Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Jurnal liric de Tudorel Urian

Mihaela Malea Stroe nu este un nume care să spună multe iubitorilor de poezie de la noi. Chiar dacă, aşa cum singură mărturiseşte, în foarte scurtul argument (Povestea cărţii), care deschide volumul său Spre al nouălea cer, scrie versuri cu o oarecare consecvenţă de mai bine de trei decenii. Nu a simţit însă niciodată ispita de a-şi strânge aceste versuri într-un volum, iar prin revistele literare a publicat cu destulă parcimonie. Autoarea dă de înţeles că inclusiv acest volum a apărut mai degrabă prin efortul... prietenei sale, Bianca Osnaga, care a făcut o selecţie din poemele risipite de-a lungul anilor prin diverse publicaţii.

Această aparentă indiferenţă faţă de soarta propriilor producţii lirice sugerează o primă cale de acces spre universul poetic al Mihaelei Malea Stroe. Poezia este pentru ea o cale de împăcare cu propriul sine, mai mult decât o tentativă de comunicare cu ceilalţi. Un prieten secret cu care conversează în momentele de singurătate sau de derută existenţială, un debuşeu psihic pentru reglarea tensiunilor afective pozitive sau negative. Tonul intimist, tristeţea singurătăţii asumate cu demnitate, spectacolul unei nefericiri reale sau imaginate, privit oarecum din exterior, precum un cadru de film sunt, poate paradoxal, notele dominante ale poemelor care compun primul grupaj al volumului, Poeme din prima tinereţe. Spun paradoxal, pentru că îndeobşte "prima tinereţe" este asociată cu imaginea exuberanţei, a freneziei şi a setei de viaţă. Cu totul alta este temperatura existenţială a Mihaelei Malea Stroe. Ceremonialul unei aniversări ratate face cu ochiul spre melancolia fără leac din şansonetele lui Charles Aznavour: "Un tort, cu lumânări ce ard de-aseară./ Sunt ferecate vorbele în ceară/ şi se topesc încet, se sting pe rând.../ Miroase încăperea blând/ A fum şi... aşteptare/ Că invitaţii au uitat să vină./ Paharele sunt goale,/ Sticla plină.../ Discret, pe tortul ne-nceput/ Adoarme-acum şi ultima lumină.// E semn că sărbătoarea... a trecut." (p. 31) Bonne Anniversaire! este formula delicat-cinică la care gândul zboară automat după lectura acestui poem. Viziunea poetei este mai puţin paradoxală decât pare la prima vedere. Într-un fel, ea este chiar tipică pentru ultimii ani ai adolescenţei. Pentru că, în fond, dincolo de imaginarul nostru excesiv de optimist, "prima tinereţe" este vârsta marilor nefericiri. Încă înainte de apariţia curentului "Emo", cei mai mulţi adepţi necondiţionaţi ai cinicelor cugetări existenţiale ale lui Cioran erau liceeni din ultimele clase. La vârsta de 17-18 ani, totul se discută în termeni absoluţi, sistemele de valori nu cunosc nici o nuanţă relativă şi o cât se poate de banală neînţelegere în amor te poate face să te gândeşti la... sinucidere. Cultivată, plină de sensibilitate, Mihaela Malea Stroe înveşmântează artistic exerciţiul de... deziluzionare specific vârstei. Majoritatea versurilor din acest prim ciclu al cărţii sunt scrise cu un zâmbet amar pe faţa autoarei.

O altă vârstă a creaţiei anunţă următorul ciclu, Poemul casei şi alte pome. Eul poetic a ajuns la maturitate. Tonul a devenit cerebral, poezia conştientă de sine - lecţia textualismului a fost bine învăţată - totul este esenţializat, versurile au rezonanţe apoftegma­tice. Dilemele existenţiale sunt dublate de frământări estetice, întrebările vizează acum şi chestiuni ce ţin de teoria limbajului uman sau de universul liric. Tăietura este mai fermă, versurile mai abstracte: "Silabele dimprejurul cuvântului/ Căutând/ Semnul de întrebare.../ Mai bine sinucidere verticală/ Decât o perpetuă aple­care/ Spre punctul de sub talpă." (p. 45) Chiar dacă majoritatea poemelor - cel puţin a celor din prima parte a acestui grupaj - degajă siguranţa femeii împli­nite, care se simte iubită, nu lipsesc nici aici momen­tele de criză, generate de eclipsele în comunicare. Tabloul singurătăţii în cuplu este privit din nou din exterior, filtrat parcă de obiectivul unui aparat de filmat: "Aici, în acest cuplu,/ E linişte./ Nimeni nu mai râde,/ Nimeni nu mai plânge,/ Nimeni nu tresare./ Muzica aceea nu se mai aude,/ Viaţa... cameră goală,/ Din care cineva s-a mutat irevocabil,/ Lăsând în urmă un disc mut/ Care se învârteşte în neştire." (p. 49) "Fericirea conjugală" devine o banală formulă matematică îndărătul căreia se ascunde o exasperantă rutină. Deloc avară cu formula fericirii, Mihaela Malea Stroe o face publică, deşi, cu siguranţă, nu sunt puţini cei care au descoperit-o empiric şi au utilizat-o fără să ştie: "Radical din spălatul vaselor,/ De înmulţit cu cel puţin/ Trei mese pregătite pe zi,/ Plus igienizarea hainelor/ Pe lângă/ Aprovizionare, curăţenia locuinţei/ Şi alte activităţi mai mult sau mai puţin/ Previzibile după orele de serviciu,/ Minus somnul de după-amiază/ şi, eventual, câteva ore din cel de noapte,/ De împărţit la minimum de grijă pentru/ Estetica personală/ - totul în paranteză -/ Ridicat la puterea unui zâmbet de copil/ şi a unor sporadice momente de tandreţe...// Ar putea să dea, în baza de calcul/ A armoniei familiale,/ Un echi­valent al fericirii?" (p. 59) Contrar a ceea ce crede Emil Brumaru, între cămară, bucătărie şi poezie nu poate exista o relaţie armonioasă. Mihaela Malea Stroe vede în poezie un factor disturbant pentru fericirea domestică. Pentru o femeie cămara se dovedeşte a fi un spaţiu mult mai puţin bovaric decât pentru voluptosul Emil Brumaru. Căsnicia însăşi, sinonimă cu moartea romantismului, este un teritoriu în care lirismul nu are ce căuta. Principal atentator la ordinea familială, poemul devine inamicul public numărul unu, spărgătorul de case ce trebuie arestat. Realismul vieţii cotidiene calcă în picioare sufletul unei soţii aflate sub fascinaţia universului diafan al poeziei: "Poemul mirosind a ceapă arsă./ Tăcere. Aşteptare. Nesomn./ Poemul arestat în numele sacoşei,/ Confundat, ironizat - / ŤStratosferă, femeie, lasă... bazaconiile poeziei.../ Ce avem azi la masă?ť/ Praf depus pe raftul bibliotecii conjugale./ În ciuda păianjenilor,/ poemul acela nevinovat/ Mai respiră." (p. 61)

Despre experimentul suprarealist din secţiunea a III-a (Experiment - poeme colective) nu sunt prea multe lucruri de spus, dincolo de caracterul ludic al încercării. Autoarea şi încă patru colege au elaborat câteva poeme pe teme date. Fiecare dintre cele cinci autoare a contribuit cu câte un vers, fără să le vadă pe cele ale predecesoarelor, produsele finale fiind nişte bizarerii, nelipsite însă de o stranie coerenţă interioară (lucru oarecum firesc în condiţiile în care s-a lucrat cu tema dată).

În fine, cel mai consistent grupaj al volumului, Poeme din a doua tinereţe, conţine ceea ce se presupune a fi creaţia de deplină maturitate a autoarei. Din capul locului se remarcă diversitatea formală şi tematică a poemelor, de la cele eliptice, de tip haiku, ori minimaliste, cu virtuţi de aforisme, până la dezvoltările ample de factură epică. Prozodia îmbracă şi ea forme foarte variate, de la versul tradiţional până la versul alb. În spirit postmodern, Mihaela Malea Stroe intră în dialog cu alţi poeţi, clasici sau mai puţin clasici (aluzii livreşti, citate culturale, parodiere a unor rime clasicizate), şi chiar cu propriile sale versuri din diverse perioade ale creaţiei. De la poemele cu son de romanţă la basmele a rebours, toate textele acestei secţiuni sunt meditaţii asupra vieţii. Schimbările inexorabile ale corpului uman, transformarea sentimentelor sub presiunea rutinei cotidiene, singurătatea, nesfârşitele bilanţuri ale nefericirii sunt teme recurente ale liricii Mihaelei Malea Stroe.

Inteligentă, foarte cultivată, posesoare a unui gust estetic de invidiat, Mihaela Malea Stroe oferă prin volumul Spre al nouălea cer o variantă de jurnal liric al propriei sale vieţi interioare. O carte a obsesiilor şi a meditaţiilor celor mai grave, în planul existenţei umane, dar şi în cel al ideilor literare. Spre al nouălea cer oferă un tablou al relaţiilor cotidiene în ale cărui detalii fiecare cititor poate recunoaşte ceva din propria sa existenţă. Doar fiinţele complet iresponsabile nu au parcurs, pe propriile trasee, drumul spre deziluzii care conferă substanţa liricii Mihaelei Malea Stroe. De aceea, această carte, nu foarte pretenţioasă, se citeşte cu o reală plăcere.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara