Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Jocuri şi concursuri de Nicolae Manolescu


După jocurile de noroc numite bingo, care acaparaseră la un moment dat televiziunile, e rîndul acum să fie în vogă al unor concursuri de cunoştinţe care aduc şi ele, sume importante de bani cîştigătorilor. Faţă de loteria pură a celor dintîi, cele din urmă reprezintă o modalitate profitabilă şi intelectual, nu doar material. Mai exact, lucrurile ar trebui să stea aşa dacă organizatorii le-ar gîndi cum se cade. În realitate, concursurile recente fac un compromis destul de ciudat între încercarea norocului şi verificarea cunoştinţelor. Clienţii lor sînt tot doritorii de cîştig material dinainte, obligaţi să mai şi ştie cîte ceva, cam la fel cu fetele care, candidînd la titlul de Miss, sînt apreciate nu doar pentru lungimea picioarelor, dar şi pentru perspicacitatea minţii ori cunoştinţele de engleză. Rezultatul e penibil: întrebări prea uşoare, de tipul mură-n gură ilustrat aşa de bine de Caragiale în schiţa Un pedagog de şcoală nouă şi răspunsuri la plesneală, aşa încît milioanele se obţin mai degrabă prin şansă decît prin cunoştinţe.
Unul dintre defectele principale ale acestor concursuri ţine de faptul că ele nu apelează la cultura generală. Intenţia organizatorilor e sabotată de confuzia în care ei înşişi se găsesc cu privire la conceptul ca atare. Multe întrebări se referă la termeni de specialitate - aşa-numiţi tehnici - a căror cunoaştere ori ignorare nu dovedeşte nimic. Dacă nu eşti marinar, de ce trebuie să ştie ce este santina? Alte întrebări se referă la domenii pseudoculturale şi împing spre deriziune necesitatea de a fi informat a concurenţilor. La ce foloseşte să ştii cînd s-a născut conducătorul unei formaţii efemere de muzică hip-hop? E imposibil, în aceste condiţii, să legi mărimea sumei obţinute de cultura generală a concurentului. Unii abandonează din start, lovindu-se de întrebări idioate, alţii merg pînă foarte departe, slalomînd printre ofertele de răspuns de pe calculator. Şi caracterul de grilă al chestionarului ridică o problemă: cînd ţi se cere să identifici un campion dintr-un sport oarecare pe o listă de patru nume în care doar unul aparţine unui bărbat, nu mai e cazul să spun de ce jocul mizează pe noroc, şi nu pe cunoştinţe. În sfîrşit, există o vădită inegalitate în chestionare: una e să fii întrebat dacă pampa e o cîmpie din Asia, Europa, Africa sau America de Sud şi alta cine a scris Marele Gatsby.
Întrebările care îi trimit cel mai adesea acasă pe concurenţi sînt cele din literatură, muzică clasică şi pictură. Cunoştinţele artistice se dovedesc a fi cele mai precare. E ciudat ca un tînăr profesor de filosofie să nu ştie ce a fost Gustav Mahler, sportiv, pictor, medic sau muzician. Sau ca un medic să nu ştie pentru ce a luat Eugenio Montale premiul Nobel. În materie de filme (dar şi aici se comite eroarea de a pune pe acelaşi plan filme adevărate cu seriale sau producţii comerciale), istorie şi sport, concurenţii stau mai bine. Nu şi cînd întrebările au în vedere vocabularul uzual sau literar. Carenţe cu originea în şcoală ies repede la suprafaţă. Un ins de nici treizeci de ani, care declară rituos că nu citeşte cărţi, crede că popreală însemană inaniţie, infecţie sau nu mai ştiu ce, deşi avea afişat pe calculator şi sinonimul interdicţie.
Şi, tot, şcoala trebuie invocată, cînd constaţi că oamenii care au o anumită vîrstă, să spunem cei trecuţi de 50-60 de ani, au o cultură generală vădit superioară celei a concurenţilor tineri. Un lucru e limpede: cultura generală, umanioarele şi arta reprezintă punctele vulnerabile ale generaţiilor noi. Dascălii cu pricina au toate motivele să roşească.

P.S.: În editorialul de săptămîna trecută, o îngrozitoare eroare de tipar: vicleană ameninţare în loc de vicleană amenitate. Mă consolează faptul că sintagma greşită, referitoare la Perpessicius, n-are nici un sens. Fac totuşi cuvenita îndreptare. (N.M.)