Între 1 şi 5 octombrie a avut loc la Iaşi cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, pe scurt, FILIT. Pentru o săptămână, sărbătoarea ieşeană a literaturii a cuprins licee, universităţi, cluburi de lectură, public larg de toate vârstele şi categoriile, care s-a putut întâlni cu scriitorii invitaţi la Casa Balş, la Casa Pogor, la Casa Dosoftei, la Teatrul Naţional din Iaşi, destinaţii de renume, dar şi la cortul instalat în inima oraşului, în Piaţa Palatului Prefecturii. Dacă vreţi să vă imaginaţi atmosfera, vă invit să citiţi relatarea mea de anul trecut pentru România literară, de la prima ediţie a FILIT, s-o înmulţiţi cu doi şi să-i adăugaţi pe David Lodge, pe Herta Müller, pe Mircea Cărtărescu, pe Guillermo Arriaga, pe Norman Manea, pe Matei Vişniec, pe Nicolae Manolescu. Am stat de vorbă cu scriitorii Dan Lungu, directorul FILIT, şi Lucian Dan Teodorovici, director de programe, despre pregătirea festivalului şi despre numeroasele lor proiecte artistice, în domeniul literaturii, al teatrului sau al filmului. (Luminiţa Corneanu)

Luminiţa Corneanu: Cum este FILIT-ul cu 300 de invitaţi, de anul acesta, faţă de FILIT-ul cu 200 de invitaţi, din 2013?
Lucian Dan Teodorovici: Până la urmă, din punct de vedere organizatoric, diferenţa nu este chiar atât de mare, pentru că noi am avut cam acelaşi număr de invitaţi din străinătate, poate un pic mai mulţi anul acesta. Am mers pe un număr mai mare de scriitori români, am venit şi cu traducători români, dar evenimentele şi organizarea lor au presupus un efort asemănător cu cel de anul trecut. E o bucurie mai mare, pentru că ai ocazia să te întâlneşti cu mai mulţi oameni, să ai parte de mai multe bucurii care vin spre tine şi atunci lucrurile sunt foarte frumoase. Chiar dacă să zicem că au fost eforturi mai mari, am avut o echipă mai mare decât anul trecut, iar ceea ce mi se pare cel mai uimitor, diferenţa a fost în numărul de cititori, în numărul de spectatori la evenimente şi în modul în care au interacţionat cu invitaţii noştri. Surprinzător, deşi aproape am dublat numărul evenimentelor, publicul a fost extrem de numeros, mai numeros decât anul trecut.

Probabil acum învaţă, acum descoperă cum este să ai un asemenea festival în oraş.
Asta e o explicaţie, alta e aceea că au început să vină oameni din ţară, din mult mai multe locuri. Anul trecut încă nu prea se ştia ce şi cum, era prima ediţie. Anul ăsta au venit în grupuri, cu autocare şi m-am bucurat să văd asta. Am fost anunţat dinainte de diverşi oameni din Bucureşti, din Timişoara, din Cluj, din Bistriţa, oameni care mă întrebau dacă pot veni, dacă pot intra la evenimente – asta e o altă mare satisfacţie.

Aţi reuşit, practic, de la a doua ediţie, să faceţi Iaşiul o destinaţie culturală.
Nu ştiu dacă se poate vorbi de o destinaţie culturală la nivelul unor destinaţii, precum Festivalul de la Mantova, care atrage public din toată Italia, dar spre asta tindem, cam asta a fost ideea de la început şi ne dorim foarte mult ca tot mai mulţi oameni să ştie că aici, la Iaşi, se întâmplă ceva spectaculos şi că totul e pus sub semnul bucuriei. Nu degeaba spun cuvântul ăsta, a nu ştiu câta oară, chiar asta se simte. Eu mă bucur enorm că în jurul meu văd oameni zâmbitori, că văd grupuri amestecate, de scriitori români cu scriitori străini care s-au cunoscut aici, stau la poveşti, râd, am văzut că se leagă prietenii, lucru foarte important.

Cu cât timp în urmă aţi început pregătirile pentru ediţia din 2014 a FILIT?
La două săptămâni de la încheierea primei ediţii, am avut o primă întâlnire în care am discutat în primul rând despre lucrurile care nu au mers aşa cum ne-am dorit noi, pe care să le rezolvăm pentru a doua ediţie. Din februarie însă am început să discutăm constant cu editori, cu agenţi, să căutăm tot felul de oportunităţi pentru a ajunge la invitaţii pe care i-am avut în vedere anul trecut.

Deci, practic, vreo opt luni de muncă susţinută.
Aş spune, cam patru luni de muncă susţinută, adică 6-8 ore de lucru pe zi. Din februarie, au fost câteva luni cu două-trei-patru ore pe zi lucrate pentru festival, însă lucrurile au devenit tot mai intense pe parcurs.

Timp în care scriitorul Lucian Dan Teodorovici, care este şi editor, cât timp a mai avut de scris?
Absolut deloc. Din momentul în care a început să se concretizeze ideea festivalului, deci de mai bine de doi ani, nu am mai scris absolut nimic, în afara unei piese de teatru pe care am terminat-o, căci era începută mai demult. Dar nu mă plâng, pentru că a fost alegerea mea. Mi-am dorit, am visat un asemenea festival, şi în zilele astea cu siguranţă pot spune că nu-mi pare deloc rău. Uneori îmi pare rău, dar în timpul festivalului uit orice mică sau mai mare supărare pe care am avut-o în toată perioada asta.

Să înţeleg că noua ta carte de dramaturgie, Unu + unu (+ unu...). Nişte comedii, apărută recent la Editura Cartea Românească, e scrisă mai demult?
Da, sunt două piese de teatru scrise în urmă cu mulţi ani, una cu 15 ani, una în urmă cu 10 ani şi una începută acum trei ani şi terminată chiar cu o lună înainte de a trimite cartea la tipar.

Tu eşti de mai multă vreme un scenarist cunoscut, sau oricum, chiar dacă admitem că lumea cunoaşte mai puţin numele scenaristului, cu siguranţă cunoaşte filmele şi serialele ale căror scenarii le-ai scris, de exemplu Animat Planet Show. Anul trecut, în aprilie, ai debutat şi ca regizor...
Da, am debutat ca regizor de teatru pe un text scris de Attila Bartis, un spectacol care a fost inclus în stagiunea Teatrului Naţional din Iaşi şi care se joacă în continuare, fiind la a treia stagiune. Dacă tot am pomenit că nu am mai scris, cred că o parte din vină merge şi într-acolo, pentru că şi regia îmi ocupă foarte mult timp, pe lângă celelalte lucruri pe care le am de făcut, pentru FILIT sau în calitate de editor. Mai mult decât atât, anul acesta, într-o perioadă foarte scurtă de data asta – a durat o săptămână – am şi filmat primul meu scurtmetraj, care va apărea în ianuarie.

Asta e chiar o veste!
Da, este, n-am mai spus-o până acum. Filmările au avut loc în urmă cu două luni, când mi-am luat un concediu de la FILIT de cinci zile, special pentru a filma acest scurtmetraj.

E ceva care are legătură cu opera ta de prozator sau e ceva complet nou?
E ceva ce are legătură cu unele dintre obsesiile mele de prozator, dar e ceva nou şi n-aş vrea să vorbesc foarte mult despre asta, pentru că nu e încheiat, mai e necesară editarea, e necesar montajul, încă lucrăm la sunet, prin urmare lucrurile sunt în desfăşurare, dar în ianuarie va fi cu siguranţă gata.

Ai fost implicat şi din acest punct de vedere, al ochiului de regizor, în filmul realizat după romanul lui Dan Lungu, Sunt o babă comunistă, al cărui scenariu l-ai realizat? Te-ai uitat şi ca regizor?
Nu m-am uitat deloc ca regizor. Ca scenarist nu prea ai deschidere spre ce se întâmplă în regia filmului. Probabil asta a fost şi una dintre problemele mele, pentru că de la scenariul pe care l-ai scris până la filmul pe care îl vezi în cinematograf, eventual la premieră, căci rareori ai ocazia mai devreme, uneori discrepanţele sunt atât de mari, încât îţi este foarte greu să îl accepţi, probabil şi dintr-un orgoliu pe care pot să mi-l recunosc aici. Dar fiind obişnuit, ca scriitor, să comunic direct cu publicul, mi-e foarte greu să continuu să scriu scenarii şi să existe un intermediar care poate afecta întreaga viziune şi poate merge până acolo încât să schimbe foarte multe dintre lucrurile tematice la care ţii foarte mult. Nu spun că e o greşeală a regizorului, ci pur şi simplu vorbesc din perspectiva mea: mi-e greu să accept asta.

Prin urmare, vorbim de prozatorul, scenaristul, regizorul de teatru şi de film Lucian Dan Teodorovici...
Nu cred că o să mă prezint vreodată aşa, pentru că – am spus-o întotdeauna, sună cumva copilăresc şi poate sună şi bombastic – eu nu ştiu nici dacă sunt scriitor, nici dacă sunt scenarist, nici dacă sunt regizor, dar ştiu în mod cert că sunt un om căruia îi place să spună poveşti, pentru a transmite ceva ce simte el că are de transmis. Şi filmul, şi teatrul, şi literatura, până la urmă, se ocupă cu asta, doar că sunt mijloace diferite. Sigur că trebuie să înveţi să faci ceea ce trebuie să faci pentru a spune poveştile aşa cum vrei tu să le spui...

Înţeleg, însă poveştile tale, cel puţin cele scrise, au trecut graniţele literaturii române, eşti tradus în mai multe limbi, călătoreşti, mergi la festivaluri, eşti, probabil, invidiat de mulţi dintre colegii tăi de breaslă. Şi totuşi, scriitorul Lucian Dan Teodorovici a ales, cum ai spus mai devreme, să se implice câteva luni pe an în organizarea unui festival literar de anvergură la Iaşi. De ce?
Pentru că am fost la festivaluri de anvergură şi pentru că... e un lucru pe care trebuie să-l spun cu oareşce reţineri, dar eu mi-aş dori să trec prin viaţă făcând ceva – iarăşi a sunat un pic bombastic – făcând ceva care contează, ceva care să poarte undeva urmele paşilor tăi, pentru că nu trebuie neapărat să scrie că pe acolo a trecut un individ sau altul, dar să fi trecut pe acolo şi să fi lăsat anumite urme. Mie mi se pare foarte important ca în România să se întâmple lucruri care nu s-au mai întâmplat, pentru că România, din punctul ăsta de vedere, are multe oportunităţi. Sunt lucruri care se pot face şi care ar trebui făcute la nivelul la care alte ţări au reuşit deja. Şi atunci, dacă există şansa asta, dacă există anumite goluri, de ce să nu mergem noi să le umplem, pentru că umplândule, ai contribuit şi tu, şi acel gol, odată umplut, înseamnă ceva, înseamnă o construcţie. Îmi place enorm să contribui la anumite construcţii, chiar dacă în unele cazuri eşti anonim. Nu ţin deloc să fie numele meu gravat undeva, ci pur şi simplu să ştiu că am făcut parte dintr-o echipă care a realizat ceva important. Sper din tot sufletul ca şi FILIT să fie cu adevărat ceva important şi dintr-un punct de vedere, acela al bucuriei de care aminteam, cred că deja este, pentru mulţi.

Pentru mine cu siguranţă este. Vă doresc ţie şi colegilor tăi de echipă spor pentru FILIT, ediţia a treia!