Multe punţi culturale
s-au întins, de-a lungul
anilor, între creatorii
din România şi cei din
Republica Moldova,
fie ei scriitori, muzicieni
sau plasticieni, pentru
ca de curând o nouă punte
să lege şi creatori din lumea
dansului.
Deschiderea a făcut-o cu ani în
urmă Oleg Danovski, când la Concursul
de Balet care îi purta numele, de la
Constanţa, a invitat şi elevi şi absolvenţi
ai Liceului de Coregrafie din Chişinău.
Dovada o constitue chiar prima balerină
Anastasia Homiţcaia, artistă emerită
a Teatrului de Operă şi Balet „Maria
Bieşu” din Republica Moldova, care
a interpretat la recenta premieră
Lacul lebedelor de la Iaşi, dublul
rol Odette, Odille şi care a fost premiată
de două ori la Concursul de Balet
„Oleg Danovski”, cu premiul I în
1997, pe când era încă elevă, şi cu
Marele Premiu al Concursului, în
1998. Şi, la această premieră, foarte
impotantă pentru Compania de Balet
a Operei Naţionale Române Iaşi, au
mai colaborat încă doi solişti de la
Chişinău, Mihai Cersac, în rolul lui
Rothbart şi Eugeniu Tcaci, şi el artist
emerit, în rolul Bufonului.
Lacul lebedelor, balet în patru
acte, de Piotr Ilici Ceaikovski, a dat
naştere, în timp, la numerose variante,
toate companiile mari incluzând în
repertoriu acest balet emblematic
pentru epoca romantică. Varianta
care s-a impus cu pregnanţă a fost
cea din 1895, creată la Sankt Petersburg,
de Marius Petipa şi Lev Ivanov, până
astăzi conservându-se integral, în
multiple alte variante, actul al doilea
datorat lui Lev Ivanov. Petipa a semnat
actul 1 şi 3, iar Ivanov actul 2 şi 4,
plus dansul napolitan şi ceardaşul
din al treilea act. În mare, virtuozitatea
şi dinamica scenelor de la palatul
prinţului Siegfried create de Petipa
contrastează cu poezia dansului fetelor
prefăcute în lebede de vrăjitorul
Rothbart, fără ca aceste diferenţieri
să impieteze asupra întregului. Pornind
de la această canava iniţială, cu mulţi
ani în urmă Gheorghe Stanciu a pus
acest balet pe scena ieşeană, iar cea
care a făcut actuala adaptare coregrafică
pentru Opera Naţională Iaşi a fost
artista emerită Ileana Iliescu, ea însăşi
cândva interpreta dublului rol Odette,
Odille, în minunata variantă creată
de Oleg Danovski, în 1957, pe scena
Operei Naţionale Bucureşti. Ca un
ecou peste timp, în varianta actuală,
Ileana Iliescu a interpretat rolul mamei
prinţului Siegfried, într-un somptuos
costum creat de scenografa Adriana
Urmuzescu. Oricum, scenografia face
notă aparte înaceastă montare ieşeană,
printr-o notă inedită, care nu se
înrudeşte nici măcar cu propriile
creaţii ale scenografei de la alte
montări cu Lacul lebedelor, ci ne
poartă în zona delicată Art Nouveau.
Fundaluri dantelate cu muguri sau
flori traforate şi un voal cu motive
florale transparente peste fustele
învoalte din primul act, adaugă un
plus de zbor acestora în timpul
dansurilor şi, în acelaşi timp, îndrăzneţe
asocieri de culori tari, mov cu
verde de exemplu, se întâlnesc cu
liniile şerpuite ale costumelor din
actul III. Un detaliu ingenios este
şi covorul de scenă care reflectă ca
apa toate scenele ce se desfăşoară
în spaţiul de deasupra lui.
În ceea ce priveşte montarea,
punctul cel mai nevralgic era actul
IV, peste care plana amintirea poeziei
cu iz de basm românesc a lui Oleg
Danovski şi spectaculozitatea finalului
gândit de Gheorghe Iancu, tot pe
scena bucureşteană. El a fost salvat
prin simplitate. În final, după zbuciumul
luptei cu Rotbart, cei doi care au
învins prin dragoste se regăsesc
simplu, îmbrăţişaţi în mijlocul scenei.
Cu ingeniozitate s-a rezolvat şi
problema mulţimii lebedelor, compania
având doar 18 lebede, din care în
anumite momente s-au desprins când
cele patru lebede mici, când cele
mari, fără a impieta asupra desenului
de ansamblu. De asemenea, este de
reţinut şi modul cum elevii secţiei
de Coregrafie a Colegiului de Artă
„Octav Bancilă” s-au integrat fără
stridenţe în toate compoziţiile în care
au fost solicitaţi. Unele probleme mai
există încă în legătură cu suportul
muzical ceaikovskian, aflat sub bagheta
dirijorului Traian Ichim, suport muzical
de o mare frumuseţe şi prezent în
amintirea auditivă a oricărui iubitor
de balet, care se cere armonizat în
mai mare măsură cu desfăşurarea
scenică.
În schimb, aproape toţi interpreţii
şi-au desenat adecvat rolurile. Anastasia
Homiţcaia, o siluetă cu linii prelungi,
delicate, elegante şi o tehnică
clară, a fost o Odette întru totul
suprapusă imginii aşteptate, în Odille
reuşind însă de abia la al doilea
spectacol să se apropie de cerinţele
rolului, mai dinamic, mai incisiv. Vlad
Mărculescu, prim solistul ieşean
absolut, a conturat şi el rolul lui
Siegfried cu eleganţă şi limpezime
tehnică, la care ar putea să mai adauge
şi puţină căldură, plecată din lăuntrul
său. Bufonul, Eugeniu Tcaci, dinamic,
bun tehnician la rându-i, a avut o
partitură cam monotonă, cu nesfârşit
de multe piruete, iar Rotbart, Mihai
Cersac, cu o statură copleşitoare, a
dat forţa necesară acestui rol negativ.
Kotomi Hoshino, Dumitru Buzincu
şi Mariya Lozanova au strălucit în
pas de trois, după cum toate dansurile
de caracter – spaniol, napolitan,
maghiar, polonez – din al treilea
act au avut dinamica necesară, iar
lebedele mici din cel de al doilea act,
Mariya Lozanova,Viviana Olaru,
Kurumi Sakamoto şi Sarasa Nagamine,
nu s-au intimidat din cauza unei
neatenţii a dirijorului şi au fost
impecabile, cum cerea mecanismul
acestei partituri.
Montarea acestui balet pretenţios
este o victorie pentru scena ieşeană,
pentru artiştii ei, pentru capacitatea
lor de înfrăţire cu balerinii de la
Chişinău şi o bucurie pentru spectatorii
oraşului, care nu îl mai văzuseră
de 14 stagiuni. Iar gestul neobişnuit
al directoarei Operei Naţionale Iaşi,
Beatrice Rancea, de a oferi personal
câte un buchet de flori fiecărui interpret,
a marcat cu acest gest cald încheierea
spectacolului, în mod fericit.
