Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

In Memoriam:
La cérémonie des adieux de Tudorel Urian


Citesc "România literară" de vreo douăzeci de ani şi cred că am deja câţiva ani buni de când îi promit lui Alex. Ştefănescu, aproape de fiecare dată când ne vedem, că, negreşit, voi scrie un articol pentru unul dintre numerele viitoare ale revistei. Nu am făcut-o niciodată, nu din teama că în felul acesta aş face concurenţă revistei "Cuvîntul", ci pentru că structural sînt incapabil să scriu vreun rînd altfel decît sub presiunea unui termen ferm, într-un spaţiu tipografic bine definit. Aşa se face că am ajuns să debutez în "România literară" (revista etalon de valoare la care mă raportam continuu în anii '80) cu un text de azi pe mîine, pe care nu aş fi vrut să fiu pus în situaţia de a-l scrie.
L-am cunoscut pe Ştefan Aug. Doinaş în urmă cu zece ani, dar relaţia noastră nu a depăşit niciodată stadiul unei politeţi cordiale. Ne întîlneam pe stradă sau la diverse reuniuni publice, ne strîngeam mîna cu o căldură pe care mă bucur să o cred reciprocă, schimbam cîteva vorbe uzuale, apoi ne despărţeam cu aceeaşi strîngere de mînă afabilă. Chiar dacă îmi lăsau de fiecare dată un sentiment tonic, întîlnirile cu Ştefan Augustin Doinaş nu aveau nimic din bucuria colocvială pe care mi-o dădeau discuţiile cu Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara, Mihai Şora, Octavian Paler sau Nicolae Manolescu. De o eleganţă comportamentală fără cusur, Ştefan Augustin Doinaş impunea o anumită distanţă interlocutorului. Chiar şi în discuţiile cele mai banale (ne-am întîlnit o dată în piaţa Amzei, în timp ce cumpăra mere), avea ceva olimpian, menit parcă să-ţi atragă în orice moment atenţia că în faţa ta se află Poetul.
Acestea fiind premisele relaţiei mele de zece ani cu autorul Alfabetului poetic, ceea ce s-a întîmplat în ultimele zile ţine parcă de domeniul prozei fantastice. Ştefan Augustin Doinaş ştia, de ceva vreme, că în ziua de vineri 24 mai urma să primească premiul "Ion I.C. Brătianu", acordat de PNL unei personalităţi care a avut o contribuţie semnificativă la răspîndirea ideilor liberale (precedenţii cîştigători au fost Mugur Isărescu şi Vladimir Tismăneanu). Acceptase cu bucurie acest premiu care omagia, în premieră, nu Poetul, ci spiritul civic şi gândirea politică ale lui Ştefan Augustin Doinaş. De aceea, nu mică mi-a fost mirarea cînd, sîmbătă 18 mai, spre seară, m-am trezit cu un telefon de la domnul Doinaş. Mi-a spus că urmează să se interneze pentru o operaţie şi mă ruga să îl reprezint eu la ceremonia de decernare a premiului. L-am întrebat despre ce fel de operaţie e vorba, dar, discret a refuzat să precizeze, spunîndu-mi doar că este "o operaţie urîtă". I-am spus că mă simt mai mult decît onorat de încrederea pe care mi-o arată, dar poate ar fi mai bine ca la ceremonie să fie prezentă soţia sa sau o personalitate mai cunoscută din lumea scriitoricească. Mi-a spus că doamna Irinel se va interna împreună cu el, că nu are pe altcineva şi să mă duc eu pentru că are deplină încredere în capacitatea mea de a-l reprezenta. Fireşte, am acceptat şi i-am urat succes în operaţia pe care urma să o suporte. "Să ştiţi că am nevoie", mi-a spus, după care a închis telefonul. Vineri dimineaţa, la Palatul Parlamentului, am citit în faţa Consiliului Naţional al PNL scrisoarea de răspuns a domnului Doinaş la primirea premiului, iar după-amiaza (pe la orele 17-18) i-am dus împreună cu preşedintele PNL Valeriu Stoica şi deputata Mona Muscă distincţia la Spitalul Fundeni, unde era internat. Ne-a spus că nu ar fi vrut să îl vedem în situaţia în care se află, apoi a deschis cutia a privit medalia, a pus-o pe piept, ne-a spus că este o mare onoare pentru el să primească acest premiu. "După ce ies de aici am să vin să vă mulţumesc aşa cum se cuvine" - au fost ultimele cuvinte ale domnului Doinaş la ceea ce nu bănuiam atunci că este "la cérémonie des adieux". Ieşind din salon am aflat de la doctoriţa care îl îngrijea că situaţia este sub control şi că evoluţia post-operatorie este normală. Am plecat liniştiţi. A doua zi, la Tîrgul de carte am aflat de la Nicolae Manolescu o veste cutremurătoare. Ştefan Augustin Doinaş a murit în cursul aceleiaşi nopţi. Fusese operat la gît, dar murise din cauza unui infarct. Apoi, duminică, a venit vestea incredibilă că, într-un gest de sublimă solidaritate soţia sa, Irinel Liciu, s-a sinucis. Un jurămînt de iubire veşnică, demn de romanele din secolul al XVIII - lea, aproape imposibil de înţeles de "omul recent". Din păcate însă, aceasta nu este literatură. Este finalul dramatic al vieţii unuia dintre marii poeţi români ai secolului XX.
întotdeauna cînd auzi de moartea unui om pe care l-ai văzut cu puţin timp înainte, încerci să reconstitui semnele morţii în acea ultimă întîlnire. Nici una dintre vorbele rostite de Ştefan Augustin Doinaş la acea ultimă întîlnire nu sugera faptul că sfîrşitul este la o distanţă de doar cîteva ore. Dimpotrivă, am rămas cu speranţa unei întîlniri care nu va mai avea loc niciodată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara