Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Jurnal din anii postmoderni de Iulia Popovici


Autor, împreună cu Mariana Vartic, al unei interesante antologii despre evoluţia genului romanesc în literatura română (Bătălia pentru roman, Ed. Athos, 1997), Aurel Sasu îşi publică în 1999 notele şi reflecţiile din timpul războiului din Golf (1991), perioadă în care el însuşi se găsea în capitala uneia dintre ţările implicate în conflict, Washington.
Se întâmpla astfel că jurnalul lui Aurel Sasu e unul în acelaşi timp al depărtării şi al apropierii - depărtare pentru că autorul nu se află niciodată în miezul evenimentelor, despre care ştie doar din articole de ziar, comunicate de presă şi reportaje televizate, dar apropiere fiindcă diaristul trăieşte din plin viaţa unei metropole dintr-o ţară în război, cu spaimele şi pasiunule sale împărţite între slujbe religioase şi demonstraţii în masă. Cu un ochi spre Orientul Mijlociu şi altul spre America, A. Sasu scrie pendulând între generalii din Tolstoi şi Fabrice del Dongo, într-o încercare disperată de regăsire a logicii unei existenţe zguduite de absurdul unui război. Iar războiul acesta este, hélas!, primul conflict militar postmodern dintr-o istorie ce se apropie de sfârşit.
Pentru un literat, a scrie despre politica internaţională, strategii diplomatice şi înfruntări armate nu este în nici un caz cea mai comună dintre opţiuni; asemenea subiecte sunt în general apanajul istoricilor şi cel mult al analiştilor politici. Şi cu toate acestea jurnalul lui Aurel Sasu nu are de suferit prin inadecvare (cu excepţia, poate, a şocului de adaptare al primelor zece pagini). Străbătută de reflecţii de lectură în fiecare din cele patruzeci şi patru de notaţii ale celor tot atâtea zile de război, cartea e mărturia unui soi de nostalgie postmodernă ce atrage fără a cuceri, nu din vreun viciu literar , ci pentru că e de fapt (ca, la urma urmei, orice jurnal) o conversaţie cu sine însuşi pe care ceilalţi sunt invitaţi s-o urmărească, dar la care nu pot participa.
Strategia disperării este o scriere atipică, cel puţin pentru peisajul editorial autohton, pe de o parte prin formula adoptată - prezenţa Lecturilor ce acoperă o întinsă arie culturală, de la Northrope Frye şi Ihab Hassan la Emil Cioran şi Noul Testament, iar pe de altă parte prin genul de reflecţii ce se nasc de-a lungul celor aproape o sută de pagini. Spectrul prea binecunoscut al războiului aduce cu sine nu numai groaza bombardamentelor de undeva de peste mări şi ţări, ci şi spaima dinaintea propriilor probleme nerezolvate, de la intoleranţa faţă de bolnavii de SIDA la problema autonomiei Québec-ului şi de la ecologie la implicarea americană peste hotare. Războiul în epoca modernă? Cea mai importantă meserie, citează A. Sasu, pentru că, se pare, doar războiul mai poate trezi conştiinţele. Iar conştiinţa criticului devenit diarist este una acut postmodernă, suferind de tentaţia viziunii globalizante şi lăsându-se în acelaşi timp pradă unei fragmentări culturale născute din incapacitatea de a (mai) cuprinde lumea dintr-o singură privire. A te lăsa cuprins în profunzimile unei asemenea conştiinţe - altfel spus, a citi acest Jurnal american - e o experienţă interesantă.



Aurel Sasu, Strategia disperării. Jurnal american, Ed. Atlas, Bucureşti, 1999, 94 pag., f. preţ