Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Reacţii imediate:
Istoric literar şi detectiv de Alex. Ştefănescu

Critic şi istoric literar, redactor-şef al revistei Axioma din Ploieşti, Ieronim Tătaru şi-a petrecut mulţi ani din viaţă căutând - în arhivele oraşului, în presa locală, în epistolele şi memoriile unor oameni din a doua jumătate a secolului nouăsprezece - informaţii referitoare la viaţa lui I.L. Caragiale. Cercetătorul ploieştean a reexaminat minuţios, plin de respect, dar şi cu spirit critic, scrierile unor specialişti în domeniu (inclusiv Viaţa lui I.L. Caragiale de Şerban Cioculescu). Din această vastă activitate ştiinţifico-detectivistică au rezultat studii şi comunicări, culegeri de scrisori inedite avându-l ca destinatar pe I.L. Caragiale, reacţii polemice faţă de versiunile altor biografi.
Recent, Ieronim Tătaru şi-a adunat într-un volum de peste 500 de pagini o mare parte din contribuţiile sale la reconstituirea biografiei lui I.L. Caragiale. Este vorba de un "dossier" uriaş, care cuprinde mii şi mii de informaţii, meticulos verificate. Unele pot părea inutile, fiindcă nu sunt legate direct de existenţa marelui clasic. Dar cititorul trebuie să înţeleagă că autorul are un mod propriu de a desfăşura o investigaţie. Reflectorul atenţiei sale nu îl urmăreşte strict pe personajul supus observaţiei, ci îşi extinde cercul de lumină până la a cuprinde lumea lui în întregime.
Ilustrative sunt, în acest sens, paginile despre Ploieştiul de acum aproape o sută cincizeci de ani (în care viitorul scriitor a urmat patru clase primare şi patru clase gimnaziale):
Oraşul Ploieşti "era pe atunci un târg mare, bine închegat, cu peste 26000 de suflete, al cincilea din Principatele Unite, judecând după datele oferite de recensământul populaţiei din 1859. Urbea, nesistematizată, cu uliţe tăiate la întâmplare, abia cunoştea un început al îmbunătăţirilor edilitare. ş...ţ Uliţele centrale începuseră a fi pavate cu piatră de Teleajen. Au apărut, cu vremea, şi lămpile cu gaz, aşezate pe străzi, în vârful parilor de lemn ş...ţ.
Oraşul avea încă foarte mulţi copaci, care ascundeau, sub coroana lor, casele, majoritatea modeste, cu prispe în faţă, după sistemul locuinţelor de la ţară, sau cu foişor pe stâlpi de lemn, sub care se afla gârliciul pivniţei; erau case acoperite, de regulă, cu şindrilă şi rareori cu tablă albă, adusă pe atunci din Anglia, multe pierdute prin uliţe dosnice de mahalale, printre numeroase hanuri şi magherniţe ale negustorilor mărunţi, ca şi printre cârciumi, acestea din urmă purtând, în acea vreme şi mai târziu, firme cu înscrisuri care mai de care mai pitoreşti: Salcia pletoasă, Bate drum, Dă-ne Doamne, Chiuturugă, Patru draci, Manghiniţă, Toboc, Ciulinaru, Prispa înaltă. Existau însă şi destule case răsărite, ale boierilor sau ale unor negustori, unele cu câte un etaj, sau edificii mai mari folosite de administraţia locală, de regulă construcţii mai vechi refăcute."
Cu o fină intuiţie, cercetătorul ne face să întrezărim în acest peisaj ceva din stilul de viaţă patriarhal-citadin înregistrat în O noapte furtunoasă şi Conu'Leonida faţă cu reacţiunea sau în diverse schiţe. La fel de edificatoare este colecţia de citate din presa vremii, din care reconstituim genul de discurs politic şarjat în O scrisoare pierdută sau Telegrame:
"Ziarul Românul, 11 februarie 1869
ŤPrefectul districtului Prahova mă ameninţă că mă va regula dacă nu voi susţine guvernul Cogălniceanu.
Vizantiť"
"Ziarul Românul, 11 februarie 1869
ŤD. Ministru al instrucţiunei publice ne opreşte chiar sala gimnaziului... întotdeauna am ţinut... întruniri...; protestăm energic împotriva violării drepturilor noastre...
(Semnează: 24 de cetăţeni ploieşteni)ť"
"Monitorul, 28 martie 1869
Dare de seamă asupra alegerilor din 26 şi 27 Martie 1869
Ť...s-au întrebuinţat manopere pentru a împiedica pe alegători în îndeplinirea misiunii lor...
D. Alexandru Candiano s-a suit pe balconul Primăriei şi al casinoului de unde îndemna poporul ca să ia cuţite şi ciomege spre a izgoni din sala alegerilor birourile constituite conform legii şi a-i înlocui cu partizanii d-lor. Un alt oposant s-a preumblat pe stradă strigând să se închidă prăvăliile şi să se întrebuinţeze arme contra acelora cari se refuzau să-i dea ascultare.ť"
"Ziarul Românul, 29 martie 1869
Ť...Aici cu durere suntem datori a ne opri un moment, ca la gura unui mormânt în prezenţa tăcerii telegrafului şi-a zgomotelor sinistre ce s-au răspândit de eri încoace, spre a întreba ce s-a făcut şi ce se face la Ploieşti? Telegraful... a rămas mut.ť"
Ieronim Tătaru ia mereu în considerare legătura între epoca în care a trăit scriitorul şi opera sa. Dar o ia în considerare în mod inteligent, ştiind că în creaţia literară realitatea este selectată, reconstruită, transfigurată. El face, de exemplu, investigaţii de mare anvergură pentru a stabili care au fost dascălii lui I.L. Caragiale la Ploieşti şi le schiţează chiar biografia, însă nu îi identifică apoi în mod mecanic în figurile de dascăli din opera caragialiană, care, ca şi alte personaje, intră în regimul ficţiunii şi amintesc, eventual, doar prin ceva de personajele reale.
Ca un detectiv înzestrat cu fler şi foarte perseverent, cercetătorul înregistrează nemaipomenit de multe informaţii care ar putea fi utile pentru înţelegerea vieţii lui I.L Caragiale. Aceste informaţii devin uneori sufocante şi nerelevante nu pentru că ar fi prea multe, ci pentru că Ieronim Tătaru nu le ierarhizează în funcţie de importanţa lor. În general, însă, ele contribuie la o mai clară înţelegere a personalităţii şi evoluţiei scriitorului. Aflăm, printre altele, că I.L. Caragiale, deşi nu urmase şcoli înalte, avea o serioasă pregătire intelectuală:
"Ceea ce nu s-a prea ştiut, deşi documentele vremii nu lasă, în această privinţă, niciun fel de dubiu, este faptul că timp de şase ani (1861-1867), Caragiale, copil şi adolescent fiind, a studiat temeinic limba franceză, cu profesori de ispravă, pentru care franceza era limba maternă: Francisc Robin, Xavier Havoué, Augustin Picque şi François Caiser.";
"Caragiale, care nu vorbea decât despre ceea ce ştia bine, citează ori comentează scrieri de Machiavelli, Cervantes, Shakespeare, La Fontaine, Moliere, Schiller, Byron, Hugo, Edgar Poe, Baudelaire, Lev Tolstoi, Mark Twain, Anatole France şi mulţi alţii, cunoscute prin intermediul limbii franceze."
Cartea lui Ieronim Tătaru intră în bibliografia obligatorie a celor care se vor mai ocupa de acum înainte de viaţa şi opera lui I.L. Caragiale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara