Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Reacţii imediate:
Istoria literaturii ca thriller de Alex. Ştefănescu

Cornel Ungureanu ne ia din nou prin surprindere (după ce ne-a povestit, într-un roman, cum e să mori în China, după ce s-a angajat în scrierea unei geografii a literaturii române etc.). De data aceasta, criticul de la Timişoara, îndrăgostit de Mitteleuropa şi răvăşit de nostalgia Imperiului (care s-a dezagregat cu mult înainte de naşterea lui, dar pe care totuşi şi-l aminteşte, ca şi cum ar fi copilărit pe timpul lui Franz Josef), ne propune o Istorie secretă a literaturii române. Nu era nimeni, la noi, mai potrivit ca să scrie o asemenea carte. Cornel Ungureanu citeşte, de câteva decenii, scrieri rare, găsite în anticariate şi arhive, în biblioteci particulare sau în fondurile speciale ale unor biblioteci publice. Este pasionat de cărţi vechi, de scriitori uitaţi, de tot ceea ce constituie partea ocultă a literaturii. Şi aceasta, bineînţeles, după ce i-a cunoscut partea vizibilă. Este un erudit atras de mister, un Sherlock Holmes al lumii cărţilor. În plus, are imaginaţie şi talent literar, astfel încât trecând la sistematizarea rezultatelor investigaţiilor sale construieşte o proză critică plină de suspense şi captivantă, ca un roman de acţiune.
În Istoria secretă a literaturii române sunt integrate, în ordine cronologică, în funcţie de epocile căreia îi aparţin autorii evocaţi, aproape toate studiile scrise de Cornel Ungureanu, de-a lungul anilor, despre faţa nevăzută a literaturii. Un prim capitol este consacrat definirii geopoliticii, ştiinţă care nu trebuie confundată cu geografia politică (întrucât prima urmăreşte acţiuni în plină desfăşurare, iar cea de-a doua descrie situaţia de la un moment dat). Istoricul literar ia în considerare în cartea sa multe elemente de geopolitică, răspunzătoare de anumite evoluţii în literaturile Europei Centrale şi de Est. El face legături surprinzătoare între evenimente aparent disparate:
"În iulie 1962, Sartre adresa de la tribuna Congresului modial pentru dezarmare un apel pentru "dezarmarea literară". Piatra de încercare a "dezarmării literare" ar fi Kafka. O anchetă apărută în ziarul Libération se desfăşura sub titlul: Trebuie să-l ardem pe Kafka?. Negreşit, era o întrebare cu bătaie lungă. Nu doar opera lui Kafka, ci şi scriitorul, omul era aşezat sub semnul întrebării. Trebuie să-l ardem, aşa cum nazişti i-au ars rudele - trebuie să-i ardem cărţile, aşa cum Goebbels ardea cărţile adversarilor săi politici?
Grele întrebări pentru ideologii comunişti, într-un timp în care Hruşciov arătase, pe larg, că nici Stalin nu-şi cruţase adversarii politici. Stalin însuşi se făcea vinovat de crime, şi încă ce fel de crime!";
"Cu un an în urmă - în 1962, deci anul în care Sartre solicita "dezarmarea literară" - apărea în URSS, cu acordul lui Hruşciov, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, carte care stârneşte entuziasm enorm: prefaţat în Franţa de Pierre Daix, romanul cucereşte mediile de stânga, deja avertizate de "noua orientare" hruşciovistă."
Cornel Ungureanu este singurul critic literar de azi capabil să vadă toată această ţesătură transnaţională de corespondenţe între politică şi literatură, toate aceste liaisons dangereuses pe care cititorul obişnuit, când ia cu candoare o carte în mână, le ignoră cu desăvârşire. Povestea literaturii, nu literatura în sine, devine datorită acestor dezvăluiri de-a dreptul palpitantă. Iar scriitorii nu se pot simţi decât flataţi, constatând ce implicaţii nebănuite are arta lor, ce forţe uriaşe se pun în mişcare ca să apere sau să suprime creaţia literară.
Sunt aduşi succesiv în prim-plan, în extrem de originala carte a lui Cornel Ungureanu, protagoniştii Şcolii Ardelene, de la Ioan Inochentie Micu Clain la Andrei Şaguna, Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A. C. Popovici, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, N. Steinhardt, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Constantin Noica, Al. Paleologu, Sorin Alexandrescu, Ioan Petru Culianu, Liviu Bordaş şi Eugen Ciurtin, Mircea Handoca, Marc-Mihail Avramescu, E. Lovinescu, Belu Silber, Jeni Acterian, Mozes Gaster, Miron Radu Paraschivescu, Geo Dumitrescu, Marin Preda, Ion Caraion, Nicolae Labiş, Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Mircea Streinul, G. Bacovia, Tristan Tzara, Ion Vinea, Geo Bogza, Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Emil Brumaru, Luca Piţu, Dan-Silviu Boerescu şi mulţi alţii.
Cititorul iniţiat ştie că fiecare dintre aceşti autori are în biografie o zonă de umbră sau că a lăsat posterităţii scrieri încă netipărite sau că s-a aventurat cu scrisul său în direcţii mai puţin ortodoxe (este cazul ultimilor trei autori menţionaţi mai sus). Îşi imaginează, cu alte cuvinte, cam ce anume ar prezenta interes într-o Istorie secretă a literaturii române. Ei bine, chiar şi pe un asemenea cititor iniţiat Cornel Ungureanu reuşeşte de fiecare dată să-l uimească, mergând mult mai departe cu investigaţia decât ar fi fost de presupus. Descoperirile sale n-au nimic ieftin-gazetăresc, ci sunt subtil-senzaţionale, cum sunt, de pildă, cele referitoare la influenţa exercitată de viaţa culturală a Germaniei din primul deceniu de după Primul Război Mondial asupra formării lui Emil Cioran:
"În Germania, Cioran trăieşte într-un anume climat cultural şi politic. Anii treizeci ridică la maximum de intensitate literatura/filosofia unui alt limbaj. Goethe (sau Goethe cel descoperit de Blaga) dispare din discursul momentului, Nietzsche apare într-o altă formulă. Este de citat aici o observaţie a lui George Steiner: "Între 1918 şi 1927, într-un interval de-abia nouă ani apar în germană o jumătate de duzină de cărţi care potrivit întinderii lor şi caracterului lor extrem sunt mai mult decât simple cărţi".
Aceste cărţi, "care sunt mai mult decât simple cărţi", ar fi Geist der Utopie de Ernst Bloch (19189, Untergang des Abendlandes de Oswald Spengler (1918), comentariul lui Kal Barth la Epistola către romani a Sf. Apostol Pavel, Stern der Erloesungde Franz Rosenzweig (1921), Sein und Zeit (1927) şi Mein Kampf (1925, 1927)."
"Mai mult decât simple cărţi", conchide Cornel Ungureanu, vor fi şi cele ale lui Emil Cioran.
Mai mult decât o simplă carte este, fără îndoială, şi Istoria secretă a literaturii române, care schimbă ceva în modul nostru de a înţelege fenomenul literar.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara