Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Contrafort:
Istoricule, deparazitează-ti creierul! de Mircea Mihăieş




Am trăit s-o vedem si pe asta: un regizor de filme cu comisari comunisti îsi iese din minti, pe canalele de televiziune, pentru că un grup de istorici tineri au îndrăznit să prezinte o variantă asupra istoriei românilor diferită de aceea avizată de Suzana Gâdea si Mihai Dulea, superiorii săi de-antărt de la Consiliul Culturii! Ipostaza era ridicolă nu pentru că, după stiinta mea, cinepatriotul nu are o pregătire de specialitate - asta în România nu constituie o problemă! Ci pentru că mi se părea jenant ca un ins care a poleit până la grotesc "istoria natională" are obrazul să-si dea cu părerea într-un domeniu pe care el însusi l-a spurcat decenii în sir. Efectul a fost, după cum se stie, contrar: respingerea în masă de către elevi a obiectului numit "istorie". Orice profesor onest poate depune mărturie. Îndepărtarea elevilor de această materie se datorează si manipulărilor dezgustătoare ale activistilor din spatele camerelor de filmat.
Spectacolul isteroid la care s-a dedat fără jenă părintele istoriei nationale pe ecran panoramic are atât conotatii politice, cât si personale. Ca fost stâlp al propagandei comuniste, regizorul-revolutionar îsi vede astăzi periclitată perversa mostenire nationalist-istorică. Omul care a făcut din Mihai Viteazul un Ceausescu avant-la-lettre, din Mircea cel Bătrân vărul mai mare al scornicesteanului iar din mia de comunisti ilegalisti o pădure de supermen-i ce lichidau, din toate pozitiile, rămăsitele legionare si pe cele capitalist-chiaburesti, îsi iese pe bună dreptate din minti. Declansând operatia de deparazitare a trecutului, o nouă generatie de cercetători face primii pasi importanti în recuperarea adevăratei istorii a României.
Nu stiu cui foloseste o istorie cosmetizată, hiperbolizată, "mitizată" - adică o istorie mincinoasă. Oare va creste brusc PIB-ul dacă vom ascunde copiilor nostri că Mihai Viteazul a fost mai întâi un condotier, un nobil siret, care întelesese la perfectie legitătile universului feudal în care trăia? "Sidecsii" răspânditi pe harta patriei vor deveni subit eficienti dacă-i vom lega de isprăvile lui Vlad Tepes? A atasa unor reprezentanti ai fărâmitatului sistem feudal intentii patriotice "inventate" abia în secolul al nouăsprezecelea e nu numai contraproductiv, ci si ridicol. Oricâtă imaginatie as avea, nu descifrez în faimoasa asertiune a banului Craiovei, "Asta-i pohta ce-am pohtit!", altceva decât satisfactia seniorului din Evul Mediu că a mai adăugat proprietătilor de până atunci noi teritorii! Poate sunt si eu o victimă - sigur sunt! - a unei educatii anume, dar, cu orice sfortare, nu pot identifica ideea de "patriotism" cu aceea de "pohtă". Patriotismul mi se pare în continuare ceva nobil, de-o superbă generozitate interioară, si nu satisfacerea vreunei... pofte! Acest din urmă cuvânt nu avea acum câteva sute de ani, cum nu are nici azi - spune DEX-ul! - vreo conotatie patriotică. A vedea în astfel de gesturi simboluri ale românismului adânc e hazardat si profund prostesc. Să ne mirăm că argumentelor de acest fel istoricii unguri le contrapun oricând zeci si sute de exemple în care principi maghiari "au pohtit" si ei cu succes la Transilvania?
Ne încăpătânăm să alergăm pe o pistă primejdioasă, căutând scandalul cu lumânarea, înfundându-ne din minciună în minciună. N-ar fi mai simplu si mai eficient să recunoastem că istoria noastră n-a fost întotdeauna atât de glorioasă pe cât pretindem? Si ce e neobisnuit în asta? Ce tară europeană sau asiatică a avut un neîntrerupt sir de momente faste? Nu cred că francezii îsi fac probleme din a prezenta crudul adevăr că nobilii feudali s-au măcelărit fără milă între ei, ba chiar că nu s-au sfiit să-i treacă prin sabie si pe cei din teritoriile străine. Nu e tară vecină cu care Franta să nu fi avut conflicte multi-seculare. Si ce dovedeste asta? Absolut nimic! După cum sirul nesfârsit de crime fratricide ce-au măcinat Anglia premodernă nici n-o urcă, nici n-o coboară în ochii lumii. Pur si simplu, trăim într-un alt tip de civilizatie, având prea putin în comun cu acel stil de existentă.
Furia cu care câtiva dintre vocalistii de serviciu ai nationalismului si xenofobismului s-au repezit asupra manualului de istorie coordonat de Sorin Mitu, ca si stârnirea, de către aceiasi, a unui scandal prostesc în legătură cu grupul statuar din Arad probează grava imaturitate a societătii românesti. Avem o proastă relatie cu prezentul, suntem incapabili să rezolvăm problemele zilei, si atunci proiectăm totul într-un trecut necontrolabil în care, vorba celor patru Beatlesi (după despărtire), "eram fabulosi"! Din punctul de vedere al nivelului de trai al românului, e absolut indiferent dacă la Arad se va dezveli sau nu "Statuia Libertătii" (de altfel, o frumoasă operă de artă, după câte-mi dau seama). Dar din punctul de vedere al prostiei noastre, am mai dobândit câteva procente. Cu sau fără statuie, Aradul are si un trecut maghiar! A încerca să-l eliminăm prin astfel de metode primitive dovedeste doar că Aradul românesc, de după 1918, nu se simte nici azi legitim! Chiar dacă la intrări si-a inscriptionat pe suporturi mari cât zilele, statutul - nu stiu cât de meritat - de "oras martir"!
Sunt împotriva distrugerii oricărui fel de însemn al trecutului. Nu mă deranjează nici un fel de statuie sau operă de artă, atâta vreme cât are valoarea estetică certă. Nu mă deranjează, fiindcă veni vorba de Arad, nici măcar statuia din piata teatrului, în care soldatul triumfător român e înfrătit pe vecie cu cel sovietic (e drept că având căstile cam la fel, e greu să spui "whoăs who"!). Dar mă mir că nici un locuitor al orasului de pe Mures nu se indignează că bustul lui Ioan Slavici din fata Liceului "Moise Nicoară" este, spune legenda locală, doar varianta reciclată a unei mai vechi statui a lui Stalin!
Indignat de provocarea joasă la care o mână de arădeni s-au dedat cu prilejul comemorării celor 13 generali (nici măcar maghiari!), i-am sunat pe câtiva prieteni din urbea în care am crescut si eu. Cu oarecare detasare (si prea multă superficialitate) mi-au răspuns cam la fel: "Eh, o mână de venetici!" Bine-bine, dar voi unde erati? Voi, arădenii de bastină, care stiti exact cum stau lucrurile, de ce să lăsati adevărul să fie călcat în picioare de oameni care nu pricep si n-au nimic de-a face cu istoria locului? De ce îngăduiti ca un oras multietnic si multicultural - si tocmai de aceea prosper! - să devină o anexă a Clujului funarizat?
E mai putin important că argumentului istoric i se răspunde, asa cum o face sistematic individul Tucă, pe-un ton de-o grosolănie inimaginabilă ("Dacă vorbim de capitolul presă, v-am terminat!", îsi ameninta el invitatii!). Grav este că amatorul ia tot mai mult locul specialistului. Cutare editorialist politic (deprimat că lumea n-are habar că el "a scris si despre teatru!") dă note, de la înăltimea resentimentelor sale bolnăvicioase, unui istoric serios precum dl Dinu Giurescu si nimeni nu-l ia la palme! Numai la noi e posibil asa ceva, ca argumentul de natură stiintifică să fie călcat în picioare de tribalismul gures si de xenofobismul sinucigas.
Iar faptul că într-un parlament care se pretinde democratic se cere arderea unor cărti, e de neimaginat într-o lume normală. Oricâte păcate ar avea manualul de istorie de clasa a XII-a (si probabil că are - nu în ultimul rând datorită lipsei de experientă a autorilor, dar si timpului scurt în care a trebuit redactată lucrarea) o astfel de pozitie publică e mai mult decât fascism - e nazism curat. Pot întelege de ce o tară fascistă are nevoie de istoire. Dar una nazistă? Să le multumim celor care, în nici două săptămâni, au reusit să creeze României în străinătate o astfel de imagine.
Iar "istoricilor" de ocazie nu-mi rămâne decât să le adresez îndemnul din titlu, parafrază a celui, de-acum câteva decenii, al avangardistilor români către propriii cititori!