Ruşii nu sunt iubiţi. Ruşii
niciodată nu au fost
iubiţi. Ruşii nu vor fi
iubiţi în vecii vecilor.
Pentru asta există
destule motive. Înşişi
ruşii se fac vinovaţi de
atare situaţie. Ruşii fac totul,
pentru ca să nu fie iubiţi – ruşii
îl aleg pentru un al treilea
mandat la rând pe Putin, ruşii
joacă prost fotbal şi cântă anost
şlagărele de estradă, iar când
salută, nu sunt bucuroşi de cei
cu care se salută, – când spun
„Bună ziua”, ruşii nu privesc
în ochii omului, ci se uită oarecum
pieziş, aiurea. Unde mai pui
că ruşii au gropi de gunoi la
fiecare colţ. Fireşte, după toate
astea nu se poate crede că ruşii
ar putea fi simpatizaţi, ca să
nu mai zicem de a fi iubiţi.
Plus că, din punct de vedere
strategic, ruşii nu-l folosesc corect
pe Dostoievski. Ruşii consideră cu
Dostoievski trebuie impus tuturor
celor care se trag spre Rusia. Chipurile,
după ce-l cunosc pe Dostoievski,
dânşii nu vor mai putea să nu iubească
Rusia. Numai că în realitate totul e
viceversa. După ce-l cunosc pe
Dostoievski, toţi cei care se trăgeau,
deja nu se mai trag spre Rusia.
Rusia şi ruşii sunt înjuraţi de toată
lumea. Faţă de ruşi mereu sunt
înaintate pretenţii şi revendicări. Ba
că ruşii au o expresie a feţei, după
care nu ştii la ce să te aştepţi, –
sau că ruşii ar fi în stare să dea cu
toporul, precum Raskolnikov, sau ar
putea începe să-ţi vorbească despre
ceva spiritual, precum academicianul
Saharov sau preotul Kuraev1. De parcă
de la ceilalţi, s-ar zice, ştii la ce te
poţi aştepta. Nu, de asemenea nu se
ştie. Ba că ruşii beau de usucă. De
parcă ceilalţi nu beau mult! Beau şi
ei destul. Însă ruşii beau mult nu de
aia că ar vrea să bea mult, ci din
motivul că ei au o sumedenie de
temeiuri din care trebuie să bea.
Pe când alţii nu au astfel de temeiuri.
Iar ruşii le au.
Ba ruşii sunt certaţi că l-ar fi băgat
la mititica pe Hodorkovski. Numai că
asta a ieşit întâmplător. Şi cu duduiţele
alea din enervantul ansamblu „Pussy
Riot”2 tot întâmplător a ieşit, deloc
intenţionat. Dar cine, mă rog, nu
bagă pe cineva întâmplător la pârnaie?
Toţi bagă. Numai că pretenţiile sunt
din nou adresate numai şi numai
ruşilor.
Ba că ruşii sunt leneşi şi lucrează
puţin. De ce puţin? Ruşii lucrează
mult. Pe când alţii, spre exemplu
panda, – nu lucrează deloc. Şi nimeni
nu le impută nimic, ci, din contră, toţi
mor de dorul urşilor panda, visând să
se fotografieze pe fundalul neamului
ăsta de mamifere exotice. Pe când pe
fundalul ruşilor nu are nimeni chef să
se fotografieze. Chiar dacă ruşii muncesc
cu mult mai mult decât panda.
Ba că ruşii îl aleg preşedinte pe
unul şi acelaşi Putin. Numai că
ruşii de fapt nu ţin atât de tare la
Putin. Pur şi simplu deocamdată
nu au pe un altul mai bun decât Putin.
De cum va apărea vreunul, fiţi siguri
că-l vor alege neamânat.
Ruşii s-au obişnuit că sunt înjuraţi.
Şi deja de multă vreme nu mai atrag
atenţia la aşa ceva. Numai de ar plăti
bani pentru petrol şi gaz, încolo,
treaba lor, înjură-ne.
E drept, cu aşa ceva nu s-a obişnuit
patriotul rus. Patriotului rus îi este
neplăcut să audă cum e înjurată Rusia.
Rusia a câştigat războiul. Rusia a scris
„Evgheni Oneghin”. Rusia a filmat
„Andrei Rubliov”. Rusia a inventat
vodca şi tot ce se mai află în jurul
ei – pâinea neagră, stacana şlefuită
în faţete şi halucinaţia rusească dusă
până la delirium tremens. Pentru
toate astea Rusiei ar trebui să i se
ierte belele care i se reproşează –
mirosul urât din gură, Putin şi gropile
de gunoi de pe la toate colţurile.
Argumentele patriotului în apărarea
Rusiei sunt destul de banale, însă
îndreptăţite – Rusia a salvat lumea
de tătaro-mongoli, de fascişti, de
scriitorii ruşi şi de Stas Mihailov3.
Rusia a atras asupra sa loviturile lor.
Cum ar fi fost, dacă tătaro-mongolii
ajungeau până dincolo de Europa?
Însă iată că nu, nu au depăşit limitele,
nu a ajuns, nu au trecut, nu au ocupat.
Pentru că Rusia i-a luat pe toţi,
dizolvându-i în sine.
Patriotul rus e un fenomen complicat.
Lui îi este greu nu doar cu Rusia. Lui
chiar cu sine însuşi îi este destul
de greu. El e pravoslavnic, însă nu
crede în Dumnezeu. El e anticomunist,
însă cu comunismul se împacă bine.
El nu este homosexual, însă cu
homosexualii de asemenea se simte
mai că bine. El e literaturocentric,
însă a obosit de scriitorii ruşi. Nu
crede în ei, precum nu crede în
Dumnezeu. Patriotul nostru nu agreează
peisajul rusesc, pentru că şi de el a
obosit, ca şi de scriitorii ruşi. Cât
se poate una şi aceeaşi – păduri,
câmpii, cer cenuşiu, vodcă, Putin,
gropi de gunoi la fiece colţ? Chiar
fără să vrei, oboseşti.
În Rusia le este complicat tuturor.
Iar patriotului rus în Rusia îi este cel
mai complicat. Mai complicat până
şi decât opozantului, homosexualului,
liliputanului sau negroidului. Chiar
dacă patriotul rus nu este băgat în
închisoare pe prea mult timp, cum
i se întâmplă opozantului, nu este
umilit, precum homosexualul, nu
este privit de sus, precum liliputanul,
şi nu se aruncă în el cu banane, ca
într-un african, nu s-ar putea spune
că dânsul este iubit mai mult decât
toţi ăştia.
Ruşii nu-şi iubesc patrioţii.
Ruşii nu-şi cred patrioţii. Rusul este
convins că patrioţii ruşi nicidecum
nu sunt ruşi. Ei doar spun că sunt
ruşi. Pe când în firea oricăruia dintre
cei, care îşi spun patrioţi, doar
unul Dumnezeu ştie cine se ascunde
– vreun oligarh sau chinez, ba
chiar vreun negru. Prin patriotism ei
nu fac decât să-şi camufleze esenţa
lor ne-rusească. Unde mai pui că ruşii
ştiu prea bine că este imposibil să
iubeşti Rusia. Pot fi iubite doar unele
componente ale ei luate în parte. Dar
nu e sigur dacă şi asta e posibil. Iar
a iubi Rusia în totalitate cu atât
mai abitir nu e posibil.
Cel mai mult, patriotul rus este
deranjat de Moscova. Moscova e un
oraş rusesc. În acest caz, de ce ei,
alţii, sunt aici atât de mulţi? De ce
se răspândesc? Cine are nevoie de
toate astea – ceburek, mante, tarhun,
hinkali, şaşlâc, avrat, haleal, întregul
Caucaz, minaret, calmuc, uzbec,
Ibraghimbek, găluşte, bulba, carpaccio,
pizza, sinagoga, coşer, Alan, Soslan
– la ce bun? Unde mai pui că toţi ei
vorbesc de cât de neconfortabil se
simt dânşii aici. În acest caz, de ce
sunt aici? De ce au încercuit ei patriotul
rus din toate părţile?
Însă patriotul rus nu se pierde cu
firea şi continuă să lupte cu duşmanii.
Ãştia sunt cât frunză şi iarbă. Duşmanii
patriotului rus sunt absolut toţi ceilalţi,
în afară de înşişi ruşii. Înainte de
toate, Asia Centrală şi Caucazul. Mai
înainte erau evreii, însă de la un timp
patriotul rus are sentimente mai
bunicele faţă de evrei. Chinezii? – şi
ei se prenumără printre duşmanii
principali, numai că naţionalistul rus
încă nu e pregătit pentru a-i înfrunta.
Unde mai pui că, deocamdată, chinezii
nici nu sunt atât de mulţi pe aici şi,
deci, nici nu deranjează cine ştie ce.
