Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Jocuri periculoase de Tudorel Urian

Ce-ar fi dacă, în loc de a lansa pe piaţă noutăţi dubioase, ne-am consacra rescrierii capodoperelor? Dacă am actualiza, în felul nostru, arta medievală a copierii comentate, a scrisului în palimpsest. Ce ar fi dacă cititorul ar şti din capul locului la ce să se aştepte atunci cînd deschide romanul?" - se întreabă, aparent retoric, Mihai Zamfir, pe ultima copertă a romanului său Fetiţa. Roman care, în spiritul noii poietici enunţate de autor, este o rescriere a capodoperei lui Vladimir Nabokov, Lolita. Trecerea de la gînd la faptă demonstrează că nu este vorba de întrebări retorice. Schiţarea unor răspunsuri devine imperios necesară. Cred că rescrierea „în condiţii româneşti" a capodoperelor literaturii universale este un joc provocator, dar riscant. În primul rînd, „orizontul de aşteptare" ( Jauss) se mută foarte sus, comparaţia cu originalele ( axiologic vorbind) devine obligatorie şi nu ştiu cîţi dintre prozatorii români actuali i-ar putea face faţă. Este adevărat, anunţarea apriorică a modelului oferă o anumită predictibilitate lecturii, cititorul are şansa să achiziţioneze cartea într-o oarecare cunoştinţă de cauză ( cel puţin la nivelul tematicii), dar întrebarea care se pune este cît de aproape/departe de original trebuie să se situeze noul roman pentru ca el să nu se transforme într-o simplă parodie, pastişare, parafrazare a originalului? Pentru că în această situaţie, avînd originalul, mi-e greu să mi-i imaginez pe cei tentaţi să încerce şi rezistenţa estetică a copiei. În ultimă instanţă, pentru rescrierea capodoperelor literaturii universale un autor român trebuie să deţină aprofundate cunoştinţe de stilistică şi naratologie ( este cazul lui Mihai Zamfir). Altminteri riscul căderii în penibil devine unul greu de trecut cu vederea. În accepţiunea lui Mihai Zamfir ( dedusă din lectura propriului său roman), capodopera devine un soi de subspecie a romanului care ar trebui dezvoltată de romancierii autohtoni. În felul acesta nu vom mai avea romane de dragoste, istorice, sociale etc., ci romane româneşti care se vor încadra la categoria „Lolita", altele la Război şi pace sau la Don Quijote ş.a.m.d.

Între Fetiţa lui Mihai Zamfir şi Lolita lui Vladimir Nabokov singurul element comun este „relaţia interzisă" dintre naratorul matur şi o iubită mult mai tînără ( faţă de cei 12 ani şi jumătate ai Lolitei, cei 23 de ani ai Ralucăi reprezintă o vîrstă… decentă). S-ar mai putea, eventual, vorbi şi de o anumită cheie de lectură revelată în ultimele pagini ale romanului lui Nabokov. În egală măsură romanul lui Mihai Zamfir ar putea fi o rescriere a Luceafărului sau, cu semn schimbat, a Enigmei Otiliei ( dispariţia Ralucăi cu un tînăr în detrimentul personajului mai matur) ori a mult mai recentului roman al Norei Iuga, Sexagenara şi tînărul ( amestecul de iubire, nevoie de comunicare, teamă de singurătate la persoana matură şi prezenţa mai degrabă decorativă, pretext de meditaţii, fără cine ştie ce implicare intelectuală, necum erotică a tînărului/tinerei).

Fetiţa este şi nu este un roman de iubire. Un bărbat de 55 de ani şi o studentă de 23 fac nesfîrştie plimbări într-un perimetru cuprins între Piaţa Universităţii, zona Lipscani, Piaţa Unirii şi strada Mîntuleasa ( prin Călăraşi). Discuţiile dintre ei sînt de un convenţionalism strident ( fata i se adresează în permanenţă cu dumneavoastră), iar tensiunea erotică lipseşte cu desăvîrşire. Chiar şi atunci cînd tînăra îl vizitează acasă, Pavel pare mai preocupat de calitatea bucatelor pe care le pune pe masă decît de şansele unui eventual festin erotic. Dialogul care urmează ucide orice urmă de pasiune: „- ţi-au plăcut crenvurştii? - Îhî, minunaţi…". Cînd, după cîteva pahare de şampanie, bărbatul îşi ia inima în dinţi şi încearcă să sărute fata, este pus la punct fără prea multe menajamente: „- Să nu mai faceţi asta niciodată, vă rog Niciodată Ştiu că e greu de înţeles, dar vă rog eu să încercaţi… ( …) - Nu prea înţeleg, mărturisesc… - …cred că deja aţi înţeles: nu vreau să fim iubiţi, ce se cheamă iubiţi, chiar dacă vă iubesc." Gazda însăşi are o iritare mofluză care taie orice predispoziţie romantică: „Aici am stat cu părinţii mei, împărţind apartamentul, fireşte Apoi l-am împărţit, cum spui tu, cu propria mea nevastă ( …) - …De ce nu v-aţi mai căsătorit? - Pentru că aşa s-a întîmplat. Mai ai şi alte întrebări?". Aceasta este partea vizibilă a aisbergului. Realitatea cotidiană, diurnă, a relaţiei bizare dintre Pavel şi Raluca. Două corpuri care se apropie unul de altul periculos de mult, pentru ca apoi să se respingă violent, ca şi cum s-ar atinge în puncte cu polaritate comună.

Mult mai interesantă este solitudinea lui Pavel. Iubirea lui pentru Raluca este exclusiv rodul singurătăţii, al aşteptării şi al rememorării unor replici şi gesturi. Automotivîndu-se în permanenţă pentru telefoanele şi întîlnirile de a doua zi Pavel ajunge dependent de prezenţa Ralucăi. Iar dispariţia definitivă a acesteia după o singură noapte de amor îi bulversează total rosturile existenţei. În a doua sa parte, Fetiţa devine un superb roman al aşteptării şi al risipirii iluziilor. Mihai Zamfir se simte pe acest domeniu ca peştele în apă, iar paginile sale dobîndesc tensiune şi frumuseţe: „Urmează orele albe ale dimineţii, toamna-vară de afară continuă în aceeaşi splendoare, lumina străzii, ceva mai răcoroasă ca ieri, te cheamă discret. Spaima de a nu te depărta de telefon însă rămîne; Pavel rezistă tentanţiei. Nu pleacă nici să-şi cumpere pîine, are în frigider roşii, salată, piersici, toate merg fără pîine. Cine spune că orele trec greu în aşteptare? Dacă aştepţi un telefon care nu mai vine, orele zboară".

Mulţi dintre cei care vor începe să citească Fetiţa cu gîndul la Lolita vor fi probabil dezamăgiţi după primele zeci de pagini. Dacă vor avea însă putere să ducă lectura pînă la capăt vor avea şansa să descopere un splendid roman al singurătăţii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara