Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
ISTORIA RELAŢIILOR ROMÂNO-AMERICANE: Noi surse de Ioan Comşa


În anul ce stă să se încheie, editurile bucureştene au publicat nu mai puţin de trei lucrări închinate istoriei relaţiilor româno-americane. O realizare remarcabilă, de vreme ce de-a lungul ultimului sfert de veac editurile din toată ţara abia au izbutit să ofere cititorilor cinci titluri pe această temă (Boris Ranghet, Relaţiile româno-americane în perioada primului război mondial 1916-1920, Cluj 1975; Paul Cernovodeanu şi Ioan Stanciu, Imaginea lumii noi în Ţările Române şi primele lor relaţii cu Statele Unite până în 1859, Bucureşti 1977; Stelian Popescu-Boteni, Relaţii între România şi S.U.A. până în 1914, Cluj 1980; Ion Stanciu, Aliaţi fără alianţa - România şi S.U.A. 1914-1920, Bucureşti 1992; Ion Stanciu, În umbra Europei - Relaţiile României cu Statele Unite în anii 1919-1939, Bucureşti 1996).
În primul trimestru al anului, bibliotecile şi librăriile au primit de la editura "Albatros" mono-grafia Relaţii româno-americane timpurii - Convergenţe - Divergenţe, al cărei autor este Dumitru Vitcu; apoi de la editura "Silex" volumul Afaceri noi în lumea veche - Relaţiile economice ale Americii cu ţările din centrul şi sud-estul Europei, semnată de Ion Stanciu; iar spre sfârşitul celui de al doilea trimestru, de la Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate "România" prima culegere de documente diplomatice şi consulare americane prezentate atât în limba engleză, cât şi în traducere românească, intitulată Relaţii româno-americane / Romanian-American Relations - 1859-190l, rod al colaborării lui Keith Hitchins, profesor la Universitatea Statului Illinois, cu Miodrag Milin, profesor la Universitatea "Banatul" din Timişoara.
Despre ampla monografie Relaţii româno-americane timpurii (358 pp), care este opera distinsului şi rigurosului istoriograf ieşean Dumitru Vitcu, se poate afirma ca este o lucrare superlativ documentată şi exemplar gandită şi o lectură captivantă, dar şi o însemnată contribuţie la istoria acestor relaţii.
Beneficiar al unei generoase burse Fulbright în Statele Unite (1983-1984), Dumitru Vitcu a poposit la nurneroase universităţi, biblioteci şi arhive, unde a cercetat cu răbdare şi folos atât periodice din perioada colonială, cât şi presa secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea (The New York Times, The New York Daily Tribune, The Washington Post etc.), precum şi o sumedenie de vechi manuscrise. Această trudă i-a permis să scoată la lumină nebănuite mărturii despre contacte cu lumea de peste Atlantic - reportaje articole, însemnări ale unor călători americani care au vizitat meleagurile noastre, şi o puzderie de materiale necunoscute, care confirmă convingerea lui Virgil Cândea că Statele Unite sunt "o lume în care românii aveau de mult contacte", convingere exprimată cu prilejul bicentenarului Declaraţiei de Independenţă.
La prima vedere s-ar părea că principala deosebire între monografia lui Dumitru Vitcu şi lucrarea Relaţii între România şi s.u.a. până în 1914 a lui Stelian Popescu-Boteni, publicată cu două decenii mai devreme, ar consta în faptul ca ea îmbrăţişează relaţiile respective până în anul 1920.
Răsfoirea cât de cât atentă a celor două lucrări învederează câteva deosebiri, care nu umbresc meritul lui Stelian Popescu-Boteni de a fi defrişat terenul şi de a fi adunat un vast fond de informaţii esenţiale şi o bogată bibliografie foarte utilă şi în prezent. El a greşit rânduind informaţiile în capitole tematice separate (Primele contacte româno-americane; Relaţii consulare şi diplomatice; Relaţii economice; Relaţii cultural-ştiinţifice; Emigraţia românilor în Statele Unite). Dumitru Vitcu, pe lângă că a extins şi a aprofundat documentarea şi a valorificat-o investindu-şi capacitatea de analiza şi sinteza, a izbutit să scoată la lumină ascunse legături de cauzalitate care explică multe dintre convergenţele şi divergenţele la care face referire în subtitlul monografiei sale, care reprezintă o adevarată izbândă a ştiinţei istoriei.
Începând din 1972, Ion Stanciu, autorul celei de a doua lucrări Afaceri noi în lumea veche - Relaţiile economice ale Americii cu ţările din centrul şi sud-estul Europei, a dăruit istoriei relaţiilor româno-americane, pe lângă zeci de valoroase articole şi studii publicate în periodicele de specialitate, două cărţi care au stimulat cercetările în domeniu, pe care le-a semnat alături de Paul Cernovodeanu - şi el un pionier al acestor investigaţii - una în limba română apărută în I977 la Bucureşti (Imaginea lumii noi în Ţările Române şi primele lor relaţii cu Statele Unite ale Americii până la 1859), iar a doua în limba engleză editată în 1985 la New York (Distant Lands: The Genesis and Evolution of Romanian - American Relations), precum şi două importante opere personale: Aliaţi fără alianţă - România şi S.U.A. 1914-1920, apărută la Bucureşti în 1992, şi În umbra Europei - Relaţiile României cu Statele Unite 1920-1939, Bucureşti, 1996.
În noua sa lucrare Afaceri noi în lumea veche, Ion Stanciu explorează cu îndrăzneala orizonturile inedite ale relaţiilor economice cu Statele Unite ale ţărilor din centrul şi sud-estul Europei, comparativ cu relaţiile economice româno-americane, abordare care-i permite în multe cazuri să tragă neaşteptate şi utile concluzii. Din păcate însă, această nouă şi fructuoasa investigaţie se opreşte acum mai bine de 60 de ani.
Cea de a treia lucrare menţionată în introducere, culegerea documentelor consulilor şi diplomaţilor americani acreditaţi în ţara noastră, intitulată Relaţii româno-americane / American - Romanian Relations 1859-1901, îngrijită de Keith Hitchins şi Miodrag Milin şi însoţită de un cuprinzător corp de note alcătuit de profesorul Dumitru Preda, reprezintă o contribuţie de mare însemnătate la înlesnirea studiului relaţiilor româno-americane, deoarece până la publicarea acestei culegeri, documentele pe care ea le pune la îndemâna cercetătorilor din toată ţara nu erau accesibile decât în limba engleză, la Bucureşti, la Direcţia Generală a Arhivelor Statului, unde, în Arhiva Istorică Centrală, puteau fi consultate începând din 1966 în copii microfilmate. Cititorii acestei binevenite culegeri bilingve vor fi însă neplăcut surprinşi să constate absenţa documentelor aferente intervalului 2 martie 1866 - 17 iunie 1880 (perioada în care activitatea consulară a Statelor Unite la Bucureşti n-a fost întreruptă, fiind girată de Louis Czapkay, David Buchner, Benjamin Peixotto şi Adolf Stern). Ar fi desigur necesară completarea acestei lacune, care în monografia lui Dumitru Vitcu este analizată pe mai mult de 10 pagini.
Oare mai este în vigoare principiul "Tot adevărul" dar numai partea care convine?
În încheiere, este nimerit a aminti că, la fel ca şi celelalte ştiinţe sociale, istoria relaţiilor, internaţionale are menirea de a informa şi a sprijini conducerea politicii externe a ţării. De aceea, se impune ca de aci înainte cercetătorii să fie îndemnaţi şi sprijiniţi să depăşească nu numai rămânerea în urma unor importante evenimente din ultimile decenii (cel de al doilea razboi mondial, Conferinţa de Pace de la Paris, crearea Organizaţiei Atlanticului de Nord şi a Comunităţii Economice Europene etc.), ci să poată oferi guvernanţilor informaţii referitoare la evoluţia la zi a relaţiilor internaţionale.