Însă, odată, de la un punct încolo,
deranjul va fi resimţit. Ruşii vor intra
în Europa, iar Asia Centrală şi Caucazul
vor trece dincolo de munţii Ural. Stas
Mihailov va deveni brandul principal
al muzicii mondiale, iar scriitorul rus
– trendul universal.
Oamenii ruşi nu ştiu a se mândri
cu Rusia lor. Numai lucrurile şi
animalele ştiu să facă asta, cu mândria.
Eu cunosc un singur patriot al
Rusiei, în care a fost înglobat întregul
patriotism rus. Aceasta e ghiozdanul
meu de elev, pe care l-am purtat din clasa întâia până în a treia. Pentru
Rusia, el era gata să treacă prin
foc, apă şi pe sub pământ. El nu-şi
concepea existenţa fără Rusia. El era
însăşi Rusia. Era de o culoare indefinită,
precum Rusia. Rusia de culoarea
vodcii. Însă nu albă. Deci, şi ghiozdanul
avea culoarea Rusiei. Însă nu albă.
El purta cu sine Rusia. Rusia însemna
abecedarul. Apoi Rusia a însemna
prima mea carte de literatură. Tot
Rusia era şi penarul cu creioane şi
toc de scris. Ghiozdanul era răbduriu,
ca şi Rusia. Ghiozdanul suporta, când
îl băgam sub bancă, îl uitam în troleibuz
sau îl foloseam în locul unei bare la
poartă, când jucam fotbal în curte.
Ghiozdanul iubea Rusia şi era gata
să suporte aceste şi alte încercări.
Deoarece toate se întâmplau în Rusia.
Ghiozdanul era mândru că se află în
spatele unui elev rus din clasele
primare. Şi că acest elev l-a izbit
cu el în cap pe un coleg de clasă. Şi
că a încercat cu greutatea lui,
ghiozdanului, să o sufoce pe o colegă
de clasă pre nume Mamud. Însă nu
din motivul că o chema Mamud. Ci
din motivul că, la ora de educaţie
fizică, ea mă izbi, de ajunse-i sub
calul de sărit şi cât pe ce să-mi
stric ochelarii. Astfel că ghiozdanul
se mândrea de-a fi ajuns chiar în
epicentrul copilăriei ruse. Că el participă
la educarea unui viitor scriitor rus.
El nu ar fi dorit să fie o geantă diplomat
sau un rucsac. Sau taşcă de încasator.
El nu privea în direcţia lor şi nu dorea
decât să fie ghiozdanul rus al unui
elev rus, care îşi duce în el pantofii
de sport, penarul, caietul de dictări
şi, propriu-zis, copilăria rusă. Toate
încăpeau în el.
Alţi patrioţi nu am văzut. Dar, de
fapt, am văzut, totuşi. Acesta e iepurele
din serialul cu desene animate „Stai,
că îţi arăt eu!” Iepurele era un patriot
până la jertfirea de sine. El nu-i invidia
pe Tom şi Jerry. Şi nu s-a supărat,
când în Duma de Stat a fost numit
homosexual. Pentru că nu şi-a
dorit decât să fie un iepure rus
într-un film rusesc cu desene animate
ruseşti.
Alţi doi patrioţi, de fapt patriote
convinse sunt vodca şi conducta de
gunoi. În Rusia, ele întrunesc simpatia
generală. Rusia întreagă se mândreşte
cu ele. Ele nu invidiază pe nimeni
din analoagele lor occidentale. Şi
nu-şi pot imagina destinele în
afara Rusie. Vodca e conştientă că
numai şi numai Rusia îi poate oferi
şansă optimă de autorealizare. Unde
în altă parte-n lume s-ar bea atâta
sau mai multă vodcă decât în Rusia?
Nicăieri. Pretutindeni în alte părţi,
lumea bea puţin din vodcă, după care
poţi spune că uită de ea. Găsindu-şi
alte preocupări. Pe când în Rusia
vodcă vor bea, vor bea, vor bea, iar
de se va întâmpla ca, un timp, să
n-o bea, oricum nu vor uita de ea.
Conducta de gunoi conştientizează,
la rându-i, că, oricât ar lăsa ruşii
gunoaiele pe la fiece colţ, dânşii
nicidecum nu vor putea fără de ea.
Mai devreme sau mai târziu, ruşii
vor arunca gunoaiele doar în conducta
de gunoi. Astfel că toate gunoaiele
Rusiei îi vor aparţine doar ei. Conducta
de gunoi are motive serioase să creadă
în viitorul său rusesc.
