Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Jocurile erudiţiei de Tudorel Urian


Într-o lume a dezabuzării generalizate şi a mizelor tot mai mici, Cristian Bădiliţă impresionează prin naturaleţea cu care duce la capăt proiecte, considerate de mulţi utopice. La Bădiliţă drumul de la gînd la faptă este neverosimil de scurt. Fără a avea aerul că face un efort ieşit din comun, tînărul savant român stabilit la Rouen scoate carte după carte, fiind unul dintre cei mai prolifici scriitori ai momentului. În cazul lui Cristian Bădiliţă, prolificitatea nu se confundă însă, ca la alţii, cu grafomania. Scriitorul are realmente ceva de spus şi fiecare nouă apariţie editorială care îi poartă semnătura devine instantaneu o contribuţie care nu poate fi ignorată în domeniul respectiv. Polemist nemilos în arena ideilor (care suferă însă, fără ipocrizie, pentru fiecare cap pe care trebuie să-l taie), blînd şi înţelept ca un avva din pustiu în viaţa de zi cu zi, erudit şi artist, om care se simte la fel de bine între slovele mustind de înţelepciune ale anticilor sau în faţa monitorului computerului, în singurătatea bibliotecii ori în compania prietenilor (are un adevărat cult al prieteniei), pe o terasă, la o bere, hulit de unii şi adorat de alţii, Cristian Bădiliţă nu poate lăsa pe nimeni indiferent.

În ultimii ani, Cristian Bădiliţă a scris mai multe cărţi de patrologie (Călugărul şi moartea, Manual de anticristologie), filozofie (Platonopolis sau Împăcarea cu filozofia), eseistică (Sacru şi melancolie, Văzutele şi nevăzutele), jurnal (Tentaţia mizantropiei. Stromate), poezie (Regele cu o harpă în mîini), interviu (Captivi în lumea liberă. Convorbiri cu Theodor Cazaban, Pe viu despre Părinţii Bisericii). A îngrijit mai multe ediţii şi antologii din scrierile clasicilor greci sau ale Părinţilor Bisericii (Miturile lui Platon, Jean Cassien entre L'Orient et L'Occident), a publicat traduceri comentate (Evanghelii apocrife, Patericul etc.) şi, mai presus de toate, este coordonatorul colectivului care se ocupă de traducerea Septuagintei în limba română, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte din istoria culturii noastre. Modul în care alternează apariţiile editoriale din domenii care, la prima vedere, nu au nimic în comun, sugerează faptul că scriitorul ţine deschise mai multe şantiere în acelaşi timp. Nici unul însă nu este lăsat în paragină şi, în timp, edificiul operei sale capătă dimensiuni şi forme impresionante.

Poezia ocupă un loc special în scrisul lui Cristian Bădiliţă. Caracterizată printr-un accentuat spirit ludic, ea este, la prima vedere, un fel de violon d'Ingres, în raport cu miza foarte mare a operei sale ştiinţifice şi eseistice. Ar fi însă o greşeală să fie privită aşa. În realitate, poezia defineşte scrisul lui Cristian Bădiliţă la fel de bine ca scrierile sale savante. Atîta doar că unghiul de abordare este altul.

Volumul Duminica lui Arcimboldo cuprinde, pe lîngă poemele lui Cristian Bădiliţă, şi şase ilustraţii aparţinînd lui Şerban Foarţă. Alăturarea acestor nume (Giuseppe Arcimboldo, Şerban Foarţă) atrage automat o etichetă, manierism, şi sugerează o primă grilă de lectură a volumului. În timp, termenul "manierism" a dobîndit unele conotaţii peiorative (mai cu seamă la noi, în timpul regimului comunist, tot ce ieşea din cadrele strîmte ale realismului socialist era repede etichetat drept produs manierist), dar poeţi precum Leonid Dimov sau Şerban Foarţă demonstrează vitalitatea acestui tip de poezie "pour les connaisseurs". Poezia lui Cristian Bădiliţă relevă cel mai bine natura contradictorie (clasic/modern; savant/ludic; mistic/raţional; livresc/existenţial) a autorului ei. Poemele din Duminica lui Arcimboldo oferă cititorului un sentiment straniu. O combinaţie de originalitate şi déjŕ vu, de sentimente şi jocuri stilistice marca Bădiliţă rostite în ritmurile unei muzici care sună foarte cunoscut în urechile celor familiarizaţi cu poezia română. Aşa cum Arcimboldo construieşte din fructe portretele recognoscibile ale unor personaje ale vremii sale, Cristian Bădiliţă scrie, din cuvinte şi forme poetice intrate de multă vreme în manuale, o poezie a timpului nostru. Parodie şi pastişă, etern clin d'oeil spre cititor, Duminica lui Arcimboldo este o incursiune complice în istoria poeziei româneşti, de la primele creaţii populare, trecînd prin simbolism şi poezia avangardei, pînă la poezia anilor '60 şi manierismul specific liricii lui Şerban Foarţă. În lirica lui Cristian Bădiliţă nimic nu este ceea ce pare a fi. Întotdeauna, dincolo de aparenta simplitate a versurilor se ascunde altceva, o mică şaradă, un joc al inteligenţei, o punte de comunicare către poezia unei alte epoci. Unele versuri par a fi extrase din romanţele lui Minulescu, fără a fi însă din Minulescu ("De-un an de cînd mă arzi pe jar/ cu ochii tăi de ametist,/ sunt cel mai punctual acar/ şi cel mai tragic navetist" - p. 28). În altele recunoaştem parcă vocea lipsită de vlagă a lui Bacovia ("Duminică din cap pînă-n picioare,/ Cu fete triste sus, pe eşafod,/ Citindu-şi moartea ce va fi-n ziare,/ Jelite doar de vreun amant schilod"- p. 33). Într-un mic filigran poetic parcă s-ar întrezări ceva din chipul lui Topîrceanu ("Mă-ntorc în fiecare an în Nordul bun/ Cu fete sănătoase şi biserici/ În care fierb, ca-ntr-un imens ceaun,/ Babe cuminţi şi preoţi cadaverici" - p. 49) sau din retorica virilă a baladistului din Cercul de la Sibiu, Radu Stanca ("Răcoros, oraşul mă cuprinde-n braţe/ Ca o absolventă de liceu stil vechi,/ Brusc îmi creşte barba, mi-am lăsat mustaţă/ Şi cercei îmi spînzur, vérgini, din urechi.// Mă apasă doruri felurite foarte/ De pe banca şcolii, cînd eram boem,/ Cînd mîncam pe pîine dragoste şi moarte/ Şi fiece clipă devenea poem." - p. 34). Şi exmplele ar putea continua, de la Eminescu, pînă la Şerban Foarţă.

Cristian Bădiliţă nu este, aşa cum s-ar putea crede un simplu parodist care scrie ŕ la maničre de... Chiar dacă foloseşte ingredientele altora, poezia sa este pe deplin originală dezvoltarea ei ulterioară desprinzîndu-se decisiv de modelul iniţial. În mod paradoxal, poemele lui Cristian Bădiliţă se umplu de seva creaţiilor poetice la care fac trimitere în mod implicit sau explicit. Lecturînd un poem precum Dansul materiei, cititorul nu-şi poate scoate nici o clipă din minte prototipul bacovian. La sfîrşitul lecturii mintea şi inima sa vor fi pline de realitatea ambelor poeme şi de firele nevăzute prin care ele comunică:"ŤDe-atîtea nopţi aud plouîndť/ cresc nuferi din cuvînt, din gînd/ şi ochiul mi se prăbuşeşte/ în inima cu solzi de peşte/ sunt singur cuc/ şi-aştept năuc/ spre ce pustiuri s-o apuc?/ De-atîtea nopţi îmi cresc pe umeri/ Aripi că nu poţi să le numeri/ Şi-mi cresc din pleoapele cu sare/ Sute de poduri plutitoare/. Lovi-m-aş drept de norii goi/ Rămaşi cu semne de război/ Şi-ntoarce-m-aş din nou în gînd/ s-aud materia plîngînd/ să văd materia dansînd." (p. 64)

Versurile lui Cristian Bădiliţă sunt o combinaţie de erudiţie şi spontaneitate, de rafinament savant şi ludic poznaş. De aceea ele pot fi citite cu inocenţă chiar şi de un public mai puţin instruit, incapabil să identifice şaradele livreşti ale poetului. Impecabilă la nivelul prozodiei, poezia lui Cristian Bădiliţă se citeşte cu plăcere de oricine, chiar dacă unii vor înţelege din ea ceva, iar alţii cu totul altceva. Pe de altă parte, este limpede că aceste texte conţin, pe lîngă debordantul joc textual care le conferă specificitate, şi o doză deloc neglijabilă de trăire. Chiar dacă este greu de spus unde se termină jocul textual şi unde începe trăirea.

O carte de poeme scrisă de Cristian Bădiliţă, ilustrată de Şerban Foarţă şi prefaţată de Virgil Nemoianu este din capul locului un eveniment editorial. Iar Editura Brumar (care de o bucată de vreme îi răsfaţă pe cititorii de poezie cu apariţii bibliofile de un desăvîrşit bun-gust) a fost şi de această dată la înălţime. Cartea arată splendid şi apariţia ei (ca şi a celorlalte din această colecţie) demonstrează, o dată în plus, că sînt mincinoşi profeţii care se întrec în a anunţa moartea poeziei.

Duminica lui Arcimboldo este o carte eveniment, scrisă de un poet ale cărui calităţi au fost excelent sintetizate de Virgil Nemoianu: "Bădiliţă ştie să accepte atît Apusul cît şi Răsăritul, atît noul cît şi vechiul, atît rădăcinile proprii, cît şi îndepărtarea de ele. Este acesta un mod dintre cele mai agreabile de a intra în lumea poeziei şi de a ne ghida şi pe noi într-acolo".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara