20 % reducere pentru călătoria cu trenul - dus-întors - precum şi biletul de intrare la Expoziţia "Neoliticul în România". Asta oferă clienţilor săi căile ferate elveţiene, SBB-CFF, pentru vizitarea expoziţiei organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu Muzeul de Arheologie din Olten, cu Fundaţia "Hellas et Roma". Oferta o primeşti peste tot în gările din Elveţia, chiar şi în aceste ultime săptămâni, inclusiv în primele zile ale lunii octombrie. Expoziţia este deschisă de aproape patru luni. Pe coperta pliantului, editat în condiţii grafice de bună publicitate, este plasat celebrul "Gânditor de la Hamangia", considerat a fi în plan mondial un vestigiu major al preistoriei. Tot aici primeşti date asupra expoziţiei propriu-zise, asupra preţului călătoriei, dar şi asupra etapelor următoare, asupra itinerariului expoziţional. Suntem anunţaţi că - în continuare, în această toamnă - expoziţia va putea fi vizionată în capitala Europei, la Bruxelles, în complexul Muzeelor Regale de Istorie şi Artă, că ulterior, în urma unui mare periplu, expoziţia va ajunge la Bucureşti, în anul 2010. Evenimentul este plasat - conform menţiunilor pliantului - sub patronajul Preşedintelui Confederaţiei Elveţiene şi a Primului Ministru al României. Cum era de aşteptat, obiectele de mare preţ expuse aici, la Olten, sunt celebrele vase de Cucuteni, de asemenea figuri şi vase antropomorfe de lut, obiecte decorative de aur ce aparţin culturilor neolitice de la Sud de Carpaţi şi până în Dobrogea. Cum notează revista trimestrială din această vară, "Muzee de Artă şi Istorie" din Geneva, sunt culturi care "egalează la timpul lor, în plan cultural, social şi economic, culturile din Egipt şi din Mesopotamia oferind admiraţiei noastre capodopere cutremurătoare - acel gânditor aşezat pe un taburet, mileniul V - şi uimitoare în ce priveşte viitorul nostru".

De această dată la Geneva, sălile Muzeului de Artă şi Istorie au găzduit până în ultimele zile ale lunii august, o expoziţie semnificativ intitulată "Le profan et le divin", o călătorie spirituală în spaţiul euro-asiatic al unei antichităţi pasionante, revelatoare pe direcţia acestui binom ce aparţine civilizaţiei noastre. Este rodul unei strânse colaborări stabilite nu de azi, nu de ieri, între acest muzeu genevez şi celebra colecţie Barbier-Mueller. Un număr de peste 250 de obiecte de artă - multe dintre acestea au fost expuse pentru prima oară - trasează un veritabil parcurs iniţiatic; sunt obiecte de piatră şi ceramică, metale preţioase, vase, arme, obiecte de podoabă, obiecte de cult, amulete, talismane, unele provenind din Orientul îndepărtat, din Vietnam, sau chiar de pe actualul teritoriu al României, din tezaurul de la Sânicolaul Mare. Există, pe de altă parte, o consistentă reprezentare în ce priveşte problematica idolilor, aspect emblematic pentru civilizaţiile din antichitate, din Orietul Apropiat, dar şi din Europa Occidentală. O altă secţiune a expoziţiei prezintă portrete ce aparţin antichităţii clasice, epocii romane spre exemplu, reprezentări idealizate ale lui Augustus şi Traian, dar şi înfăţişări veriste ale unui realism puternic, ce aparţin perioadelor imediat următoare.
Pentru a mă menţine în teritoriul expoziţiilor ce luminează zone de spiritualitate europeană, voi menţiona fascinantul excurs de care ai parte parcurgând sălile Muzeului de Antichităţi - Colecţia Ludwig, din Basel. "Homer. Mitul Troiei în poezie şi în artă"; expoziţia a fost deschisă până în mijlocul lunii august şi oferă o călătorie în timp, de asemenea într-un spaţiu spiritual a cărui fecunditate o observăm până în zilele noastre. în adevăr, în prima sală ai fost întâmpinat de nu mai puţin de şapte busturi ale genialului aed, cel mai vechi aparţinând antichităţii greaceşti a "secolului de aur", iar cel mai recent romantismului Vest-european de secol XIX. Sunt exponate preluate din marile muzee europene, obiecte ce aparţin perioadei arhaice, geometrice, a artei vechii Elade, apoi perioadei clasice, helenismului târziu - celebra ceramică în tonuri de roşu stins ornată în negru, vase de ceramică neagră decorată cu desene în culori de ocru, papirusuri ale perioadei helenistice egiptene, tablouri ale Barocului european, ale Romantismului târziu, imagini însoţite de citate din cele două epopei, de asemenea din Eneida lui Virgiliu, scene de film de secol XX; întregul ansamblu a fost conceput pentru a ilustra acest tezaur de valori spirituale ce stau la temelia civilizaţiei
Carol zis "temerarul" este un celebru duce al Burgundiei, teritoriu vast situat în centrul Europei, în mijlocul de secol XV. A fost unul dintre cei mai bogaţi prinţi ai Europei; a râvnit tronul regal, a legat alianţe, a condus campanii militare inclusiv în relaţia cu unele cantoane ale Confederaţiei Elveţiene. S-a bucurat de o întâmpinare fastuoasă la Catedrala din Lausanne. Municipalitatea, forurile eclesiastice romano-catolice ale timpului, au comandat cu acest prilej un bogat set de tapiserii, poate cele mai mari realizate vreodată, astăzi socotite a fi de o valoare inestimabilă în ce priveşte frumuseţea decoraţiei, coloritul, compoziţia ansamblului. Sunt păstrate la Berna, în Muzeul de Istorie al oraşului. Nu de azi, nu de ieri. Cu prilejul unei campanii militare berneze, celebrele odoare au fost ridicate din Catedrala din Lausanne şi nu au mai revenit niciodată. După cunoscutul principiu "ce e luat... e bun luat", practicat în multe cotloane ale lumii, în toate timpurile. Alături de alte exponate de epocă, celebrele tapiserii au fost prezentate până spre sfârşitul lunii august în cadrul Expoziţiei "Charles le Téméraire", expoziţie dedicată la Berna acestei importante personalităţi a Renaşterii europene şi deschisă aici, în castelul de peste râul Aare. Majestăţile lor Regele Albert al II-lea şi Regina Paola a Belgiei, Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alteţea Imperială şi Regală Arhiducele Karl al Austriei, Suveran al ordinului "Lânii de Aur", au oferit acestui eveniment înaltul lor patronaj.

Nu numai ecouri ale Renaşterii, ale Evului de Mijloc, ci şi arhitectură modernă de funcţională integrare în peisajul vălurit de dealuri al locului, poţi întâlni la Berna. Este un relativ modest dar foarte bine organizat centru administrativ al Confederaţiei. Mă refer la celebrul Centru Paul Klee situat la marginea localităţii, în partea de Est a oraşului, trei onduleuri de oţel şi sticlă ce se ridică şi revin la nivelul solului, în plin câmp de grâu, în vecinătatea Alpilor. Muzeul a fost inaugurat cu totul recent, în anul 2005, şi este dedicat acestui artist, gânditor şi vizionar care a marcat în felul său deceniile de mijloc ale artelor plastice ale secolului trecut, a marcat estetica, gândirea timpului pe relaţia cu muzica, pe relaţia acesteia cu natura. Proiectul arhitectural aparţine lui Renzo Piano, pe cât de covârşitoare pe atât de controversată personalitate în probleme ale urbanismului, ale arhitecturii timpului nostru, autorul nu mai puţin celebrului Centru Pompidou din inima Parisului. Spaţii expoziţionale generoase, luminoase, un restaurant util, un centru educativ pentru copii, în domeniul artelor plastice, o sală de concert în care săptămânile trecute, la început de septembrie, a concertat celebrul Trio Beaux Arts, muzicieni pe care i-am putut audia şi la Bucureşti, în programele ultimei ediţii a Festivalului enescian; totul reprezintă un ansamblu coerent, funcţional. Sunt expuse lucrări ce adună aproape jumătate din întreaga operă a lui Klee, o donaţie de 700 de creaţii ce provin în marea lor majoritate din partea familiei artistului. Sunt picturi şi desene ce trădează legătura puternică pe care Klee a avut-o cu natura. Este luminată înţelegerea sistemelor, a mecanismelor de naştere, dezvoltare, de autoregenerare a entităţilor ce aparţin lumii înconjurătoare. Ne este revelată pătrunderea aprofundată a resorturilor ce condiţionează evenimentele muzicii, iar aceasta drept parte inseparabilă a fenomenologiei sunetului, a naturii înseşi. Pentru Klee muzica este acceptată drept un veritabil mentor, un călăuzitor în relaţia artistului cu lumea. Este un aspect magistral intuit şi explicat de celebrul compozitor şi dirijor francez care este Pierre Boulez. Ťîntr-o zi - nota Klee - va trebui să pot să improvizez liber pe claviatura culorilorť.
La Zürich, în clădirea modernă de la Kunsthaus, o expoziţie permanentă este dedicată unui geniu al locului, lui Alberto Giacometti, artist ale cărui sculpturi filiforme, noduroase, marchează perioada postcubistă, suprarealistă, a artelor plastice ale deceniilor de mijloc ale secolului trecut. Sunt expuse inclusiv lucrări din perioada influenţelor africane, sunt marcate drumuri ce duc spre teritorii ale unei spiritualităţi ancestrale care a inspirat o întreagă generaţie de artişti ai timpului.

O promenadă pe faleza Lacului Lehman, la Vevey, poate să ne procure nouă, celor sosiţi din ţară, surprize dintre cele mai puţin aşteptate. Cunoşteam valoarea de unicat, originalitatea cu totul specială a Concursului de pian ce poartă numele marei pianiste Clara Haskil, originară din România; tânăra pianistă Mihaela Ursuleasa a fost, relativ recent, una dintre laureatele acestei speciale competiţii. Dar nu ştiam că în vecinătatea casei în care a locuit marea pianistă, strada ce-i trece prin faţă i-a preluat numele.

Nu ştiam că pe aceeaşi esplanadă, la malul lacului, în vecinătatea statuii ce îl înfăţişează pe Charlie Chaplin, marea personalitate a locului, voi întâlni bustul lui Mihail Eminescu, o operă plastică de valoare artistică modestă, plasată aici prin grija unui inimos grup de români.

Lausanne... este locul în care s-a retras Maurice Bejart pentru a fi creat în urmă cu mai bine de două decenii o celebră instituţie a artei dansului contemporan, Compania ŤBaletul Bejartť. Aici, cu mai puţin de un an în urmă, marele artist s-a stins din viaţă la venerabila vârstă de 80 de ani.

Lausanne... reprezintă, de asemenea, sediul central al Orchestrei de Cameră condusă în continuare de pianistul şi dirijorul Christian Zacharias. în anii din urmă ambele ansambluri - atât Orchestra de Cameră cât şi ŤBaletul Bejartť - au vizitat Bucureştiul cu prilejul manifestărilor Festivalului dedicat lui George Enescu. Relativ recent, la sfârşit de aprilie, managementul Orchestrei de Cameră a avut inspiraţia de a relua programul concertului de inaugurare, din octombrie 1949. Succesul a fost enorm. Au fost prezentate pagini din literatura secolului XX, inclusiv muzica elveţianului Frank Martin, creaţii semnate de Hindemith, de Manuel De Falla, de asemenea lucrări de Vivaldi şi Wolfgang Amadeus Mozart. Aici, la început de iulie, în catedrala ce străjuieşte întreaga localitate de pe culmea înaltă a dealului, pe versantul dinspre Nord ce coboară spre lacul Genevei, am putut audia concertul estival al ansamblului, concert oferit marelui public în cadrul programelor Festivalului oraşului Lausanne. Sonoritatea în parte haotică - acustica incintei dispune de un ecou pronunţat - nu a putut diminua fervoarea latină a cântului muzicienilor conduşi de Heinz Holliger, celebru oboist, compozitor şi, mai recent, dirijor. A condus un concert de muzică romantică de secol XIX, lucrări de Robert Schumann şi, de asemenea, celebrul dublu Concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de Johannes Brahms, realizat cu participarea solistică de aleasă strălucire a violonistei Isabelle Faust, a violoncelistului Patrick Demenga.
Şi pentru că febra muzeelor, a expoziţiilor, nu dă pace călătorului, pentru că ştii că într-un timp scurt trebuie să vezi cât mai mult, m-am grabit - aici, la Lausanne - să intru în palatul în care este găzduită ŤFondation de l'Hermitageť, o veche rezidenţă familială devenită recent centru expoziţional. Aniversând 75 de ani de la înfiinţare, una dintre importantele instituţii bancare elveţiene, banca ŤBDGť a oferit publicului larg o expoziţie de o excepţională valoare, intitulată ŤPictura italiană din Renaştere şi până în secolul la XVIII-leať, valori ale Academiei Carrara din Bergamo. Picturi de Rafael şi de Tizian, apoi lucrări aparţinând Goticului târziu, Renaşterii toscane, Renaşterii lombarde, Ťmodernismuluiť veneţian al începutului de secol XVI, Barocului italian al secolului al XVII-lea, totul constituie un inestimabil tezaur ce probează efervescenţa creatoare a spiritului, geniul unei mari epoci. Expoziţia poate fi vizitată în continuare până spre sfârşitul lunii octombrie.

Nu sunt mulţi cei care cunosc faptul că în localitatea Lutry, la Est de Lausanne, nu departe de Delta Rhonului, la vărsarea acestuia în Lacul Lehman, se află situat un sanctuar megalitic ale cărui pietre - unele depăşind statul de om - sunt orientate pe linia razelor de soare la momentul echinocţiului. Adoraţia soarelui constituie un dat comun al vechilor civilizaţii. Deasupra localităţii, într-o ordine perfectă, se întind în şiruri riguros trasate plantaţiile de viţă de vie. Acum, toamna, când bobul se umple cu licoarea cea aromitoare, la vremea culesului, sute de metri de plase cu ochiuri strâmte acoperă dealurile, culturile de struguri destinate vinului. Pentru a le feri de atacul devastator al păsărilor. Vinul nu e unul de mare soi. Dar e bun. E robust. E un produs subvenţionat. Pentru ca fermierii să nu dea faliment. E un vin alb de masă pe care îl poţi degusta direct, la producător, la patronii fermelor care ţin mici restaurante înşirate pe promontorii înguste, la drumul ce şerpuieşte între culturi. Cu decenii în urmă când ploile, când vijeliile se abăteau asupra versantului sudic al muntelui ce se ridică de la malul Lehmanului, măturând la vale culturi, distrugând terenul, ţăranii cărau pământul la spinare, în coşuri, înapoi la deal, pentru a reface plantaţiile. Astăzi lucrurile s-au schimbat. Municipalitatea a construit bazine de acumulare în care se adună excesul de apă care irigă, la nevoie, culturile. întreaga zonă a fost declarată Patrimoniu UNESCO. Un statut similar, la noi în ţară, îl are Delta Dunării. Cred, totuşi, că plantaţiile de deasupra Lehmanului vor avea o soartă mai bună.

E plăcut să ai prieteni cu care să poţi împărtăşi gândurile şi bucuriile ce însoţesc asemenea drumuri. De-i întrebi cum o duc, nici unul dintre ei nu se va plânge. Unii vor remarca că în urmă cu ani buni era, totuşi, mai bine. Mirării mele, un răspuns prompt, tipic elveţian, i-a pus capăt: ŤDe-ţi atingea cineva maşina în parcare, ţi se lăsa cartea de vizită pe parbrizť. Desigur, asemenea obiceiuri sunt pe cale de dispariţie. Românii din Lausanne constituie o comunitate destul de numeroasă. Numai în anul 1983 s-au oprit aici, în această localitate situată vizavi de malul francez al Evianului, peste 5.000 de imigranţi sosiţi din ţara noastră. Mulţi dintre ei au ales ulterior alte drumuri. Sunt mai fireşti în comportament decât conaţionalii lor rămaşi acasă. Sunt mai comunicativi, mai cordiali în adresare decât elveţienii acestor locuri. Am avut bucuria unor îndelungi colocvii cu câţiva prieteni dragi, cum sunt compozitorul Lucian Meţianu, violoncelista Catherine Marie Tunnell, cu intelectuali de aleasă fineţe a spiritului cum sunt fraţii Maria şi Victor Agapiescu, cu minunatul, cu imaginativul artist... care a fost compozitorul Horaţiu Rădulescu.

în altă ordine de idei... Dacă sunteţi totuşi nerăbdători şi nu puteţi aştepta până în anul 2010, când exponatele de la Olten vor ajunge la Bucureşti, merită să vă grăbiţi. Sunt ultimele zile ale Expoziţiei "Neoliticul în România". Căile ferate elveţiene vă oferă discount-uri rezonabile.