Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
La popa la poartă stă o mîţă moartă de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



Deschid rubrica de gust şi aromă, Culinare, cu un citat din Scedrin! „Papinca mi-a povestit odată că un englez a pus rămăşag cu alt englez că o să mănînce o pisică moartă... şi a mîncat-o!” Asta îmi aminteşte de un joc din copilărie. Ne adunam mai mulţi şi unul recita: „La popa la poartă/ Stă o mîţă moartă./ Cine-o rîde şi-o vorbi/ Drept în gura lui va fi!”

Muţi, holbîndu-ne unul la altul, rezistam cît mai mult să nu izbucnim în rîs. Cel mai slab de înger plesnea, în sfîrşit, într-un hohot gîlgîitor! Toţi (acum era voie!) rîdeam fiindcă el, cedînd primul, mîncase virtual mîţă moartă! Straşnic joc! Aveam 6-7 ani, stam la Belceşti, un sat pe linia Podu Ilioaie-Hîrlău. Taică-meu era şef de gară! Avea uniformă, chipiu şi paletă!

*

Tot din acea perioadă îmi aduc aminte următorul dialog versificat ce circula printre ţărăneii cu care mă jucam:

„- Ce faci moşule-n pîrău?”/ „- Trag femeia la gealău!”/

„- Moşule, să vin şi eu?”/ „-Măi băiete, tare-i greu!”

Imposibil ca strofa să fi fost făcută de unul de vîrsta noastră. Prea multă înţelepciune, resemnare şi, aş spune, fatalitate, se încheagă în cele patru rînduri. Şi-apoi observaţi, vă rog, pudoarea cu care este dezvăluită „drama” moşului! Şi cîtă fineţe în versul al doilea! Ce eufemism delicios!

*

Culinare. Kirillov - mare băutor de ceai. „ - Îmi place ceaiul. Noaptea. Mult, zise el. Mă plimb prin cameră şi beau ceai pînă-n zori. În străinătate, noaptea, n-ai cum să bei ceai! S-ar putea scrie un articol: Băutorul de ceai! Să culeg de peste tot citate cu samovar şi ibrice!

*

Mîncăm, evident, cu gura! De aceea la Culinare ar trebui introduse şi citate privind organul halitor cu părţile lui componente: buze, dinţi, limbă, cerul gurii (dacă se vede!). Deasemenea: salivaţia, masticaţia, înghiţirea, digestia şi, asta-i situaţia!, defecarea! Într-un cuvînt, fiziologia. Pentru început, să vedem cum arată limba unui personaj dostoievskian. E vorba de Piotr Stepanovici din Demonii. „Ai impresia la un moment dat că limba lui are o conformaţie specială, neobişnuit de lungă şi subţire, foarte roşie, cu vîrful extrem de ascuţit şi într-o continuă mişcare automată.” Ca să nu trişez, voi adăuga că aici, în cazul lui Piotr Stepanovici, limba e descrisă nu în funcţia ei digestivă, ci fonetică. Dar cu ocazia asta noi o putem privi şi din punctul nostru de vedere, nu?

*

Culinare. Fiindcă am început scrisoarea cu Scedrin, să închei tot cu el. 1) „Dar iată ce am vrut să te întreb: mata, cînd pui castraveţii la murat, adaugi şi nucşoară?! 2) „Hm, acum o ciorbiţă din măruntaie de gîscă sau nişte ciupercuţe cu smîntînă!”

Nu-mi rămîne decît să plescăi din limbă şi să mă pregătesc pentru masa de prînz, unde-i voi întîlni pe fratele Ioan, pe marele Dorin, pe eternul Hobana etc... Simt că-mi piere toată saliva!



Cu stimă şi afecţiune,



Emil Brumaru



23.VII.1980