Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Opera Naţională la 80 de ani:
,,Lacul lebedelor" pe scena Operei de Dumitru Avakian


În mod cert, ultimele spectacole ale Companiei de Balet a Operei bucureştene sunt condiţionate de dorinţa de revigorare profesională ce poate fi observată în viaţa instituţiei. În urmă cu câteva săptămâni ne-a fost oferit ,,Romeo şi Julieta", muzică de Serghei Prokofiev, o premieră şi nu o reluare, un spectacol a cărui regie şi coregrafie au fost regândite de Ion Tugearu în sensul unui mare balet romantic orientat esenţialmente asupra dramei psihologice ce animă relaţia celor doi eroi ai tragediei shakesperiene; spectacolul s-a sprijinit pe evoluţia acestei artiste de comunicare emoţională autentică care este Corina Dumitrescu, o balerină stea, un dansator al cărui talent dramatic atinge limitele şi gravitatea expresiei tragice. Pe de altă parte am bucuria a semnala apariţia uni stele în ascensiune, o balerină aflată în debutul carierei profesionale, o tânără artistă considerată a fi mai mult decât o promisiune pentru dinamica actuală a vieţii noastre coregrafice. Loredana Salaoru depăşeşte pragul vârstei celor două decenii; rolul Odette-Odille, în ,,Lacul lebedelor", de Ceaikovski, se constituie într-o primă importantă apariţie pe scena operei bucureştene. Nu dispune încă de anvergura marilor cuprinderi necesare unui asemenea rol; dar gestul Loredanei Salaoru are o susţinere lirică evidentă, se sprijină pe o sensibilitate condiţionată de substanţa muzical dramatică a momentului. Pe deasupra fragilităţii aparente a mişcării răzbate voinţa de acţiune, cea care conferă rolului statura dramatică a eroinei, prinţesa eliberată prin iubire de vraja malefică a lacului. Tehnica dansului este îngrijită, este susţinută de o propulsie interioară cu totul remarcabilă, aspect ce asigură depăşirea celor câtorva momente de nesiguranţă. Rolul lebedei negre - rol realizat în baza principiului antagonic atât de drag autorilor romantici - este împlinit cu strălucirea mişcării ce îmbracă un caracter şi nu un gest. Îmbucurător rămâne faptul că asemenea roluri importante sunt încredinţate unor tineri artişti, cei care mâine, cu siguranţă, vor da consistenţă sporită scenei noastre coregrafice. Dar acelaşi spectacl readuce în discuţie oportunitatea menţinerii de la o stagiune la alta a unei creaţii regizoral coregrafice ce depăşeşte patru decenii de viaţă. Este, cred, cel mai longeviv spectacol al operei bucureştene. A fost pus în scenă la sfârşitul anilor '50 de maestrul Oleg Danvoski şi a fost considerat, în epocă, drept o mare creaţie ce îmbină şi dezvoltă datele coregrafiei iniţiale datorate tradiţiei şcolii ruse a baletului academic. La noi, pe scena operei bucureştene, ,,Lacul..." este un spectacol devenit clasic, este o relicvă vie pe cât de preţioasă pe atât de utilă atât publicului, marelui public de balet, cât şi artiştilor, generaţiilor succesive de solişti, de dansatori ai ansamblului, spectacol ce oferă bucuria, oferă şansa unor evoluţii strălucitoare inclusiv la nivelul rolurilor episodice. Să nu uităm în prima distribuţie, la premieră, în toamna anului 1957 au evoluat Irinel Liciu şi Gheorghe Cotovelea... Acestea sunt temeiurile pentru care ,,Lacul..." este în continuare menţinut pe scena operei bucureştene. Acestea sunt temeiurile pentru care spectacolul a fost inclus în galeria reprezentaţiilor de gală prilejuite de aniversarea celor opt decenii ce au trecut de la instituţionalizarea operei bucureştene.
În adevăr, George Enescu a fost autorul momenului inaugural, acel emblematic ,,Lohengrin" wagnerian; dar, pe de altă parte, nu trebuie uitat că datorăm compozitorului George Stephănescu, primul director al teatrului, susţinerea materială pe cât de consistentă pe atât de constantă, în multe dintre momentele de precaritate; căci şi atunci ca şi în zilele noastre susţinerea instituţiilor culturale ale statului se realiza la nivelul supravieţuirii de la o zi la alta.
La mai bine de un deceniu de la inaugurare, în anul 1932, se monta baletul ,,La piaţă", de Mihail Jora, capodoperă în adevăratul înţeles al cuvântului, primul balet românesc de puternică identitate artistică, lucrare a cărei coregrafie a fost semnată de marele balerin şi coregraf Anton Romanowski. Câţiva ani mai târziu, personalitatea puternică a Floriei Capsali, prima noastră maestră de balet, impune o interpretare coerentă a dansului românesc tradiţional la nivelul primei noastre trupe de balet. Acestea şi nu numai aceste motive de ordin sentimental, de ordin profesional, ne fac să regretăm faptul că, în ultimele stagiuni ale operei bucureştene, absenţa titlurilor româneşti a ştirbit în importantă măsură identitatea primei noastre scene de operă şi de balet. Este drept, actuala stagiune promite remedii inclusiv pe această direcţie. Dar refacerea organică a primei scene lirice a ţării este o problemă... de durată, de bani, de bună gospodărire, de politică repertorială.