Însă toţi ceilalţi doar se prefac că
ar fi şi ei patrioţi, în realitate dovedindu-se
că atitudinea lor faţă de Rusia e chiar
mai a naibii decât a rusofobilor.
Nava cosmică rusească nu e o
patriotă rusoaică. Ea ar fi vrut să
decoleze dintr-o altă ţară. Despre
Rusia ea ştie multe şi de toate. Inclusiv,
că nu va putea zbura departe de
ea. Aşa, va zbura puţin, şi – buh!
va cădea.
Toţi ceilalţi nu sunt patrioţi.
Fotbalistul rus nu e nici el patriot
al Rusiei, fiind sigur că Rusia nu e
născută pentru fotbal.
Nici Teatrul Bolşoi nu este un
patriot al Rusiei. Rusia îi impune
să danseze şi să cânte. Însă el nu are
chef să danseze. El nu doreşte decât
să cânte şi să nu fie sustras de la trebi
cu dansul.
Pravoslavnicia nu e nici ea patriotă.
Mai înainte era patriotă. Însă de la
un timp a încetat să mai fie.
Nici ursul alb nu e patriot. El
invidiază panda. Uite, panda se simte
mişto – stai tu şi molfăi ziua întreagă
bambus, bucurându-te de viaţă. Pe
când aici, în Rusia, te simţi idiot sadea,
nu alta. Cât e ziua de mare, sari şi
tot sari pe blestemate sloiuri de gheaţă.
Nici Oceanul Îngheţat de Nor
nu e patriot. El nu iubeşte Rusia.
Rusia l-a transferat din Marea Neagră,
unde se aflase iniţial. L-a dus departe
la nord, impunându-i să curgă. În
calitate de Mare Neagră oceanului îi
era destul de confortabil. În el se
scăldau femei, fel de fel de delfini
şi chefalii delicioşi. Acum însă, de
când e Oceanul Îngheţat de Nord, în
el mişună doar submarinele care, cu
diverse reziduuri şi gunoaie, au poluat
iremediabil mediul interior.
Patriotul rus are o slăbiciune.
Ba nici slăbiciune nu i se poate spune,
ci doar un fleac oarecare. Nici nu
ar merita să amintim de el. Iar acest
fleac se numeşte: violenţă. Patriotul
rus înclină spre ea, îi este tovarăş.
Violenţa e cel mai bun prieten al
patriotismului rus. Pentru că, oricum
ai da-o, patriotul rus nu are alţi prieteni.
Din acest motiv patriotul rus îşi
îndreptăţeşte prietenul, îi ţine parte.
Îi îndreptăţeşte pe Lenin, Stalin, Petru
I, pe maiorul Evsiukov4 şi birocratul
rus – sticleţii, judecătorii şi politicienii.
Patriotul rus le cunoaşte valoarea.
Mai ştiind că din cauza lor au avut
de suferit chiar înşişi ruşii. Numai că
totuna îi îndreptăţeşte. Totuna îi
consideră vreascurile necesare, fără
de care nu arde focul rusesc. Pentru
că ei sunt ruşi.
Cândva, patriotul rus va avea alţi
prieteni. Cel mai bun prieten al
patriotului va fi conducta de gunoi.
Obosind definitiv din cauza Rusiei,
patriotul se va ascunde în conducta
de gunoi, în interiorul căreia se va
consacra deplin salvării Rusiei. Nu
este exclus chiar să o şi salveze.
Traducere de
Leo Butnaru
Note:
* Igor Iarkevici – prozator, eseist. S-a
născut în anul 1962 la Moscova.
Absolvent al Institutului de Istorie şi
Arhivistică din Moscova. Membru
al PEN Centrului Rus. În nr. 37 din
2009 al României literare a fost
publicat eseul său Istoria frumuseţii
sovietice.
1 Andrei Kuraev – activist pe tărâm
duhovnicesc şi social, controversat
în predicile şi teoriile sale.
2 „Pussy Riot” – formaţie feministă
de punk rock, care organizează
spectacole provocatoare despre viaţa
politică din Rusia. În anul 2012, cele
trei membre ale formaţiei au fost
condamnate la închisoare pentru
huliganism.
3 Stas Mihailov – cântăreţ şi compozitor
pe care, în anii 2011 şi 2012,
revista „Forbes” l-a inclus pe primul
loc în topul celebrităţilor din Rusia.
4 Denis Evsiukov – fost maior de poliţie
care, în stare de ebrietate, a ucis doi
şi a rănit şapte oameni într-un
supermarket din Moscova.
