Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Iunie de Gabriela Ursachi



Dacă i s-ar fi adeverit ceea ce semăna a splendidă premoniţie: ,Judecînd după dragostea mea pentru cai, pentru mare (...) / se pare că aş fi sortit longevităţii", A. E. Baconsky ar fi împlinit, la 16 iunie, 80 de ani. Piere însă într-un teribil Martie fals, urmînd un cu totul alt tipar karmic, la fel de bine conturat în nevoia limpezirilor de sine: ,Semnele stelelor spun că aşa mi-a fost dat / n-am să mai plec din această cetate. / Cîndva veţi da numele meu unui plop - şi o părere de rău / după trista risipă a anilor mei vă va prinde". A. E. Baconsky se naşte dincolo de Prut, în judeţul Hotin, dar se împlineşte ca om şi ca poet în Clujul studenţiei şi al primelor camaraderii literare, mai ales după ce, la nici 29 de ani, devine redactor-şef al revistei Steaua. De atunci dăinuie în scrierile sale obsesia turnului gotic şi, la fel ca I. D. Sîrbu, va purta nostalgic permanenţa unui ţinut sufletesc septentrional. Începuturile îi stau sub semnul jurnalisticii. ,Vreme de şapte ani - scrie Al. Piru în Poezia românească contemporană - poetul a compus reportaje, mici povestiri, ode". După o îngroşare de voce în unele versificări ocazionale, pentru tînărul aspirant la graţia cuvîntului adevărata carieră lirică începe abia în 1957, cu pastelurile din Dincolo de iarnă, dar încă mai răspicat cu volumul Fluxul memoriei. Titlul acesta este reluat, emblematic, şi pe coperta din 1967, închizînd rotund deceniul confirmării. Sentimental lucid din speţa lui Şt. Aug. Doinaş, are în comun cu colegul de generaţie talentul de traducător şi, implicit, statutul de ,ucenic la clasici", dar şi ,zăbala" pusă expansivităţii scăpate de sub controlul civilităţii culturale, temeinic inculcată prin cizelări succesive. Renunţă treptat la stilul exuberant din Cîntece de zi şi de noapte (1954), din care răzbat uneori prospeţimi melodioase de tip Esenin: ,Ai! Cum trece vremea prin pădure,/ În poiana naltă ce tăceri! Dorm pîraie. Cine să murmure / Cîntecele unei primăveri?" pentru ca, în Fiul risipitor (1964) să apară primele elegii, strania colografie nocturnă din Vis de zugrav: ,încerc pe sticla umilă, noaptea, să prind/ infinitele forme şi linii", nelinişti izvorîte din motivul lui ,Ubi sunt". Cuvintele pierite ,sus în azur, în tăcutul azur", iau cu ele o vîrstă biologică, dar şi una poetică. Pînă la Cadavre în vid (1969), publică Echinoxul nebunilor şi alte povestiri, o proză fojgăind de veşnicii arhonţi, hierofanţi şi gnomi, mai mult sau mai puţin transfiguraţi. Există printre desenele lui Hyeronimus Bosch unele care ilustrează perfect aceste ,deliruri" sub control artistic. Omul - arbore în peisaj aminteşte de statuile - femei din Artiştii din insulă, cărora le dăduseră crengi subţiri, pline de frunze. ,Din coapse, din umeri, din şolduri, din sîni, de pretutindenea creşteau mlădiţe verzi". Imaginea nu îi este străină nici lui Şt. Bănulescu care, undeva în Cîntece de cîmpie, vede pe ciotul unei sălcii uscate cum cresc lăstare ,cu fagure-n subţioare". Corabia demonului de la Biblioteca Academiei de Arte Plastice din Viena aduce cu luntrea paznicului din Farul, pentru a nu mai vorbi de Bufniţă în arbore putrezit cu un subtitlu atît de baconskyan Pădurea care aude şi cîmpul care vede pentru povestirea Bufniţa. Bătrînul evreu ,cu ochii rătăciţi în afara timpului şi cu înfăţişarea de muezin al cărţilor inaccesibile", la care se adaugă starea de catalepsie a vizitatorului, parcă ar ascunde ceva din Secretul doctorului Honigberger. Adie şi alte nuanţe familiare din expresii de monopol matein: vînătorile din bălţi (Farul) se desfăşoară ,sub pavăza nedesluşită a unei taine" sau din figurile unor schimnici de pustă, recognoscibile la V. Voiculescu în chipurile pădureţe ale anahoreţilor de prin stînci. Corabia lui Sebastian (volum publicat postum) este, în egală măsură, un fals jurnal din timpul şederii în Berlinul Occidental şi o Nef des fous cu deschidere atît spre poemul satiric al lui Sebastian Brant, cît şi spre Corabia nebunilor a aceluiaşi Bosch, contemporan umanistului alsacian. Apare ca semnificativ amănuntul că, de la un anume moment, vorbind despre scrierile sale, Baconsky înlocuieşte ,a gîndi" sau ,a imagina" cu ,a halucina". Este evident că ,halucinează" prin efecte picturale create pe calea sugestiei lirice şi, cum just observă D. Micu, ,nu doar incidental". Posibil vizionar, autorul Cadavrelor în vid exclamă un sfîşietor Vae victis, este impresionat de ,piramida de cranii ce creşte mereu" într-o Eternitate amară şi se include, printr-un surprinzător plural al persoanei întîi, între Cadavrele neîngropate la timp. În 9 pentru eternitate, Mircea Iorgulescu atrage atenţia asupra inexplicabilei şi zguduitoarei senzaţii că unele versuri par a fi fost scrise mai degrabă după, decît înaintea cataclismului care l-a ucis la 4 martie 1977.

Cu înfiorarea ce decurge din subiectul abordat, citesc o ştire de ziar din care aflu că cifra patru se rosteşte în chineză identic cu ,moarte" sau ,învins". Este motivul pentru care oamenii de acolo refuză, de exemplu, pînă şi taxiurile care au pe plăcuţa de înmatriculare acest număr. Pentru cel care credea în ,semne", în orice fel de semne oricît de bizare sau neverosimile, un tardiv, inutil şi imaginar Cine are urechi de auzit...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara