Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de critică:
La aniversară de Luminiţa Corneanu


Eugen Negrici,
Simulacrele normalităţii,
Editura Paralela 45,
Piteşti, 2011, 196 p.

În cadrul Târgului Gaudeamus de la sfârşitul lunii noiembrie, Editura Paralela 45 a lansat două volume, cu ocazia aniversării la 70 de ani a lui Eugen Negrici: Simulacrele normalităţii, semnată de sărbătorit (cititorii României literare vor recunoaşte, desigur, numele rubricii susţinute aici de profesorul Negrici în anii ‘90) şi volumul colectiv Eugen Negrici 70, coordonat de Ioan Es. Pop.
Textele din Simulacrele normalităţii sunt, firesc lucru, marcate de trăsăturile publicisticii: scurte în marea majoritate, alerte, variind subiectele, abordând teme cu „cârlig” la cititor (sunt câteva texte care analizează comparativ… anunţurile matrimoniale din ziarele româneşti şi din cele americane, de pildă). Unul singur din atributele publicisticii lipseşte acestor texte: caracterul perisabil. E drept, când abordezi teme culturale într-o revistă culturală, lucrurile stau altfel decât când scrii la ziar. Şi totuşi, Eugen Negrici a atins de numeroase ori chestiuni de actualitate literară, culturală, socială în texte pe care – o ştiu, sună a poncif – dacă le citeşti azi, sună perfect contemporan. Iată: „Încurajate, ca şi altă dată, (…) de apatia celor otrăviţi în aerul politicii, de lipsa de reacţie a unui public sastisit, extenuat de senzaţionalul presei şi de confuzia ştirilor, şi întru sfârşit complet indiferent la dramele acelea secunde, insipide, ale literaturii; ajutate de indolenţa noastră psihică, de inerţia mai vechilor scheme consolidate şi de nesăbuita noastră relaxare posttraumatică, vocile acelea au devenit cristaline, numeroase, zglobii şi din ce în ce mai răsunătoare, decretând, pur şi simplu, normalitatea literaturii postbelice înţelese ca dat istoric.” Încă un exemplu: „Iată un loc comun al propagandei comuniste pe care altă dată ne-am fi jenat să-l reproducem, evident în forma lui completă: «puterea degradantă a banului». Ea este chiar degradantă şi uitându-ne în jur observăm cum a şi pervertit sensibilitatea estetică a publicului, a întins mahalaua şi a împins în faţă nulităţile agresive ca în vremea minirevoluţiei noastre culturale”. Fără comentarii.
Subiectele propriu-zise tratate în aceste articole nu sunt altele decât cele pe care le regăsim în căr- ţile lui Eugen Negrici: literatura veche şi farmecul ei revolut, perisabilitatea „esteticului”, starea literaturii române în comunism şi după, expresivitatea involuntară, poezia eminesciană, revenirea narativităţii în poezie, visul. Abordarea este, desigur, diferită. Multe dintre articole sunt eboşe ale unor capitole sau chiar cărţi ale lui Eugen Negrici, însă ele sunt puse în pagină pentru a fi prizate de un public mai larg decât cel care se îndeletniceşte cu lectura cărţilor de specialitate. Despre primii noştri poeţi, de pildă, se poate scrie „la gazetă” subliniind „comicul perimării”: „Fenomenul alunecării în comic a unui text prin îmbătrânirea limbajului şi prin perimarea modelului artistic e mai lesne de observat în paginile boierilor stihuitori de la începutul secolului al XIX-lea.” Că abordarea este una iconoclastă nu cred că surprinde pe niciunul dintre cititorii profesorului Negrici. De acelaşi tratament au beneficiat în numeroase articole Eminescu şi, în ansamblu, întreaga noastră literatură, în volumul Iluziile literaturii ro mâne. Ne explică întrun text despre Luceafărul, datând din 1981, Eugen Negrici: „Dacă alegem aici calea, ca să zicem aşa, luciferică a negării este pentru că ştim că, prin forţele defensivcompensatoare pe care le stârneşte, ea s-a dovedit totdeauna fecundă”. Chiar dacă textul din care cităm a fost scris în comunism, când autorul avea nevoie să-şi construiască un alibi pentru a putea analiza realmente critic opera eminesciană, am suspectăm că putem lua această rară mărturie ca atare. Nu putem să nu bănuim un critic care a scris toată viaţa despre literatura română – chiar dacă a cam „scuturat-o” în volumul din 2008, citat mai sus, şi în numeroase alte locuri – decât că se află în situaţia îndrăgostitului iremediabil, care vede defectele iubitei, dar nu poate să iasă de sub vraja ei.
Publicată, cum spuneam, cu prilejul aniversării autorului, volumul Simulacrele realităţii este, de fapt, un cadou făcut cititorilor. Cei mai tineri dintre ei pot învăţa de aici nu doar o mulţime de lucruri despre literatura română, dar mai ales despre cum să fii elegant, chiar când eşti furios ori dezamăgit, despre curajul de a propune noi teme de dezbatere (v. Mitul patriei primejduite, text datând din 1994, cu fragmente din ‘74) şi concepte, despre verticalitate, spiritul critic şi, – vorba aceea – lucru rar între ai noştri, despre fermitatea de a-ţi susţine opiniile.
Ajuns, iată, la 70 de ani, pe care nu-i arată nicidecum, tânăr la minte şi la suflet, Eugen Negrici a rămas unul dintre puţinii noştri Profesori, la care privim cu admiraţie indiferent că le-am fost sau nu studenţi în sala de curs. Îi dorim viaţă lungă şi multă sănătate.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara