosit, dar cere un talent şi o pregătire pe care puţini le au şi pretinde o colaborare a auditoriului pe care nu se poate totdeauna conta.

La lecţiile de deschidere de la matematică veneau şi persoane de la alte discipline, studenţi şi profesori, iar noi, la rândul nostru, ne duceam la unele lecţii de deschidere de la alte facultăţi. Aceste încrucişări sunt cu atât mai mult indicate astăzi, datorită interacţiunii crescânde a disciplinelor.

Sunt convins că practica lecţiilor de deschidere nu a dispărut total nici un moment, de-a lungul anilor dificili pe care i-am parcurs, dar este nevoie acum de o iniţiativă prin care ele să-şi recapete vigoarea de altă dată. Şi să nu uităm că nici lecţiile de închidere nu ar trebui date uitării.